Coșea "a reprezentat România" în cadrul "grupului de lucru van Rompuy", care a schiţat aşa-zisul "semestru european".
Anul 2012 are însă și o altă importanță, accea a acomodării cu cerințele politicii bugetare europene din perspectiva problemei finanțării economiei. Chiar dacă pot înțelege că din punct de vedere politic România nu putea rămâne înafara Acordului de Guvernanță Fiscală, consider că este o provocare cu mult mai multe șanse de eșec decât de succes. Nu numai că ne impune un deficit structural a cărui mărime nu ne poate asigura un ritm al finanțării capabil să reducă decalajul dintre noi și media europoeană dar poate aduce și sancțiuni în cazul neîndeplinirii unor indicatori ai disciplinei fiscale. România este prea săracă și prea rămasă în urma trendului de dezvoltare european pentru a accepta acest acord fără importante riscuri. Am convingerea că ar fi trebuit negociat un modul mai puțin restrictiv al acordului pentru țări ca România, aflate într-un cu totul alt stadiu al dezvoltării economice decât cele din nucleul dur al Uniunii. Dar acum când ”alea iacta est ” și nu se mai poate da înapoi ar trebui să ne preocupe modalitatea în care am putea aplica acordul așa cum este el și așa cum suntem noi pregătiți la începutul anului bugetar 2012.
Ce sa zic, s-au trezit...Mi-e si mila mi-e si sila ....
RăspundețiȘtergereSunt capabili să afirme ceva și peste o săptămână să spună invers.
RăspundețiȘtergereAsa este ...
RăspundețiȘtergere