22 septembrie 2011

Familia Addams



PDL a ales o familie "europeană", nu România. Măcar să lase ipocrizia deoparte şi să nu mai vorbească despre "uniune politică", ci despre eurostatul federal transnaţional:



''Guvernanţa economică şi Pactul european, împreună cu cel de stabilitate, sunt extrem de importante. Aceste instrumente, conferite de instituţiile UE, constituie o bază pentru guvernanţa economică, însă ele nu sunt suficiente. Pentru a avea guvernanţă economică trebuie să tragem UE în afara crizei economice. De aceea, familia noastră politică trebuie să creeze instrumente noi. Economişti de renume au susţinut că uniunea politică este necesară pentru a putea menţine pe termen lung uniunea monetară, iar soluţia la problemele sistemice din Zona euro ne cere un grad ridicat de uniune politică. Este clar că există o rezistenţă în Uniunea de azi faţă de creşterea unei componente politice a UE, ceea ce va continua să transforme Zona euro într-o construcţie fragilă. Nu înseamnă însă că nu ar trebui să avem speranţa. Putem avansa făcând paşi rapizi. Politicienii de azi trebuie să accepte o uniune politică mai puternică''.

''Trebuie să ne bazăm pe valori precum sustenabilitate, solidaritate. Ele constituie nucleul economiei de piaţă. Solidaritatea înseamnă că într-o uniune atât de interdependentă cum este UE, eşecul unui stat este al tuturor. Cei bogaţi şi puternici trebuie să îi ajute pe cei aflaţi în nevoie. Solidaritatea înţeleasă astfel este necesară, dar şi posibilă. Sustenabilitatea înseamnă că Guvernele nu trebuie să devină intervenţioniste. Este extrem de important să ţinem cont de acest principiu când discutăm de IMM-uri, de exemplu'', a adăugat preşedintele PPE.

El a precizat că familia europeană pe care o reprezintă are puterea ''să ducă Europa înainte''. [la groapă ?]

''Familia noastră politică trebuie să joace un rol pionier. Ştim că nu există soluţii simple la probleme complicate'', a mai spus Martens.


UPDATE - Articolul ăsta s-au obosit să-l traducă (idioţii...):
Schengen: Grupul PPE denunţă populismul anumitor state membre. Joseph Daul, preşedintele grupului PPE

6 comentarii:

  1. Paranoia,tradare, subminare, ipocrizie ,etc.....

    RăspundețiȘtergere
  2. Oare un presedinte de tara poate face ceva mai rau de-atat?

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu câteodată am tentaţia să mă ciupesc, să fiu sigur că nu visez.

    "Banda" rulează pe repede-înainte.

    Dar atunci se rupe cel mai des. ;-)

    RăspundețiȘtergere
  4. Si eu la fel.Nu-mi vine sa cred ca mi se intampla aievea asa ceva . Am momente cand ma blochez pur si simplu.Sunt socata si raman cu gura cascata.
    Este ca atunci cand iti moare cineva foarte apropiat ( nu stiu daca ai trecut prin asa ceva) . Mult timp ai senzatia ca nu s-a intamplat nimic .Abia mai tarziu intelegi realitatea crunta.

    RăspundețiȘtergere

"Noi nu mergem la răzbel, ba ne și căcăm pe el!"

(soldat Josef Švejk, k.u.k. Heer, 1915)

Şi asta "încă din 1912"... zice Hašek.