Dan Mihalache, membru PnL (provenit din PSD) şi consilier personal al preşedintelui PnL, Crin Antonescu (de fapt, cred că e mesagerul personal al lui Iliescu la PnL), îşi dă în vileag antiamericanismul, postând pe blogul personal despre recenta vizită a preşedintelui României în SUA ("Ori aliat, ori caporal").
Deloc surprinzător, Mihalache nu este deranjat de ultimele europeisme ale lui Traian Băsescu ("trecerea rapidă la euro", "Statele Unite ale Europei", "integrarea fiscală la nivelul UE"...).
Iata partea relevantă a postării (nu am mai pus link):
Am ironizat cu toții teza „licuriciului cel mare” enunțată de Traian Băsescu undeva prin 2005. Retrospectiv se poate însă constata că Traian Băsescu a fost extrem de consecvent în impunerea chestiunii cu „licuriciul” ca principală (aș spune chiar unică) linie directoare a politicii externe românești. Dacă România a făcut ceva în zona relațiilor externe în ultimii ani a fost să urmeze fidel și disciplinat orientările de la Washington, chiar și pe teme în care venea în contradicție cu propria sa istorie a relațiilor diplomatice. Sau în chestiuni mai greu îngurgitate de către alte state europene, cum ar fi chiar scutul antirachetă. Nu o dată România a părut chiar „mai catolică decât Papa” – a se vedea, de pildă, raporturile cu Federația Rusă.
Ca
atare e greu de înțeles de ce, „elev silitor” al Washington-ului fiind,
România nu merita măcar un mic „premiu” simbolic: o vizită cu ștaif la
Casa Albă sau, de ce nu, o deplasare a Președintelui Statelor Unite la
fața locului. Chestiunile acestea întortocheate, în care suntem prieteni
cu Biden și Biden ne duce la Obama, sunt de nivelul unui aspirant, care
trebuie să probeze ceva, nu al unui stat care și-a dovedit (poate chiar
prea mult!) proamericanismul.
Acest
dezechilibru de tratament trebuie să fie, fără îndoială, o temă de
reflecție: ori e vorba de persoana președintelui în funcție, care
stârnește neîncredere la Washington, ori e percepția că se poate face
orice cu românii, pentru că ei vor sta cuminți. Ceva nu este în
regulă…Ori ești prieten, ori ești caporalul chemat la raport. Și ca
orice caporal nu ești primit alături de ofițeri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
"Noi nu mergem la răzbel, ba ne și căcăm pe el!"
(soldat Josef Švejk, k.u.k. Heer, 1915)
Şi asta "încă din 1912"... zice Hašek.