20 mai 2012

Fanarioții de la USL confirmă statutul României - de europașalâc



Deutsche Welle

Noul guvern a adus o schimbare importantă de optică şi în ce priveşte problematica Schengen.

Renunţând la postura suveranistă a guvernelor anterioare, ministrul de interne a început discuţiile privind crearea unor structuri cu poliţişti de frontieră din toate statele UE. Ideea a fost lansată cu mai bine de un an în urmă de fostul preşedinte al Senatului, Mircea Geoană, dar fusese respinsă categoric de guvernul Boc, care văzuse în această colaborare o atingere a demnităţii naţionale. În cursul primei sale vizite la Bruxelles, premierul Victor Ponta a reluat ideea, care ar fi menită să combată toate temerile legate de corupţia de la frontierele româneşti.

Potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne, ministrul Ioan Rus a avut luni o întâlnire de lucru cu delegaţia Comisiei pentru Afaceri Europene a Senatului francez în cursul căreia “principalele subiecte abordate au fost extinderea Spaţiului Schengen, cooperarea la frontiera externă a UE, precum şi reinserţia socială a romilor”.

În cursul acestor discuţii, noul ministru de interne s-a arătat aşadar dispus să primească “specialişti” străini, meniţi să supervizeze frontierele româneşti. Unul din argumentele importante ale celor sceptici a fost capacitatea limitată a atutorităţilor române de a asigura ermetizarea frontierelor, mai ales pe graniţa ei de răsărit cu Republica Moldova. [...]

4 comentarii:

  1. Mă și mir cum de a ratat Piticu' asemenea oportunitate, dar iată ce zicea Igaș ("Ba eu ! Ba eu am fost primul !"):

    "Acest demers de a invita specialişti europeni să verifice modul de lucru în punctele de frontieră a fost făcut şi în perioada în care eu eram ministru de Interne. Practic, solicitarea primului-ministru este o continuare a solicitărilor pe care le-am făcut şi eu în calitate de ministru de Interne şi chiar am avut reprezentanţi în număr de patru din partea Franţei".

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/igas-despre-consilierii-olandezi-o-continuare-a-solicitarilor-pe-care-si-eu-le-am-facut-ca-ministru-263639.html

    RăspundețiȘtergere
  2. M-apuca raul cand vad atata umilinta !
    Incerc sa nu ma mai enervez,incerc sa nu-i bag in seama dar sunt momente cand pur si simplu imi vine sa-i matur pe toti tradatorii astia fara coloana vertebrala...

    RăspundețiȘtergere
  3. Anonim5/21/2012

    Muieti-z posmegi? Tara asta nu duce lipsa de programe ci de oameni capabili sa le aplice. Cu alte cuvinte trbuie sa vina INTERPOLU sa faca curat in TIMISOARA.

    RăspundețiȘtergere
  4. Trebuie noi să facem curat la parlament. Parlamentul este inamicul nr.1 al României, fiind populat în mod repetat, prin imbecilitatea bizonului mioritic, cu agenții intereselor antiromânești.

    RăspundețiȘtergere

"Noi nu mergem la răzbel, ba ne și căcăm pe el!"

(soldat Josef Švejk, k.u.k. Heer, 1915)

Şi asta "încă din 1912"... zice Hašek.