30 aprilie 2012

Ministerul Culturii, complice la porcărie. (mai) Așteptăm interpelări parlamentare ?



Ieri s-a inaugurat "statuia" Traian cu lupoaica, amplasată pe treptele Muzeului Național de Istorie. Este vorba despre un kitsch, o monstruozitate, care sugerează un act de zoofilie în pregătire.



Inițiativa vine de la academicianul Răzvan Theodorescu, iar punerea în aplicare aparține primarului general Sorin Oprescu. Ar fi interesant de aflat cum s-a votat - dacă s-a votat - această investiție în Consiliul General, unde PDL are majoritate. 

Lucrarea a fost realizată de sculptorul Vasile Gorduz (decedat), fiind ultima dintr-o serie de trei sculpturi identice. Una a fost amplasată la Roma, în curtea Academiei di Romania, cealaltă la Sevilla.

Se pare că există toate autorizațiile și avizele necesare, inclusiv de la Comisia Monumentelor Naționale de For Public. Statuia a fost montată pe poziție în noiembrie 2011, fiind acoperită cu o folie. Deci, se știa de luni de zile despre ce este vorba, și nu s-a făcut nimic !

Tot Gorduz și tot la inițiativa unor academicieni a realizat o altă lucrare controversată, statuia lui Mihai Eminescu, înfățișat sub forma unui personaj desculț, în cămașă de noapte, dezorientat, și cu fizionomia diferită de cea a personajului real. Sculptura a fost amplasată la Montreal, în Place de la Roumanie. Evident, se face trimitere la un personaj internat într-un azil de nebuni. Informații suplimentare puteți citi aici, aici și aici.

Este o linie directoare, aceea de a se crea asemenea monumente demitizatoare, ori de a se menține altele existente. Vă mai aduceți aminte înverșunarea cu care fostul primar general Traian Băsescu se opunea demolării mausoleului din Parcul Carol (2004) ? Ar fi urmat să fie amplasată pe acel loc nepotrivit Catedrala Mântuirii Neamului (alt proiect care se pare că va fi realizat după un stil discutabil, neinspirat). După un an, guvernul "de dreapta" al Alianței DA aloca bani de la buget pentru... renovarea mausoleului.

În Piața Revoluției s-a amplasat o statuie care îl caricaturizează pe Iuliu Maniu (pare că stă pe o privată / WC rural) și că este refăcută din bucăți lipite, statuie inaugurată chiar pe vremea când PNȚCD era la guvernare. Au mai apărut apoi alte două kitsch-uri -  "Țeapa" lui Ghilduș, și statuia lui Carol I, care nu este copia celei originale (n-au fost bani pentru drepturile de autor), ci o făcătură - Carol pare călare nu pe un cal, ci pe un butoi, stând cu picioarele crăcănate.


Gândul: Statuia împăratului Traian, din centrul Capitalei, provoacă scandal între Oprescu şi Muzeul Naţional de Istorie a României. Unii o consideră frumoasă, alţii - ridicolă:

Primarul general a arătat că prezentarea simbolică a împăratului Traian, cu elementele artistice elocvente ale simbolurilor dacice, pe care maestrul Vasile Gorduz a realizat-o, este o împlinire a proiectului pe care l-a început în urmă cu doi ani, pornind de la Piaţa Roma. Edilul şef a adăugat că alte elemente de design urban şi monumental vor împodobi în următoarea perioadă zona Centrului istoric.

La rândul său, academicianul Răzvan Theodorescu a arătat importanţa simbolisticii monumentului împăratului Traian, care realizează "întâlnirea între latinitate şi creştinism, cei doi piloni ai poporului român". "Vom avea, de-acum, pe treptele Muzeului Naţional de Istorie, un simbol al naţiunii noastre. Metafora aceasta îl reprezintă pe cel mai longeviv împărat roman, pe cel mai iubit împărat roman, pe Optimus Princeps, care înseamnă «fruntaşul cel mai bun»", a declarat Răzvan Theodorescu.


România TV: Emoţie la dezvelirea nudului lui Traian: O tânără a leşinat, Oprescu i-a sărit în ajutor VIDEO:

În faţa artei, primarul general al Capitalei Sprin Oprescu nu a părut deloc pudic. Ba chiar înţelege abordarea artistului.

"E pentru prima dată când apare într-o formă din asta să-i spunem urbanistică mai deosebită. Îţi arată puritatea corpului omenesc, la urma umei sunt medic, are de ce să vă fie ruşine de corpul dumneavostră? Niciodată", spunea primarul Capitalei.

31 de comentarii :

Anonim spunea...

Multi dintre noi de fapt nu-si dau seama ca iudeo-francmasoneria isi arata stilu artistic specific satanismului.

Crystal Clear spunea...

N-am stiut asa asta :
"In noaptea de 30 spre 31 decembrie 1947, imediat dupa ce Regele Mihai a semnat abdicarea fortata si Romania a devenit Republica Populara, comunistii au dat jos de pe soclu statuia.
Aceasta a fost topita, iar din bronzul ei, a fost turnata statuia lui Lenin din fatza Casei Presei (fosta Casa a Scinteii) cativa ani mai tarziu."

Apropos de "operele de arta de mai sus :

Cine propune , cine avizeaza astfel de orori ?
Academicienii romani !

Sinistru...

Riddick spunea...

Se atentează la identitatea naţională, iar intelectualii TAC !

Crystal Clear spunea...

La identitatea,la cultura, la istorie...
Statuia lui Eminescu de la Montreal este o rusine nationala !

O sa incerc azi sa fac poze la ceea ce este expus acum in locul statuii lui Lenin in Piata Presei ..Te-apuca groaza

Riddick spunea...

Se face cu bună-ştiinţă şi cu rea-credinţă ceea ce se face, e acţiune deliberată.

postoricanul spunea...

deci, nu imi place nicio statuie pusa in piata revolutiei dupa 90 (poate bustul lui Coposu sa fie exceptia care confirma regula, adica sa nu fie oribil, aproape acceptabil)...niste mizerii estetice...nu imi place nici statuia personajelor lui caragiale din Piata Universitatii...statuia lui caragiale, la nivelul solului era mult mai nimerita, chit ca era trupul lui Stalin se potrivea cu locul si stilul lui caragiale.

Pe langa ce s-a inaugurat pana acum asta a lui Traian...e poate acceptabila, mai ales amplasata asa, pe scari si nefiind mare...are idei simple si una simpatica: lupoaica aia cu dublu trup si Traian seamana cu Traian, nu cu un vis urat. Aia cu zoofilia e in ochii privitorului...daca e sa il cautam la asternut pe Traian am fi aflat ca era bisexual, ba chiar mai mult homosexual. Daca e gol...e indecent...daca era in camasuta era nebun...pfff...de la renastere s-au dat jos frunzulitele de pe organul cherubinilor.

dar scuze, o fi Carolul lu Codre urata dar mie nici statuia originala a lui Mestrovic nu imi place...am voie? aia a fost o statuie cu destinatie artistica sau urbanistica ci o statuie de propaganda (ca cele ale comunistilor) facuta sa legitimeze dictatura lui Carol II...el nu avea nicio gara cu Carol I care se scula la 6 dimineata si se apuca sa munceasca...sau care ajunsese ofiter pe bune, in armata prusaca. Se ducea Carol II la statuia lui Carol I sa vizoioneze o defilare a strajerilo si zicea si el "tropaim, tropaim".

Mai bine ca nu s-au dat banii sa se mai traga o copie, si mai rau ca proiectul lui Codre a iesit mai prost decat originalul nici ala prea reusit. Si mai e problema ca acolo nu prea isi are loc...e al 5-lea monument in piata aia si fiecare e in stilul lui. trebuia reamplasat unul-doua...teapa lui ghildus (poate fi pusa la margine de bucresti...in parcul politehnicii...unde mai sunt oribilitati) si Maniu (e loc pe bulevardul cu numele lui berechet)...

Anonim spunea...

bai habarnistilor Gorduz e mort din 2008, cine o fi semnat contractul pentru statuie dasteptilor ?
oprescu sau cretinii basescu / videanu ?

Riddick spunea...

@postoricanul: Nu era locul acelei statui în faţa Muzeului NAŢIONAL de Istorie. E o statuie de colecţie privată, nu una reprezentativă.

@anonim: Oprescu a mulţumit în discurs văduvei lui Gorduz, probabil că a tratat cu familia termenii tehnico-financiari. E în linia celorlalte 2+1 lucrări "sataniste", puse la ordinul cui a condus prin România între 2003-2004 şi 2012.

Riddick spunea...

A, am omis ororile din faţa Teatrului Naţional, intitulate Căruţa cu paiaţe.

Crystal Clear spunea...

Ultimele doua comentarii demostreaza ca se face deliberat campanie impotriva Romaniei ...

Riddick spunea...

Poate cele două de dinaintea ultimelor două (care îmi aparţin). ;-)

Riddick spunea...

Căruţa cu paiaţe era prevăzută pentru scuarul de pe colţul cu Spitalul Colţea,iniţial. O să mă informez cine a făcut mutarea.

Crystal Clear spunea...

Desigur ,apare desincronizara comentariilor datorita moderarii

postoricanul spunea...

da Cristal curat, exact... m-au platit rusii sa zic urate de o statuie pe care nu si-o aminteste mai nimeni. chiar in halul asta am ajuns sa nu facem deosebirea intre un simbol si o interpretare artistica...adica tie iti place statuia lui Maniu pentru ca e a lui Maniu...mie nu mi-a placut nici de frica...daca e urata e urata.

Simbolurile nationale is una, arta ii alta...nu cred ca am zis ceva de rau de Carol I, am zis chiar de bine, ci de statuia pe care a comndat-o renegatul de Carol al II-le si care nu imi place spre deosebire de alta statuie a lui Mestrovic, a lui Bratianu...

si nu am spus ca statuia lui Traian e frumoasa, a spus ca e acceptabila prin proportii si chiar are cateva idei mai rasarite (de exemplu vad ca lupoaica cu dublul trup nu e tinuta in brate...pluteste, zoofilie, c'mon).

Si locul de ce nu ar fi potrivit...unde ati fi vrut sa o puna...in fata Halei Traian? Si Muzeul de Istorie nu e un loc sacru pentru cultura romana...a fost Palatul Postei initial...si calea victoriei s-a umplut de khitchuri modernoifosistice chiar in zona aia, vis-avis e zagarie ochiul ala de turn BCR...are si ala o statuie moderna la baza: Pasarea Bancorex.

Riddick spunea...

Faptul că a făcut propunerea (poate şi selecţia lucrării -sigur, nu "poate") Răzvan Theodorescu, pentru mine e un semnal de alarmă.

Crystal Clear spunea...

Sigur

postoricanul spunea...

ca sa prafrazez din clasici: voi conservatorii sunteti baieti buni dar aveti un cusur mare, cand se ia cineva de istorie, brusc, nu are dreptate

Asa se combate inteligent si eficient...asa a combatut conservatorul Caragiale "progresul".

Mentionez ca am ras ca un tembel...poza dupa poza, a trebuit sa inchid saitu':

http://www.catavencii.ro/6-moduri-in-care-statuia-lui-traian-de-la-muzeul-de-istorie-ar-putea-sa-arate-mai-rau_0_4045.html#

Riddick spunea...

Pâi ăia dau amploare, sunt deconstructivişti. Dacă ar face unu' poze trucate cu mamele lor şi le-ar pune pe net, nu le-ar plăcea.

postoricanul spunea...

Caragiale tot deconstructivist era...de aia a ramas in istorie cu comentariile lui politice. Conservatorii lui il marginalizau, guvernul il dadea afara din functii si il baga in faliment...si a plecat din tara.

..de cele constructiviste ale lui Eminescu, Maiorescu si alti fruntasi conservatori nu isi aduce aminte mai nimeni.

jura tu pe rosu ca nu ai ras...aia cu maidanezu e bestiala.

Crystal Clear spunea...

Ai vaazut oroarea asta ?

http://www.facebook.com/photo.php?fbid=294215613993882&set=a.294215253993918.68447.100002163375948&type=3&theater

Riddick spunea...

@postoricanul: Caragiale era patriot în deconstructivismul lui, vroia "îndreptarea păcătosului", ăștia sunt mercenari plătiți.

@Crystal Clear: Se pare că a fost șters conținutul postării (sau face figuri conexiunea lentă pe care o am acum la dispoziție). Despre ce era vorba ? Nu pot accesa, îmi apare:

This content is currently unavailable
The page you requested cannot be displayed right now. It may be temporarily unavailable, the link you clicked on may have expired, or you may not have permission to view this page.

Return home

Riddick spunea...

Nu m-am uitat prea mult peste acele poze, dar apariția maidanezului îmi confirmă mie lichelismul antinațional al celor de la gazeta Cațavencii.

Crystal Clear spunea...

Am pus poza pe FB la "photos" -e un picior rosu...
Sinistru....

Riddick spunea...

Aaa, gata, știu imaginea. E mesaj subliminal, de descurajare.

Crystal Clear spunea...

Este revoltator.

Scoate cineva mizeria aia de acolo ?

Riddick spunea...

Mă tem că nu prea curând. :(

Imită semnul binecuvântării preoțești, mai ales cea catolică.

http://blog.adrianvoicu.ro/wp-content/uploads/2011/11/WTF-1.jpg

Crystal Clear spunea...

Binecuvantarea se da cu mana , nu cu piciorul....

Daniel Francesco spunea...

Statuia este o porcarie.

Riddick spunea...

Sunt curios dacă în parlament va fi vreo interpelare. Cred că nu.

Anonim spunea...

Statuii i se mai spune "monumentul maidanezului" sau "javra şi aurolacul"
http://www.timesnewroman.ro/politic/7139-a-fost-dezvelit-primul-monument-dedicat-maidanezilor-din-romania

Riddick spunea...

Nu e de râs, e de plâns.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Papahagi, 2011: "Înainte de a fi români, am fost europeni. Și creștini. Ce altceva suntem decât un amestec rasial daco-romano-slavo-cuman? De ce ne temem, așadar, de Statele Unite ale Europei, de parcă am pierde mai mult decât am câștiga? De parcă acquis-ul comunitar nu prevalează deja asupra legislațiilor naționale. Acest proiect nu e nou; el a fost doar diluat pe parcurs. Este proiectul federalist al creștin-democraților care în anii 1940-50 au pus bazele Uniunii Europene. Un proiect abandonat la jumătate de drum: Parlament European, dar nu și guvern federal european. Monedă unică, fără guvernanță financiară unică. Spațiu comun de securitate, fără armată comună. A venit momentul să desăvârşim proiectul gândit de Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer, Grigore Gafencu și alți politicieni creștin-democrați după cel de-al doilea război mondial."

 

Postări populare: