06 iunie 2013

"Duda zilei", martie-aprilie 2013


martie 

1. În sfârşit, recunosc unde vor să ne aducă. Cristian Pîrvulescu (pus de USL şef la Forumul Constituţional):
    "Cum va fi România pregătită pentru o nouă Uniune Europeană? De la începutul construcţiei europene, acum mai bine de şase decenii, era evident că integrarea europeană înseamnă cedarea de suveranitate. De aceea au şi existat atîtea dificultăţi şi crize, căci egoismele naţionale au izbucnit destul de repede. Una dintre soluţii ar fi construcţia unui cadru federal de organizare. Dar dacă integrarea europeană presupune federalismul, atunci pentru unele state membre, cum e cazul României sau al Franţei, ar fi necesară nu doar amendarea, ci rescrierea radicală a Constituţiei naţionale." 

2. PDL-iştii atacă declaraţia guvernului privind intrarea României în Spaţiul Schengen, sperând că cine ştie ce avantaje electorale vor avea. Niciunul. Chestiunea nu preocupă nici măcar 10% din populaţie. Altele ar fi subiectele de criticat, dar acolo poziţiile PDL şi USL coincid. 

3. "Nu-i de vină Germania", zice guvernul. Pâi nici nu este. De fapt, ne face un bine, amânarea Schengenului este implicit o amânare a trecerii la euro (ar fi absurdă a doua fără prima). Cât despre "poziţia actualului guvern german", mai vorbim la toamnă, când este posibilă venirea socialiştilor.
    Corlăţean:
"În primul rând, nu mă surprinde poziţia ministrului de Interne al Germaniei. Nu aş spune al Germaniei, ci o parte a guvernului creştin-democrat, din PPE, din care face parte şi PDL."
    Ponta: "Nu am nimic de reproşat Germaniei. Eu am de reproşat celor din România care nu înţeleg că tot înjurând şi vorbind de rău România, pe la Bruxelles, pe la Berlin, fac rău ţării ăsteia, pentru că din păcate sunt şi ei în ţara asta."
 

4. Băsescu laudă pietrele de moară agăţate de gâtul României, inclusiv cu votul USL. Că a fost unanimitate la parlament de fiecare dată când s-au aprobat. 
   "Până la urmă am devenit parte a pactului Euro+. A fost tema uniunii bancare, care de asemenea a fost iniţial concepută pentru statele din zona euro. România a fost extrem de vehementă argumentând şi cu faptul că 80% din sistemul bancar e deţinut de bănci din zona euro şi a ţinut să fie şi ea parte a acestui proces. V-aş aduce aminte că a fost tratatul fiscal, iniţial destinat numai statelor din zona euro. Vreau să înţelegeţi că am intrat în UE la 1 ianuarie 2007, dar încă nu ne-am integrat în cele două uriaşe facilităţi ale UE: spaţiul Schengen şi zona euro."

5. Blaga nu are în vedere o viitoare guvernare PDL-PPDD, ci una PDL-PnL. Nu vrea să supere PPE-ul, care a emis o "fatwa" contra "partidelor populiste", similară celei a socialiştilor europeni. Implicit, un indiciu că PPDD este ceva diferit. 
   "O guvernare normală ar fi cea cu PNL, pentru că noi nu avem probleme din acest punct de vedere, n-am avut niciodată, în a pune la punct un program de guvernare alături de ei, în a stabili ţinte de TVA, ţinte de cotă unică cu PNL, n-am avut niciodată problemele astea. Aşa cum am contestat la Curtea Constituţională statutul parlamentarilor şi am avut nevoie de o semnătură în Senat şi ne-au dat-o de la PP-DD. Din punctul acesta de vedere mai avem multe de făcut şi putem colabora pe astfel de teme, în schimb nu mă văd la guvernare cu domnul Dan Diaconescu." 

6. De când a devenit Stănişoară omul lui Blaga? El fiind ştiut drept omul lui Băsescu. Tot Blaga a impus crearea ARD ? Deci, implicit, intrarea unor aliaţi ai lui Băsescu în parlament, în locul propriilor oameni din PDL.
    EBA: "Din ciclul «Unificatorul»: azi domnul Vasile Blaga rămâne şi fără prim-vicele pe care l-a impus în fruntea PDL."


7. Băsescu ar pune România pe tavă. Acele prevederi se referă la eurozonă, dar PDUSL le-a ratificat "anticipat" şi le-ar introduce şi în Constituţie. Iar avizul parlamentului pe buget e ca să nu zică lumea că guvernul lucrează pentru UE şi nu pentru România. 
   "Consideram deja că forumul democratic suprem al României are o cameră la Bruxelles, Strasbourg. Această prevedere ca bugetele naţionale să fie transmise Uniunii Europene generează nevoia de clarificare ce se întâmplă în plan naţional. Şi atunci, am simţit nevoia să introducem o clarificare şi anume aceea că aceste bugete nu pot fi transmise CE şi PE înainte de a avea un aviz al Parlamentului României. Aceste noi articole au fost introduse ca efect al evoluţiilor europene din ultimii ani, ca efect al politicilor la nivelul Uniunii Europene din ultima perioadă şi ele vizează stabilirea la nivelul Constituţiei a faptului că datoria publică nu poate depăşi 60% din PIB, iar deficitul nu poate depăşi 3% din PIB."

8.  Goarna eurobăsistă Sebastian Lăzăroiu laudă noul proiect de eurodiktat:
    "Ştirea zilei este că patru ţări din UE cer Comisiei Europene să creeze un mecanism pentru protejarea principiilor fundamentale ale UE în ţările care încalcă statul de drept. Printre măsuri - tăierea fondurilor europene. Aşadar n-ar trebui să mai auzim pe la Bucureşti: "şi dacă nu vrem ce o să ne faceţi?". Mai ales că vorbim de ţări cu influenţă foarte mare la nivel european, printre care Germania şi Olanda."


9. Semn rău. Viktor Orbán dă înapoi, acceptă condiţiile UE şi revizuieşte Constituţia Ungariei, abia aprobată în 2011.
   
"Aş dori să confirm angajamentul deplin al guvernului şi parlamentului Ungariei la normele şi regulile europene. Totodată, aş dori să vă asigur că acest angajament a fost şi va fi reflectat pe durata întregului proces de adoptare a modificărilor (aduse) Legii Fundamentale. Sunt convins că mă pot baza pe sprijinul dumneavoastră personal şi pe cooperarea Comisiei Europene."


10. Competiție pe proiectul de eurodiktat. Și USL și PDL sunt de acord, dar "își vând marfa" după profilul propriului electorat. Acolo se vorbește clar de “intervenție”, deși există un principiu de drept internațional, valabil și acum, des invocat de Ceaușescu. Cel al neamestecului în treburile interne ale unui stat. Ceaușescu nu-l respecta în realitate, participând la subversiunea sovietică globală, iar după 1989 principiul a fost minimalizat în mod interesat. 
   Victor Ponta, "condiționat": [...] dar a adăugat că doreşte ca aceste standarde să fie aplicate în mod egal atât pentru România cât şi pentru ţările care au inventat democraţia în Europa şi care încalcă aceste principii.
   Cristian Diaconescu, "necondiționat": "Răspunsul României este că “ne convine și susținem”, dar cu unele condiționalități – adică mecanismul se instituie cumva și pentru că în România au existat acest tip de probleme, iar decidenții guvernamentali români isi imaginează că vor pune condiții la inițierea acestui mecanism. Comic nu ?"
 

11. Şi PP-DD susţine trecerea regionalizării în Constituţie (s-ar putea ca Poporul să nu fie de acord la referendum!).
    Dar şi altele, de data asta, bune:

- Parlamentul nu va putea ratifica tratate internaţionale dacă acestea restrâng drepturile cetăţenilor români şi/sau aduc atingere tradiţiilor şi obiceiurilor specifice poporului român.
- Orice tratat internaţional a cărui ratificare de către Parlament s-a hotărat cu o majoritate mai mică de 3/4 va fi supus unui referendum de aprobare. (de ce nu referendum ÎNAINTE de votul de ratificare ?)
    Şi o chestie cerută de USL (care are "majoritate la judecători"):

- Membrii Curţii Constituţionale sunt desemnaţi din rândul judecătorilor Înaltei Curti de Casaţie şi Justiţie. 

12. Băsescu recunoaşte pentru ce ne-a pus (prin Boc) să strângem cureaua - ca să trecem la euro. Şi cere USL-ului să-şi facă praf şansele electorale, aplicând în continuare "măsurili". PnL a sesizat şi s-a extras, neparticipând la şedinţă (dar participând în guvern la implementare).
   
"Deficitul trebuie să fie sub 3%. A fost deja atins în 2012. Fluctuaţia cursului de schimb trebuie să fie menţinută între +/- 15%. Un criteriu deja îndeplinit. Este esenţial să adoptăm moneda euro în următorii trei-patru ani. Îmi asum, alături de guvernul de atunci, fără rezerve măsurile pe care le-am adoptat, eu sprijinindu-i pentru asta şi exprimându-mi regretul pentru suferinţele prin care au trecut românii. Apelul meu către guvern e depolitizarea managementului, privatizarea companiilor, creşterea competitivităţii înainte de a intra în euro."


13. Propunerile PDL pentru revizuirea Constituţiei sunt mai radicale decât cele ale USL. Desfiinţarea judeţelor aduce o problemă suplimentară la referendum (s-ar opune votanţii sau nu ar participa; ăsta-i marketingul USL: "rămân judeţele" ("într-o primă etapă"). Are în vedere (şi) PDL "umblatul" la cvorumul de validare? Iar chestia cu limita deficitului trecută în textul constituţional este o greţoasă aliniere la sugestiile UE, cu dezavantaje pentru România.
    Una dintre teze se referă la reorganizarea administrativ-teritorială, respectiv, introducerea noţiunii de regiune şi eliminarea noţiunii de judeţ. Potrivit democrat-liberalilor, alte propuneri referitoare la modificarea Legii fundamentale vizează limitarea deficitului bugetar la 3%, limitarea situaţiilor în care Guvernul îşi poate angaja răspunderea la o singura dată pe sesiune parlamentară, cu excepţia legii bugetului şi a asigurărilor sociale, precum şi redefinirea statutului Avocatului Poporului în acord cu recomandările Comisiei de la Veneţia.
 

14. Dacă ăsta este planul cu comunele, probabil există şi unul similar cu judeţele. Care după USL, "nu se desfiinţează" (dar numai "într-o primă etapă" - document PnL). Pâi cum să spună asta în gura mare, când şi-aşa nu se ştie dacă trece regionalizarea la referendum?
    Liviu Dragnea:
"Despre desfiinţarea sau nedesfiinţarea comunelor. Este imposibil să începi cu un asemenea proces, pentru că populaţia va fi speriată şi va respinge şi orice proces de genul acesta, după părerea mea, dacă nu are suport public, nu va rămâne decât o dorinţă sau un model teoretic. În schimb, vrem ca, dacă reuşim să facem regionalizarea şi regiunile o să înceapă să funcţioneze, în următorii trei ani, 2014-2016, să stimulăm prin toate programele naţionale şi prin cele europene asocierea între comune."


15.
Băsescu a fost invitat la convenţia PDL din 23 martie. PDL tot nu s-a-nvăţat minte. În această situaţie congresul se anunţă o mascaradă. Dar abia dacă n-ar veni, ar fi "un semn". 

   "Decizia a fost luată cu votul unanim al membrilor Comisiei de organizare a Convenţiei Naţionale Extraordinare", se arată în comunicatul de presă remis Hotnews.ro. 

16. Funeriu: PDL ar fi trebuit să apere măsurile impuse de guvernul Boc, dar nediscutate în prealabil în interiorul partidului (dar... atunci, unde?). 
   "Nici reforma educației, nici cea, majoră, a justiției, nici reforma în zona muncii, nici cea din zona sănătății, nu au fost rezultatul muncii din laboratoarele PDL și în consecință nu au fost apărate așa cum trebuiau să fie apărate de activul PDL. Vina nu este deloc a Guvernului Boc. Vina este a celor care l-au minat din interiorul partidului, neapărându-i cu forță acțiunile reformatoare. Dacă PDL vrea să aibă o șansă el trebuie să se strângă, cu toate resursele, indiferent în care moțiune sunt acele forțe, în jurul celor care și-au asumat modernizarea României, indiferent de cât de atacați eram de forțele securistoide care știau că nu pot trăi decât într-o Românie oligarhică." 
Blaga (tardiv...): "Nu partidul conducea guvernul, ci guvernul a condus partidul." 

17. Mascaradă eurobăsistă. Udrea dezvăluie că toţi candidaţii la conducerea PDL s-au întâlnit recent cu Băsescu. De fapt era clar, din moment ce a fost invitat la congres, în unanimitate. 
   "Cu toţii, ne-am întâlnit cu preşedintele în ultima perioadă. Cu toţii. Şi candidaţi, şi susţinători ai candidaţilor. Deci au fost discuţii la care au participat mai multe persoane." 

18. "Umanizarea" lui Năstase prin trambalarea la o clinică pentru consultarea "suferindului vârstnic".
   Ca să nu intre direct în "palat".
   Mici greşeli de regie : VW Touareg nou în loc de o maşină "normală" (familia mai are şi un Audi); îmbrăcat la parpalac şi cravată în loc de o geacă; prelungirea şederii la clinică va face mai vizionată intrarea în palat, care ar fi trebuit să treacă cea mai neobservată; unde-s cicatricele de pe gât, de la "sinucidere" ? 

19. De ce renunţă USL la 20% din potenţialul CNE Cernavodă (un reactor din cinci, investiţie începută): "n-ar permite UE". Un reactor asigură circa 9% din consumul actual.
   "Proiectul nu este oportun, necesar şi nici economic."
    "Nu-i destulă apă în Dunăre pentru răcire."
    "La Unitatea 5, deoarece gradul de completitudine al lucrărilor existente în şantier este de circa 2,8%, şi datorită schimbărilor legislative, se estimează că această unitate va fi considerată ca unitate nouă şi în consecinţă Uniunea Europeană nu va aproba continuarea lucrărilor şi punerea ei în funcţiune în baza proiectului existent."
   
Pentru reactoarele 3 si 4, CE a amânat "aprobarea" timp de un an şi jumătate.
 

20. Pentru Ponta, revizuirea Constituției României este un proces "deschis", "internațional". Pâi nu mai bine făceam o licitație de proiecte ?! Iar adevărul despre Comisia de la Veneția se poate vedea aici, aici și aici.
   
"Îmi doresc foarte mult ca acest proces să fie un proces deschis, nu doar pentru societatea românească, ci şi pentru toţi partenerii noştri europeni, iar expertiza şi prestigiul Comisiei de la Veneţia ne va ajuta să avem acele modificări care corespund standardelor europene. Asistenţa Comisiei de la Veneţia va fi esenţială pentru procesul de modificare a Constituţiei."
 

21. Care este planul ? Referendum constituţional întins pe două (-trei ?) zile, ca în 2003 ? Şi cu cvorum de 50%, ca să se lase impresia că se ţine cont de opinia unei majorităţi ? Da, dar în 2003 referendumul a fost fraudat, s-a falsificat cifra de participare (reală, sub 40%, validat cu "55,7%").
    Băsescu : "Înţeleg că se pune problema modificării Legii referendumului pentru a uşura eventuala validare a referendumului de aprobare a noii Constituţii, să se reducă cvorumul la 25% sau 30%. Este, iarăşi, eronat, după părerea mea, pentru că nu poţi să revizuieşti o Constituţie aprobată cu 50% plus unu din electorat cu o normă de prezenţă de 25% sau de 30%. Nu poţi să înfrângi un referendum de peste 50% cu un referendum de 25%."
    Acum două luni Băsescu spunea altceva (aproba sugestia lui Ponta): "Se poate imagina un prag minim de 30%. Să fie minim 30% din electorat. Să fie un 30% curat. Se poate desfiinţa pragul, dar să creezi condiţii celor trei milioane să voteze."

 
23. Băsescu nu mai are "dialog" cu PDL, doar cu Ponta/USL. Şi-a luat "adio".
- "După alegerile din decembrie 2012 între mine şi conducerea PDL nu a existat niciun fel de dialog şi nici nu poate exista un dialog atâta timp cât conducerea PDL-ului va fi asigurată de actuala echipă de politicieni."
- "Dragii mei, aceste obiective interne, fie că vorbim de legea sănătăţii, de legea electorală, fie că vorbim de revizuirea Constituţiei, fie că vorbim reorganizarea administrativă sunt obiective pe care prin negociere le-am înscris şi în acordul de coabitare cu primul-ministru al României, Victor Ponta. Sunt obiective la care ţin şi care sunt necesare României."
- "Adio PD, adio PDL ! Noi azi ne-am despărţit definitiv. Luaţi-vă drumul vostru, iar eu îl am pe al meu."


24. Blaga nici acum nu s-a dezmeticit, mai crede că prin astfel de declaraţii va diminua efectele planului lui Băsescu de rupere a PDL-ului.
   "Cred că preşedintele nu a fost informat corect cu ceea ce s-a întâmplat după vot. Cred că a fost dezinformat. Relaţia sa cu PDL va fi cum va dori domnia sa. Nu cred că doamna Udrea va pleca. Nu cred nici în scenariul cu Boc. Emil Boc ţine mult la PDL."

25. PDL, trompeta FMI. Mai zelos decât guvernul USL, care declarase că "nu-i nevoie de un nou acord stand-by cu FMI", dar care se pregăteşte să-l încheie. România plăteşte anual sute de milioane de euro dobândă la banii ridicaţi de la FMI şi care zac depozitaţi la BNR.

26.   
#1 - După Sorin Ioniţă, de la agitprop-ul sorosist SAR, steagul României ar fi o cârpă, iar tineretul ar trebui să fie doar deconstructivist ("Jeanne d’Arc de Covasna sau războiul celor două cârpe"): "Alţii, mai elaborat, ne explică gestul prin fronda adolescentină şi mă trag pe mine de urechi pentru abuzul verbal aplicat fetei, care, nu-i aşa, ar putea să-i di­mi­nu­e­ze încrederea în sine, cu consecinţe în planul formării ca adult. Asta e reacţia grijulie, psiho-clinică. Să zicem, deşi tâ­năra nu pare genul uşor de lezat. Dar par­că fronda adolescentină însemna res­pin­gerea tradiţiei şi autorităţilor, în primul rând a generaţiei mature – luarea vieţii în piept, răsturnarea lumii etc. –, iar nu afi­şarea de convingeri conservator-şovine, cu citate respectuoase din tăticu’."
#2 - PnL nu a explicat convingător de ce nu a numit imediat un om în locul lui Pivniceru şi a acceptat interimatul lui Ponta, şi o posibilă numire a unor procurori neagreaţi de PnL.


27. Băsescu a spus acum niște chestii de mare angajament. Să le reținem, și să urmărim ce mesaj va da când va veni referendumul. De asemenea, ce va face majoritatea pro-Băsescu de la CCR când USL va încerca să modifice cvorumul de validare de la referendum. 
   "Au o mare problemă, dacă va trece la referendum. Eu nu cred că românii renunță la unicameral cu 300 de parlamentari. Dacă nu se respectă condiția privind parlament unicameral cu 300 de membri, eu voi fi public unul dintre cei care îi va îndemna pe români să nu meargă la vot. Inconvenientul e că această constituție e votată cu 51%. E greu de înlocuit cu una votată cu 25%." 

28. Severin arată că referendumul de revizuire/regionalizare este de fapt unul referitor la "SUE". Iar cine se va prezenta la el va vota pentru subminarea României.
   
"Dincolo de delimitarea puterilor pe orizontală, o nouă Constituţie ar urma să distribuie autoritatea şi pe verticală. România este o naţiune independentă dar şi membră a federaţiei numită UE; ea este un stat unitar dar nu un stat centralist. Această realitate nu este reflectată în legea fundamentală în vigoare. Pe de o parte, legea fundamentală a României, trebuie să transmită mesajul că naţiunea română are un proiect european şi să pună la dispoziţia reprezentanţilor statului instrumentele necesare implicării româneşti în edificarea unei democraţii transnaţionale europene - Statele Unite ale Europei."

 

29. Academia Română, anexa regimurilor politice. Acum, mediu de exprimare pentru propaganda regionalizării. Că frauda trebuie credibilizată în ochii "prostimii".
    Prima mare importantă dezbatere privind proiectul regionalizării va avea loc la Academia Română pe data de 2 aprilie
, a declarat Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice. ''Vor fi invitaţi toţi cei care au lucrat şi lucrează în diverse structuri, la proiectele de regionalizare şi descentralizare, urmând a fi prezentat şi dezbătut un prim Raport de progres, dar şi criteriile care stau la baza regionalizării, acţiune ce va fi urmată, pe o perioadă de câteva luni, de multiple dezbateri la nivel naţional".
 

30. Cât de reală este ruptura Ponta-Antonescu şi ce consecinţe ar avea ea în PSD, USL, PDL, şi la revizuirea Constituţiei? 

31. PnL merge pe scenariul marca Bruxel, dar Căcărău prosteşte audienţa, pretinzând că face altceva.
-
"Premierul Ponta a dorit şi în această privinţă, într-adevăr am avut discuţii, m-a consultat, să asume interimatul în fruntea acestui minister pentru soluţionarea problemei numirii marilor procurori - procurorului general al României şi procurorul şef la DNA. Dacă este vorba de eventualitatea ca domnul Ponta să o desemneze pe doamna Kovesi în fruntea DNA, eu mă opun."
- "Cred că a fost singura greşeală şi anume că doamna Pivniceru, un om serios, un magistrat, un om al legii, al spiritului, al literei, a luat în serios ce s-a discutat la Comisia Europeană."


aprilie

1. USL ia în considerație și varianta parlamentului unicameral (a lui Băsescu). Ce ar primi la schimb, dacă s-ar hotărî să o susțină la revizuire ? Aș zice, aprobarea majorității pro-Băsescu de la CCR pentru modificarea cvorumului de validare a referendumului.
   
"Este o soluţie pe care Parlamentul o va găsi, ştiţi foarte bine că este o controversă, a existat referendumul din 2009, există două decizii ale Curţii Constituţionale contradictorii, cred că cel mai important va fi avizul Comisiei de la Veneţia, sperăm ca pe 8-9 mai să putem obţine şi un punct de vedere al Comisiei de la Veneţia pe această temă."
 

2. Ponta "lucrat" de PnL? I se acceptă interimatul, despre care se dezvăluie sau se sugerează că el l-a cerut, apoi se sugerează că Ponta ar numi-o pe Kovesi (i se dă timp să se încurce în năvodul mediatic), apoi vine PnL cu protest mare, cere ministerul înapoi şi n-o va numi pe Kovesi.
 
   De ce a spus Băsescu că l-ar prefera pe Ponta interimar la MJ, şi să propună procurorii ?! Afirmaţia fusese făcută înainte ca PnL să fie de acord cu interimatul lui Ponta.
 
   UPDATE: Ponta a propus - Kovesi şi Niţu. Băsescu la mutare. Ponta va pica mai prost dacă trece Kovesi şi e blocaj la Niţu. 

3. USL îşi regizează autoopoziţia. PnL ştia prea bine la momentul când Ponta a ajuns ministru interimar la justiţie că Băsescu spusese deja că preferă să ajunga Ponta interimar la justiţie (a ajuns) şi să propună procurorii (i-a propus). Apoi declară că "nu-i de acord", "se va opune", iar "viitorul ministru din partea PnL va retrage propunerile". Dar... apoi... PnL renunţă la ministerul justiţiei! 

4. Oengiştii şi trepăduşii mediatici "se despart" de Băsescu, fiindcă a acceptat nominalizarea procurorilor după cum spune legea (direct de către ministrul justiţiei), şi nu conform protocolului încheiat cu Barroso în 2012. 

5. Intenţia era evidentă de la început, de când s-a spart (SN)CFR, în "marfă" şi "călători". Acum se pune în practică - anunţul de privatizare a CFR Marfă, pe o sumă care nu acoperă nici valoarea ca fier vechi a vagoanelor şi cea a terenurilor societăţii.

6. Mascaradă. În loc să fi eradicat eurobăsismul din partid, PDL se complace, lăsând să se adune ciorchine la vârful său crypto-băsişti, ba chiar şi câţiva de-ai lui Udrea. "Magistru" pare să fi devenit Boagiu, această Tamara Buciuceanu a PDL, vicepreşedinte PPE. 

7. O parte dintre vânzătorii proprietăţii statului (sau dintre instigatori) s-au săturat să vadă "România furată, vândută, compromisă, mințită, ținută la coada Europei". Băsescu răspundea prin 1998-1999 de programul PSAL încheiat cu FMI, primul mare program de dezindustrializare sub masca "reformei".
- Lansarea "în public"
a Mişcării Populare, cu Băsescu de faţă:
   
"Ne-am săturat să vedem România furată, vândută, compromisă, mințită, ținută la coada Europei! Vrem o Românie prosperă, modernă și democratică, o Românie europeană de care să fim mândri ! Ne-am săturat să vedem cum se închid fabricile, scad procentele alocate investițiilor și dispar locurile de muncă ! Vrem să vedem investiții și locuri de muncă ! Ne-am săturat să vedem câmpurile nemuncite și coadă la pomenile sociale ! Vrem să-i vedem la muncă pe cei apți, nu cu mâna întinsă la Stat după ajutor social !" (din Manifest)


8. Opoziţia (PDL, PP-DD, PNR; de la PFC n-am pretenţii) pierde ocazia de a riposta la iniţiativa lui Remus Cernea de a se elimina subvenţionarea cultelor religioase (de fapt, vizată este BOR). USL are un electorat predominant rural, acum era un bun moment. Trebuie evidenţiată apartenenţa lui Cernea şi a partidului său la USL (care, iată, trage ponoasele eurosocialismului, după ce a mimat naţionalismul şi euroscepticismul, prostind destui). Va urma şi runda a doua - campania pentru "drepturile" persoanelor LGBT.
    Pe partea PSD (PnL - linişte) fac "damage control"
Mazăre ("Cernea e un tâmpit, dacă-l prind îi rup picioarele") şi Ponta ("Nu sunt de acord cu iniţiativa").
 

10. Blaga susţine nişte chestii de mare angajament (ca şi Băsescu). Ceva mă face să cred că USL va veni cu "o poziţie de consens", iar PDL şi Băsescu vor reconsidera.
    "Sunt convins că vom boicota procesul de regionalizare al Guvernului.
Vor să meargă pe cele opt regiuni de dezvoltare ale lui Cozmâncă."
 
    PDL vrea o regionalizare așa cum dispune UE. Boicotul trebuie citit în această cheie. USL joacă prudent, cu un ochi la electorat, deși în anumite documente PnL scrie clar că județele vor fi menținute (doar) "într-o primă etapă".
   Blaga: "Dacă discutăm cinstit regionalizarea, am spus ca nu vom face din ea o problemă de campanie electorală. Cine face reorganizare pierde electorat. Dacă vrei doar încă un nivel administrativ peste cele care există, fără a transfera din puterea guvernului central către regiuni, şi putere dinspre judeţe spre regiuni, fără a gândi regiunile cum spune Directiva CE, nu are rost."
 

11. UE se opune din 2009 recapitalizării CEC BANK, dar acum "ar trebui" să băgăm mâna-n caraiman pentru interese private. România ar putea înfiinţa un fond de salvare a băncilor, de 1,1 miliarde de lei, obligată de UE.
    "Fondul de salvare (rezoluţie bancară) trebuie să ajungă la resurse de minimum 1% din depozitele garantate constituite la băncile din ţară în termen de până la 10 ani, perioadă în care contribuţiile băncilor vor fi desfăşurate uniform. Fondul de rezoluţie se adaugă fondurilor de garantare a depozitelor bancare constituite în fiecare stat membru UE."
   
Plus bonus: Modelul Cipru replicat la nivelul UE. Băncile vor fi salvate cu banii din depozite
.

12. Remus Cernea de la USL o comite iar. La câteva zile după propunerea privind eliminarea subvenţionării de către stat a cultelor religioase (de fapt, este vizată BOR), acum vine cu "parteneriatul civil pentru gay". Opoziţia (PDL, PP-DD, PNR; de la PFC n-am pretenţii) pierde iar ocazia de a riposta. Trebuie evidenţiată apartenenţa lui Cernea şi a partidului său la USL (care, iată, trage ponoasele eurosocialismului, după ce a mimat naţionalismul şi euroscepticismul, prostind destui).
    O face
tot Mazăre (care spusese “Cernea e un tâmpit, dacă-l prind îi rup picioarele“): “Am greşit. E tâmpită rău”.
 

13. Cristian Preda a demisionat din conducerea Institutului de Studii Populare (fundaţia oficială a PDL) fiindcă aceasta "s-a opus" organizării unei conferinţe la care urma să participe Băsescu.
   
"Am făcut eforturi importante pentru a construi ISP ca un think tank respectat, alături de Valeriu Stoica şi Sever Voinescu, membri la rândul lor în board, ca şi alături de consiliul academic, alcătuit din distinşi profesori şi intelectuali critici."
    Să fie o minoritate de 3 din 8 pro-Băsescu, sau este "altceva" (se doreşte o disociere explicită a băsiştilor de linia PDL) ? Să vedem ce va face Consiliul academic. 

Consiliu de administraţie : Valeriu Stoica – preşedinte, Anca Boagiu, Cristian Preda, Sever Voinescu
Echipa executivă : Cristina Trăilă - director, Marian Zulean - director adjunct, Ioana Teodorescu - director de comunicare, Irina Rovenţa - manager proiect
Consiliu academic : Vladimir Tismăneanu, Teodor Baconschi, Radu Carp, Tom Gallagher, Petre Guran, Gabriel Liiceanu, Mihail Neamţu, Virgil Nemoianu, Radu Preda, Roger Scruton, Ioan Stanomir
 

14. Pasul final - preluarea de către "cine trebuie" a băncilor greceşti cu probleme. Un scenariu similar cu cel din anii '90 din România, după falimentarea Bancorex, a băncii Agricole, şi a altor întreprinderi şi bănci. Ba încă unele s-au privatizat rentabile fiind, de parcă nu era bun 100% din profit la buget, în loc de numai 16%. 
   Troica creditorilor internaţionali ai Greciei, UE, FMI şi Banca Centrala Europeana (BCE), cere guvernului de la Atena să se angajeze că va vinde până la sfârşitul lunii septembrie băncile care vor fi naţionalizate în procesul de recapitalizare.

15. Din comentariile lui Ponta la iniţiativele lui Remus Cernea reiese că nu-i vine să creadă că opinia publică respinge agenda progresistă mai stridentă pe care a promovat-o în PSD/USL, ca politician eurosocialist ce este. 
   "Propunerea domnului Cernea este una individuală, ca deputat. Nu a fost discutată în USL şi nu s-a pus problema sprijinului USL. Pe de alăt parte, eu atunci când l-am susţinut pe domnul Cernea să fie parlamentar, membru al Partidului Verde, îi cunoşteam opiniile. Şi nu sunt nici şocat, nu sunt nici mai pudibond decât e cazul. Mă uit doar la cât de pregătită este societatea românească să dezbată nişte subiecte care în alte ţări sunt deja dezbătute şi adoptate. Nu vă ascund faptul că eu cred că e bine că cineva are curajul să ridice aceste lucruri. Dacă vă uitaţi la multe alte ţări, şi vorbesc de ţări civilizate aici, discuţia este mult mai puţin pasională. Nu am ştiut acuma că sediul moralităţii omenirii se află în România şi nu putem nici măcar să discutăm despre nişte lucruri pe care alţii le-au rezolvat legislativ".

16. Au apărut semnale că nici măcar un cvorum de validare de 30% nu este agreat. Este de înţeles, în 2003 participarea la referendumul constituţional falsificat era de 34% la ora 15, în cea de-a doua zi (cumulat). Curtea Constituţională este (teoretic) ultimul obstacol împotriva modificării cvorumului actual (de 50%), rămâne de văzut dacă se vor găsi semnături pentru sesizare (de la parlamentari). 
   "În consecinţă este raţional ca legea referendumului să fie modificată, iar cvorumul de participare să fie eliminat, aşa cum recomandă şi Comisia de la Veneţia în Codul de bune practici cu privire la referendumuri. Proiectul propus de deputatul PSD Florin Iordache este însă redundant, căci propune simultan un cvorum de participare de 30% şi unul de aprobare de 25%. Corelarea celor două condiţii nu face decât să complice lucrurile inutil." 

17. Ponta vorbeşte despre guverne regionale într-un stat care "rămâne unitar".
   "România nu este şi nu va fi un stat federal, cum este Germania. Are un sistem constituţional şi administrativ, în mod tradiţional, asemănător cu al Franţei, dar nu în totalitate."
   "Sunt foarte multe resurse pe care un guvern regional şi un guvern local le poate atrage şi le poate folosi mult mai bine decât un guvern central." 

18. Se formează "Grupul de lucru interministerial pentru pregătirea semestrului european". Guvernul transmite CE date economice şi strategii pe care intenţionează să le aplice, urmând a primi "îndrumări". Procedura se numeşte "semestrul european". A fost votată în unanimitate de parlamentul României.
   În lumea reală, aşa ceva se numeşte trădare prin transmitere de secrete. 

19. Până acum băsiştii acuzau aripa Blaga din PDL că are blat cu PnL, dar iată că reformagiii au şi ei blatul lor, cu o parte din PnL (care-o fi aia, că la congres a avut cam 50 de voturi?). 
   Platforma politico-civică Iniţiativa România Liberală, care îi are printre membrii fondatori pe Andrei Chiliman, Vlad Moisescu, Diana Tuşa, Dan Cristian Popescu, Iulian Crăciun, urmează să fie lansată luni, la eveniment fiind invitaţi să participe şi Mihai Răzvan Ungureanu şi Sever Voinescu. 

20. Încă o dovadă că partidele establishmentului se aliază şi se pun de acord, indiferent de "conflictele" care pretind că ar exista între ele. În Italia a fost reales preşedinte Giorgio Napolitano, cu voturile tuturor partidelor în afară de Mişcarea Cinci Stele a lui Beppe Grillo (partidul lui Berlusconi şi Liga Nordului au votat alături de socialişti). Napolitano este o fosilă încă vie, dintre cele care au creat UE, nu-i de mirare că a fost lăudat greţos de EuroBăse (la vizita în România, din 2011). 

21. PDL, tonomatul Comisiei Europene. Îi dă apă la moară lui Căcărău, care joacă teatru, deși Guy Verhofstadt, șeful grupului ALDE (la care PnL este afiliat) s-a manifestat vehement împotriva lui Viktor Orban. Realitatea din Ungaria este cu totul alta. 
   Radu F. Alexandru : "Partidul Democrat Liberal îi cere premierului Victor Ponta să se pronunţe de urgenţă şi în modul cel mai clar legat de declaraţiile domnului Crin Antonescu şi să spună în mod explicit care este opţiunea principalului partid din coaliţia de guvernământ - PSD, care este poziţia premierului faţă de aceste declaraţii, care pot fi percepute ca o declaraţie de divorţ, ca să nu spunem de război, cu Comisia Europeană. Nu pun nicio clipă în discuţie natura şi temperatura relaţiilor dintre România şi Ungaria, ci vorbesc despre această opţiune pe care dl. Crin Antonescu o are faţă de un om care înfruntă Comisia Europeană strict pe un mod de Constituţie care înseamnă un atentat precis şi o mutilare gravă şi inadmisibilă statului de drept."

22. Deşi Iniţiativa România Liberală, tocmai lansată, se declară în opoziţie cu stilul de politici de până acum, în Manifestul său susţine regionalizarea şi revizuirea Constituţiei. Nu putem lua aceste puncte drept ceva abstract, "aplicabil cândva", chestiunile respective se vor încerca în acest an (singura blocare ar putea fi la referendum, prin respingere sau nevalidare).
- Revizuirea Constituţiei, având ca scop realizarea Statului de drept funcţional, şi nu satisfacerea intereselor unui politician sau ale unui grup politic;
- Regionalizarea României, pe principiul transferului de competenţe şi resurse de la guvern către regiuni şi către administraţia publică locală;
 

23. Cade diversiunea că "România este la pachet cu Ungaria" din punctul de vedere al unora din UE. Nu, iniţiativa celor patru de a se crea un "mecanism european privind democraţia, statul de drept şi valorile fundamentale ale UE" vizează state precum Ungaria, care îşi văd mai întâi de interesul naţional şi abia în secundar de "interesul european". Din acest punct de vedere, regimul pontobăsist e pe linie, n-au motiv de critici.
    Titus Corlăţean :
"Guido Westerwelle m-a autorizat, m-a rugat şi a fost de acord să spun public faptul că interpretările apărute inclusiv în presa românească cu privire la faptul că această iniţiativă ar fi vizat o anumită ţară, România, sunt total nefundamentate. Ministrul a fost foarte clar, din acest punct de vedere, această iniţiativă nu a vizat România."
 

24. 
#1
- Ponta pune în discuţie statul naţional unitar.
"În ceea ce priveşte simbolurile minorităţilor sau simbolurile locale sunt gata să iniţiez un dialog cu toate partidele politice, cu reprezentanţii societăţii civile pentru a elabora o legislaţie foarte clară, ceea ce implică faptul că instituţiile din administraţia centrală vor avea desigur simbolurile naţionale şi europene, dar toate instituţiile locale ar trebui să aibă dreptul să adopte simbolurile proprii, cât timp aceste simboluri nu sunt împotriva standardelor europene. Nu sunt sigur dacă în cele din urmă vor fi opt. Ar putea să fie zece regiuni sau 12 sau 16."
#2
- Se pregăteşte terenul pentru modificarea Articolului 1 din Constituţie, prin eliminarea caracterului de stat suveran.

   "În măsura în care un nou tratat european urmează să fie realizat în perspectiva câtorva ani, probabil după alegerilor europene din 2014, s-ar putea să fim nevoiţi să modificăm articolul 1. Altfel spus, să oferim mai clar elementele de suveranitate Bruxelles-ului, pentru că în momentul de faţă există doar un articol foarte vag în Constituţie în ceea ce priveşte relaţiile noastre cu Uniunea Europeană. Doamna Merkel explica în ultimele zile că pentru ieşirea din criză este nevoie de o cedare mai clară de suveranitate." 

25. Scopul lor real este trecerea la moneda euro, ori menţinerea MCV şi amânarea intrării în Spaţiul Schengen întârzie chestiunea în mod nedefinit. S-ar putea ignora/manipula indicatorii economici, dar e mai greu cu cei politici, şi iniţierea procedurii de adoptare a monedei euro ar suna ca dracu' în acest context. Aceasta este explicaţia scrisorii comune a europarlamentarilor din România, în care susţin că "România nu are în acest moment probleme de funcţionare a instituţiilor democratice". PDL abandonează un an de propagandă anti-USL.

26. USL se pregăteşte să facă cam ce vroia să facă PDL - angajarea răspunderii guvernului pe legile regionalizării. Dar măcar USL convoacă înainte un referendum în acest sens, cu rezultat deschis (da/nu/nevalidare). PDL ar fi vrut s-o facă direct prin lege, comasând judeţele în regiuni, pe care le-ar fi declarat tot "judeţe" (fiind conştienţi de impopularitatea regionalizării supuse unui referendum). Sincer - sunt şanse mari ca referendumul să nu treacă şi să se ajungă tot la planul B - "regiuni-judeţe".
    Liviu Negoiță (azi):
"Este inadmisibilă asumarea răspunderii pe regionalizare"
    Sebastian Lăzăroiu (2011): "Pentru regionalizare merită să cadă guvernul"


27. Regionalizarea ar presupune şi introducerea unui nou nivel de impozitare - regional. 
   "Avem în vedere descentralizarea atribuţiilor ministerelor şi instituţiilor de la nivel naţional către regiuni, apoi descentralizarea finanţărilor care se realizează acum la nivel naţional, schimbarea sistemului fiscal actual, pe trei trepte: impozite şi taxe care se vor colecta la nivel local, impozite şi taxe care se vor colecta la nivel regional şi cele care se vor colecta la nivel naţional." 

28. Ponta "scoate la tablă" PP-DD în chestiunea regionalizării. După cum va aborda regionalizarea, PP-DD va arăta dacă este un partid alternativ sau doar o "roată de rezervă" a sistemului. 
   "Dacă va exista un acord cu toate forţele politice din Parlament, atunci poate fi folosită asumarea răspunderii, dacă nu, nu. Mergem în Parlament, discutăm în cele două Camere, facem amendamente. Regionalizarea e la fel de serioasă ca şi modificarea Constituţiei şi nu se face prin impunerea voinţei USL. Nu vorbim de majoritate, majoritate avem. Dacă va exista acordul UDMR şi PP-DD, altfel nu. Adică, dacă există un acord aşa cum a fost la legea privind restituirea proprietăţilor cu UDMR şi * cu cei aflaţi în opoziţie, PP-DD, pentru că PDL nu există şi n-am ce acord să am cu ei. Cu cine, cu Blaga, cu d-na Andreea Paul (Vass), cu cine să fac acord?"
    *
deci... UDMR nu este în opoziţie!
 

29. Isărescu nu vrea ca rezerva de aur a României "de la BNR" să treacă de 100 de tone. Vorba vine. O parte este scoasă din ţară şi ţinută prin bănci străine, cu explicaţii neconvingătoare sau fără explicaţii. 
   "Eu am o învăţătură. Este cam pesimistă. Deci eu nu vreau să mai crească rezerva de aur, personal, sunt aici peste 100 de tone, pentru că sunt superstiţios. De câte ori am trecut peste 100 de tone, România a păţit ceva. De data asta să rămânem la 100 de tone, este suficient de mult, 103 tone."

30. Cum vede Monica Macovei rolul europarlamentarilor:
    "Părerea mea este că suntem aici pentru a face să progreseze Uniunea Europeană ca entitate, şi nu pentru a apăra menţinerea sistemelor noastre naţionale".
   
Subminarea (şi în perspectivă, eliminarea) sistemelor juridice şi financiar-bancare naţionale, sub un pretext oarecare (acum, "evazioniştii"). Din intervenţia sa pe problema "paradisurilor fiscale" (adică acele zone în care UE încă nu şi-a băgat nasul). 

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2011: "Înainte de a fi români, am fost europeni. Și creștini. Ce altceva suntem decât un amestec rasial daco-romano-slavo-cuman? De ce ne temem, așadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câștiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislațiilor naționale. Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creștin-democraților care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu și guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanță financiară unică. Spațiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu și alți politicieni creștin-democrați după cel de-al doilea război mondial."

 

Postări populare: