Everac: Câte ceva despre huligani

Dinozaurul tare in dinti. Cate ceva despre huligani

   Huliganii au tot aruncat fumigene si au rupt scaunele din tribunele stadionului. Nu era mare nevoie. Meciul a curs in legea lui. Acum, inteleptii fotbalului, saducheii, oamenii de bine, infiereaza pe huligani. E cat se poate de corect, societatea trebuie aparata! Dar:

   Huliganii n-au mai avut razboi de foarte multa vreme. Unii nici nu stiu ce-i aia, decat din filme. Pe langa faptul, grav, ca n-au avut razboi care sa le descarce agresivitatea naturala, unii n-au mai avut nici slujbe. Au ramas sa traiasca din expediente. Au ramas asadar nervosi, neadaptati. Altii au slujbe, dar ii enerveaza. Fie ca nu castiga destul, fie ca sunt smotociti de sefi sau panditi de rivali, sau calcati pe bombeu de fitecine. Ei unde sa huiduie? Scoala nu le-a facut cine stie ce lumina in cap, nici cine stie ce dreptate sociala. Dealtminteri, cu dreptatea sociala ei s-au cam lamurit. Asta e o societate otova, condusa de destui snapani buni de trimis la naiba. Totusi aceia dau directia, aceia fac banii, meciul se joaca in profitul lor mare, fanii iau doar cojitele, apuca un mezelic. Sefii se fudulesc, pleaca acasa, la lux, in masini de lux – ce lume o fi asta? Obraznicul, de cand lumea, mananca praznicul. Batausul vrea si el potul; iar daca nu-l ia, se alege macar cu caftul, cu garagata. In tot mapamondul sunt batai, om fi noi mai prosti ca altii?

   Dar huliganul nu e numai cel fara slujba. E si baiatul de baiat care se agita, pune mana, face rost de lovele, stie pontii, pandeste chilipirurile, uneori e chiar doldora! Timp are, sta la un sprit-doua, dimineata, la pranz sau seara. Noaptea e cu gagica la disco, se agita, se excita, baga in el – ce naiba sa faca? Ideal nu i-a procurat nimeni. I-a dat sanatate, musculatura, limba lata sau ascutita. Stramtorat de societate, nechemat pe poteca faptului literar-artistic, al viziunii transcedentale, nesolicitat nici macar la un pic de efort obstesc util care sa-i consume caloriile, isi da si el drumul unde poate. Altfel i se usuca vocea, se stafideste. A vazut la altii: multi au o tinta, un scop. Si ei? Cum sa traiesti fara o tinta, batandu-te pentru ea, dandu-ti snaga pentru ea? Jucatorii, da, ei se consuma; dar el n-are acelasi temperament? N-are aceeasi nevoie de a se cheltui? E clubul lor? Ba e si al lui si e gata sa faca moarte de om pentru el, ca sa se convinga toti ca e cu trup si suflet devotat!

   Huliganului i s-a luat regele, i s-a luat Conducatorul Statului (Dictatorul), i s-a luat Primul Ministru, cu Presedintele s-a pomenit de un fason cu el, i s-a cam luat Dumnezeu, plus insemnele nationale, plus imperativul categoric, i s-au luat marile traditii, eroii; huliganului nu i-a dat nimeni pilde, n-a vibrat in fata Ordinei, la scoala s-a cam fuserit si s-a facut misto, in limba s-au incetatenit expresii pestilentiale, relatiile amoroase au devenit derizorii, vermiculare, mocirlite; orice duh al generoasei gratuitati a fost in societatea noastra gonit cu pietre in fata gaunoasei combinatii subterane, de cele mai multe ori sordide. Spurcaciuni masive ii vin si dinspre televizor, buseli, ratoieli; si dinspre Parlament; aranjamente dubioase de la toti maharii inalti ai nesimtirii – ce sa te mai astepti atunci?

   Huliganul isi face educatia la gazetele sportive de unde ia certitudini de doi bani, carcote mucilaginoase, sperante prajite si sfarojite, clasamente ipotetice si clisee naroade in chip de Weltanschaung. El e dopat cu toate golurile marcate candva, e enciclopedist in nimicuri. Mintea lui e interzisa modulatiei filozofice, sucurile lui n-au pe unde sa se scurga, il apuca de gat, i se suie la tafna. El n-are, dupa mine, nicio vina. El trebuie sa urasca, asa cum trebuie sa respire. El trebuie sa spurce pe momentanul sau adversar, sa se suie pe hoitul acestuia cu picioarele! El trebuie sa-si impuna vointa lui de moment impotriva celor care-l limiteaza. El are intransul acelasi germen de revolta care s-a expandat in marile Revolutii. Si il are in sine, comutabil, disponibil, cum ii sta bine unui umanist dezinteresat. El poate sa faca sfasiere de semeni de dragul a ceva. El ne reprezinta intr-un fel si pe noi in ipostaza de varf pasional, dar cu mai multa sinceritate. El se poate juca de-a moartea, daca nu i se procura un alt joc, mai minimal. La urma urmei el iubeste, si deci uraste. Ca noi, dar paroxistic. El face fumigatie, fiindca e plin de foc.

   El opereaza, in mic, ceea ce e in capul unora, foarte mari. Aceia distrug nu trei scaune, ci o tara. Cu mai multa fumigatie!