22 octombrie 2010

Dubla calitate şi republica bananieră



Anunţarea celor trei candidaţi la funcţia de premier din partea PNL (Klaus Johannis, Stere Farmache şi Mariana Gheorghe) arată cât de falsă este definiţia de "independent". 

Adică, ce ? Dacă ar fi instalat un asemenea "independent" în fruntea unui guvern PSD-PNL-PC-..., ar putea cineva susţine că este cu adevarat independent ?

Mariana Gheorghe este director general executiv la Petrom-OMV şi membru în board-ul CIS/FIC (Consiliul Investitorilor Străini).

CIS (mai exact, 12 manageri din CIS şi un reprezentant al BERD) a prezentat un plan de ieşire din criză cu 80 de măsuri, din care 12 prioritare, iar Mariana Gheorghe a dat un interviu în Adevărul (Mariana Gheorghe: „Situaţia e serioasă, trebuie acţionat acum!“), cu 10 zile înainte de anunţarea numelui său pentru o posibilă funcţie de prim-ministru din partea PNL.

Tot despre dubla calitate ar fi vorba şi în cazul lui Valentin Lazea, Economist-şef la Banca Naţională a României şi colaborator la realizarea "programului de măsuri".

Lobbyştii de la CIS şi din alte părţi consideră probabil România o republică bananieră, dacă îşi permit să vină cu o asemenea propagandă. Totuşi, România (şi alte ţări din Estul Europei) sunt mai puţin îndatorate decât media UE.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

"Noi nu mergem la răzbel, ba ne și căcăm pe el!"

(soldat Josef Švejk, k.u.k. Heer, 1915)

Şi asta "încă din 1912"... zice Hašek.