03 iulie 2016

Stânga pune "clasa" înaintea naţiunii şi a statului naţional

 
Un clip al eurocomuniştilor RO, în care se făcea apel pentru neparticipare la referendumul Brexit. Deci, pentru eşecul referendumului şi pentru rămânerea Marii Britanii în UE - apelul vizează exact categoria majoritară care a asigurat victoria Brexit-ului (eurodreapta RO critică compoziţia ei, cum că ar fi doar "clasa muncitoare", "vârstnicii", "ne-orăşenii", "plebea ignorantă", "lumpenii", "cei neesenţiali"). În clip este lăudată imigraţia, "ca factor necesar în economie", trecând sub tăcere disoluţia identitară care vine cu ea la pachet, şi chiar... eficienţa reală a forţei de muncă importate. Desigur, nici avantajul subremunerării acesteia nu este menţionat. Avantaj... al capitalului. În schimb, se face apologia Federaţiei Roşii Europene (adică o UE socialistă).

Dacă la nivel naţional nu se poate asigura 100% controlul popular asupra conducerii politice şi acţiunilor acesteia, cum să crezi că s-ar rezolva asta la nivel supranaţional ?! Schema clasică "stânga versus dreapta" nu mai este adecvată provocărilor prezentului, graniţa s-a mutat pe naţional-patriotic-identitar versus globalist-internaţionalist-transnaţional.

14 comentarii:

  1. Simeone7/03/2016

    "Avantaj... al capitalului."

    Lafel ca și în cazul HexFarma, se maschează adevăratul scop cum că; interesul principal sunt banii. Cum să fie banii când tiparnița e tot la ei? Scopul principal este exterminarea europenilor.

    Guvern pt. zona 2:
    http://www.nasul.tv/exploziv-germania-impune-schimbari-radicale-in-ue-martin-schulz-propune-inlocuirea-comisiei-europene-cu-un-guvern-european-autentic/

    RăspundețiȘtergere
  2. Să vedem cine va pune botul... Iese cu scântei.

    RăspundețiȘtergere
  3. Simeone7/05/2016

    https://www.youtube.com/watch?v=rmq8MBEv7HA

    RăspundețiȘtergere
  4. Las' că şi Glenn Beck...

    Traducerea e după înregistrari mai vechi. Beck s-a declarat anti-Trump şi (implicit) pro-Clinton. Americanii conservatori nu-l mai cred demult.

    RăspundețiȘtergere
  5. Altminteri, îl descrie bine pe Soros.

    RăspundețiȘtergere
  6. Am văzut tot ce e acolo la Glenn Beck Show (canalul lui YouTube), parcă prin 2011, la postare.

    RăspundețiȘtergere
  7. Simeone7/05/2016

    "Beck s-a declarat anti-Trump şi (implicit) pro-Clinton."
    În film spune că sunt sponsorizați de magnat păpușile Clinton! Cu alte cuvinte; înțelege cine trebuie și scapă cine poate? :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu e niciun mister: înregistrarea tradusa e din urma cu câţiva ani (2011, estimez), iar în 2016 Beck a spus (în precampanie), "dacă aş urca pe scenă lângă Trump l-aş înjunghia".

    RăspundețiȘtergere
  9. Beck nu are opinii proprii, e dirijat ce să zică. Propaganda lui e "focusată" pe publicul conservator. Pe lângă zece chestii bune/corecte plasează 2-3 "şopârle".

    RăspundețiȘtergere
  10. Simeone7/05/2016

    Tocmai asta nu "înțeleg". Din greșeală, necunoștință, or "prețul" de a plasa șopârlele merită deoarece chestiile bune sunt deja fumate?!

    RăspundețiȘtergere
  11. "Adaptarea propagandei". Au văzut că virgulă conservatorii "hardline" nu mai pun botu' la ce zice Beck şi atunci s-au adresat conservatorilor "mai slabi de înger" (labili, nesiguri, ezitanţi). Ca să-i descurajeze sau să-i "convertească".

    RăspundețiȘtergere
  12. Simeone7/05/2016

    Și tătuca Soros cade tot în picioare presupun!?

    RăspundețiȘtergere
  13. Depinde de la om la om, ce pricepe fiecare.

    RăspundețiȘtergere

"Noi nu mergem la răzbel, ba ne și căcăm pe el!"

(soldat Josef Švejk, k.u.k. Heer, 1915)

Şi asta "încă din 1912"... zice Hašek.