Statele Unite ale Europei între utopia extremelor şi echilibrul pieţelor (II)

Partea a doua a articolului pe care l-am preluat de pe SOCIOPOLITOLOGICA:

De la măreţia unei superputeri, la eficienţa unei ministructuri

de Răzvan Papasima

Întrebările complicate necesită răspunsuri complicate. Pe unele le-am putea cataloga ca fiind lacunare, evazive, superficiale, cele mai multe însă vor atinge un nivel ridicat al satisfacţiei abia atunci când experienţa va lua locul imaginaţiei. Până atunci, pe post de paliativ, rămân scenariile. Dacă visul Statelor Unite ale Europei a balansat ideologic între stânga şi dreapta, se poate spune că acelaşi lucru s-a întâmplat şi din punct de vedere cantitativ. În timp ce ideologiile extreme şi-au propus ca scop final integrarea totală în superstat, în zonele moderate Statul European a îmbrăcat mai degrabă forma dezintegrării şi a subsidiarităţii extreme. Unul din adepţii acestui mod de organizare statală a fost Leopold Kohr. Duşman declarat al “cultului măreţiei” şi un avocat fervent al organizării în state cât mai mici, Khor nu s-a sfiit să argumenteze sociobiologic dihotomia stat mare-stat mic folosind în critica societală elemente de sorginte neomarxistă pe care şi le-a asumat fără ezitare în explicarea conceptului de “mizerie socială”. “Dacă o societate este prea mare aceasta va da naştere, aşa cum am văzut, mizeriilor sociale precum agresivitatea, crima, tirania, ca rezultat al mărimii sale. De aceea numai un sistem de state mici este capabil să asigure atât în plan intern cât şi extern idealuri precum libertatea democratică şi iluminarea culturală”, spunea gânditorul austriac. Potrivit lui Khor statele mici sunt prin natura lor democraţii interne, iar statele mari prin natura lor antidemocratice, pentru că ritmul lor de viaţă nu mai poate depinde de libertatea şi interacţiunea oamenilor, ci de propria organizare. Ori, potrivit acestuia, organizarea duce în final la uniformizare totalitară şi nu la diversitate democratică.

În “Breakdown of nations” Lepold Khor prezintă o hartă Europei cu 45 de stătuleţe, fiecare ţară fiind fragmentată teritorial în funcţie de specificul populaţiei şi din care nu putea lipsi România, regăsită sub forma Transilvaniei şi Valahiei. Acelaşi model l-a folosit şi Freddy Heineken, nimeni altul decât fondatorul brandului de bere cu acelaşi nume, un eurofil notoriu. În Eurotopia lui Heineken, publicată în 2002, chiar în anul morţii sale, apar zeci de state cu o populaţie între cinci şi zece milioane de locuitori, iar România se regăseşte sub forma a trei state, pe lângă Transilvania şi Valahia făcându-şi apariţia şi Moldova. Teoria din spatele ideii lui Heineken este aceea că un număr mai mare de state mici este mai uşor de guvernat într-un cadru unic European, decât un număr redus de ţări mici aflate în competiţie pentru dominare. Se vehiculează ideea că Leopold Khor, adept al anarhismului la fel ca Proudhon, şi Freddy Heineken, un capitalist autentic în rolul lui Karl Marx, s-au influenţat reciproc în elaborarea teoriilor, ceea ce nu este exclus. Aşadar, putem considera anarhismul ca fiind punctul de origine al teoriei Statelor Unite ale Europei, iar comunismul, nazismul şi capitalismul  doar inginerii sociale pentru care această utopie reprezintă scopul final.   Dincolo de toate aceste modele, probabil, visul unei Europe Unite este adânc ancorat în memoria colectivă, ca o reminiscenţă a unei rădăcini comune ancestrale. Probabil, viitorul ne va oferi răspunsul la întrebările legate de forma unei viitoare structuri, dar cu siguranţă mai este nevoie şi de altceva decât de raţiune pură pentru o astfel de alegere.