21 februarie 2011

Patrulaterul maro



Politica dåmboviţeană a început să se definească geometric, de cånd s-a refăcut public aşa-numitul „patrulater roşu“ o vetustă formulă de guvernare care duhneşte a ceva maroniu rău de tot. Alianţele parafate în teritoriu între PSD şi PRM s-au extins la Ilfov, în Bucureşti şi se vor tot extinde. Organizaţiile PSD şi PRM din Ilfov au semnat, såmbătă, un protocol de colaborare la nivel judeţean, care precizează ca obiectiv prioritar îndepărtarea de la putere a preşedintelui Traian Băsescu şi apoi mai implică cică şi alte „obiective economice şi sociale, dar şi politice, înţelegerea fiind valabilă pånă în 2019“.
Alianţa PSD-PRM va confisca practic USL-ul, iar PNL-ul va deveni prizonierul unei vetuste şi de tristă amintire formule de guvernare din epoca de vårf a fesenismului lui Ilici. Zeama scursă din cadavrul politic al lui Ion Iliescu s-a reaşezat în formulă geometrică, iar cromatica invocată, roşu purpuriu, are o relevanţă politică semnificativă. Roşul este o marcă heraldică bine definită simbolistic - aparţine cåmpului politic comunistoid, în toată lumea, de la Lenin încoace.
„Patrulaterul roşu“ a fost numele dat unei formule politice ce unea PDSR (actualul PSD), PRM, PUNR şi PSM din timpul guvernării Văcăroiu. Coaliţia s-a format în 1992 şi a funcţionat pånă la finele anului 1995. „Patrulaterul roşu“ a oferit cadrul de funcţionare guvernului Văcăroiu şi a fost, pe fond, un vehicol care i-a recuperat pe cei mai mulţi dintre susţinătorii şi activiştii fostului PCR, pe care Ion Iliescu a mizat necondiţionat, răsplătindu-le fidelitatea prin poziţii politice de vårf.
Protocolul ce anunţă revizuirea vechiului patrulater roşu a fost semnat de preşedintele PSD Ilfov, Robert Negoiţă, şi preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor. Negoiţă, care a prins curaj după scandalul prostituatelor din tineretul PSD, a precizat plin de morgă că protocolul de colaborare stipulează ca obiectiv principal îndepărtarea din structurile locale a PDL. Belicosul Marius Marinescu a declarat la råndul său că PRM e gata alături de PSD „să lupte pentru a apăra fiecare sat, fiecare comună, fiecare oraş, pånă la victoria finală, să redăm Ilfovul ilfovenilor şi Romånia romånilor şi că singura soluţie de salvare a Romåniei este un Guvern format între Uniunea Social Liberală şi PRM“. Ca un amănunt interesant este notabilă şi prevederea din protocol ce are ca obiectiv „ecologizarea tuturor gropilor de gunoi care prezintă un pericol“. Are Vadim cu ce măscări să umple toate gropile de gunoi din zonă. [...]

>> Curentul : USL - noul patrulater roşu format din secreţia maro a lui Ion Iliescu


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Noi nu mergem la răzbel, ba ne și căcăm pe el!"

(soldat Josef Švejk, k.u.k. Heer, 1915)

Şi asta "încă din 1912"... zice Hašek.