12 iunie 2011

Václav Klaus: Problemele integrării europene: discursul Hillsdale






The Problems of the European Integration: Hillsdale Speech

Multe mulţumiri pentru invitaţia de a mă adresa acestei atât de distinse audienţe, aici, în Berlin, în acest loc foarte unic şi istoric, deşi aş fi preferat ca să se fi ales Praga, care este, la urma urmei, adevărata inimă a Europei.

Aşa cum unii dintre dumneavoastră probabil ştiţi, acesta nu este primul meu contact cu Hillsdale College. Îmi amintesc destul de bine vizita mea la Hillsdale, care s-a întâmplat cu mai mult de zece ani în urmă - în martie 2000. Iarna şi temperaturile scăzute din seara în care am ajuns, primăvara bruscă din dimineaţa următoare şi vara din ziua următoare nu pot fi uitate - cel puţin pentru un locuitor al Europei Centrale, care trăieşte - împreună cu Antonio Vivaldi - în "Le quattro stagioni".

Legătura mea mai importantă şi de lungă durată cu Hillsdale este lectura regulată şi foarte atentă a Imprimis-ului dumneavoastră. Am considerat întotdeauna textele publicate acolo foarte stimulatoare şi convingătoare.

Titlul discursului meu aproape pierdut de la Hillsdale a fost "Problemele libertăţii într-o nouă democraţie şi economia de piaţă". La acel moment, eram la numai zece ani după căderea comunismului şi subiectul a fost relevant. Acum este diferit. Nu numai comunismul a dispărut, dar şi tranziţia noastră radicală de la comunism la o societate liberă s-a oprit, ne confruntăm acum cu provocări diferite şi se văd noi pericole la orizont.

Permiteţi-mi să utilizez această ocazie pentru a spune câteva cuvinte despre continentul pe care l-aţi vizitat chiar acum, despre Europa. S-ar putea să vă placă Europa veche, plină de istorie, plină de cultură, plină de decadenţă, plină de frumuseţe trecută; şi mie îmi place, deasemenea, dar evoluţiile politice, sociale şi economice de aici mă deranjează.

Spre deosebire de dumneavoastră, eu nu sunt nici un vizitator al Europei, nici un observator neimplicat al acesteia. Eu locuiesc aici, şi nu văd niciun motiv pentru a descrie actuala Europă într-un mod propagandistic, folosind culori trandafirii sau ochelari. Mulţi dintre noi, cei din Europa, suntem conştienţi de faptul că Europa se confruntă cu o problemă gravă, care nu este un fenomen ciclic de afaceri pe termen scurt sau pe termen mediu. Nu este, deasemenea, o consecinţă a recentei crize financiare şi economice. Această criză a făcut-o doar mai vizibilă. Este ceva foarte european. Ca economist, aş numi-o problemă structurală - care nu va dispărea de la sine. Noi nu o vom depăşi pur şi simplu, cum unii speră sau chiar cred.

În trecut arăta destul de diferit. Întrebarea este când a început să se schimbe. Reconstrucţia de după cel de-al doilea război mondial a fost un succes, deoarece războiul a eliminat sau cel puţin a slăbit tot felul de coaliţii de interese şi grupuri de presiune. În următoarele decenii Europa a avut creştere, a fost paşnică şi stabilă, şi a fost relevantă. De ce este Europa de astăzi mai puţin reuşită şi mai puţin relevantă?

O văd, practic, ca o urmare a două fenomene interdependente - a procesului de integrare europeană, pe de o parte, şi a evoluţiei sistemului economic şi social european, pe de altă parte - ambele trecând printr-o schimbare fundamentală în contextul "brave new world" al ideilor noastre permisive, anti-piaţă, redistributive, conservatoare, care uită de societate.

Voi începe cu prima chestiune, deoarece am observat în mod repetat că oamenii de pe alte continente nu au o înţelegere corectă asupra procesului de integrare europeană, a efectelor sale şi a consecinţelor. Ea este parţială, deoarece acestora - în mod raţional - nu le pasă, parţial pentru că ei au acceptat aprioric ideea că o integrare regională este - indiferent de formă, stil, metode şi ambiţii - un proiect politic exclusiv pozitiv, progresist, iar în aceste zile, deasemenea,  politically correct. Ei, deasemenea, de foarte multe ori acceptă înţelepciunea convenţională larg împărtăşită, că slăbirea statelor naţionale şi consolidarea instituţiilor supranaţionale este o mişcare în direcţia cea bună. Ştiu că există mulţi oponenţi ai unei astfel de viziuni în ţara dumneavoastră (şi cred că Hillsdale face parte printre ei), dar are mulţi susţinători, deasemenea.

O evaluare pozitivă a evoluţiilor din Europa poate fi explicată doar ca o subestimare a ceea ce s-a întâmplat aici, în ultimii 50 de ani. În anii '50, ideea principală din spatele integrării europene a fost de a liberaliza, de a deschide, de a elimina tot felul de bariere care existau la graniţele ţărilor individuale, pentru a permite libera circulaţie, nu numai a mărfurilor şi serviciilor, dar, deasemenea, a oamenilor şi ideilor pe întregul continent european. Acesta a fost incontestabil un pas înainte şi a ajutat Europa în mod semnificativ.

Un curs diferit a început în timpul anilor '80, şi schimbarea decisivă a venit cu Tratatul de la Maastricht, în decembrie 1991. Interesele politice de a unifica Europa şi pentru a crea o superputere au început să domine, din nou. Integrarea s-a transformat în unificare, liberalizarea în centralizarea luării deciziilor, în armonizarea normelor şi a legislaţiei, în consolidarea instituţiilor europene, în detrimentul instituţiilor din statele membre, în creşterea enormă a deficitului democratic, în post-democraţie. Elementele constitutive ale Europei, statele, au fost în mod constant, sistematic, şi spre marele meu regret, subminate "cu succes". S-a uitat că "statul" este singura instituţie în care democraţia reală este posibilă.

După căderea comunismului, Republica Cehă, un membru al UE din mai 2004, a vrut să-şi reia locul printre democraţiile europene. Noi nu am vrut să stăm deoparte, aşa cum am fost forţaţi de-a lungul întregii epocii comuniste, iar aderarea la UE a fost singura modalitate de a face acest lucru. Nimic altceva legitimează o ţară în Europa în zilele noastre. Cu toate acestea, pentru cei dintre noi care au petrecut cea mai mare parte a vieţii lor în regimul comunist foarte autoritar, opresiv şi non-funcţional, cursul slăbirii democraţiei şi a pieţelor libere pe continentul european reprezintă ceva la care nu ne aşteptam şi pe care nu îl doream la momentul căderii comunismului.

Problema europeană cea mai vizibilă în prezent este uniunea monetară europeană, care s-a dorit a fi cea mai importantă realizare a "unificării" post-Maastricht. Realizarea acestui proiect nu a reuşit să aducă efectele pozitive care au fost - pe bună dreptate sau în mod greşit - aşteptate de la el. Acesta ar trebui să contribuie la accelerarea creşterii economice şi la reducerea inflaţiei şi, în special, la protejarea statelor membre împotriva tuturor tipurilor de perturbări economice externe (aşa-numitele şocuri exogene).

Acest lucru nu s-a materializat. După înfiinţarea zonei euro, creşterea economică a statelor sale membre a încetinit faţă de deceniile anterioare, crescând astfel diferenţa dintre rata de creştere din ţările din zona euro şi cele din alte economii majore. Dezechilibrele interne - cum ar fi dezechilibrele comerciale sau dezechilibrele bugetului de stat - au devenit mai mari, nu mai mici. Nu există niciun indicator al vreunei creşteri convergente în ţările din zona euro. În primii 10 ani de existenţă, introducerea monedei comune nu a dus la vreo omogenizare măsurabilă a economiilor statelor sale membre.

Oamenii ca mine au ştiut dintotdeauna că ideea de monedă unică europeană este una greşită, că aceasta ar crea mari probleme economice şi ar conduce inevitabil la o centralizare nedemocratica în Europa. Spre marele meu regret, acest lucru este exact ceea ce s-a întâmplat.

Zona euro, care cuprinde 17 ţări europene, nu este o "zonă monetară optimă", astfel cum este definită de către teoria economică. Într-o astfel de situaţie, este inevitabil ca costurile pentru stabilirea şi menţinerea acesteia să depăşeasca beneficiile sale. Alegerea cuvintelor mele "stabilirea" şi "menţinerea" nu este întâmplătoare. Cei mai mulţi comentatori economici au fost mulţumiţi de uşurinţa şi aparentele costurile mici ale primului pas (crearea zonei monetare comune). Acest lucru a ajutat la formarea impresiei că totul a fost bine cu acest proiect.

În ultimii doi ani, efectele negative ale "cămăşii de forţă" a monedei unice au devenit tot mai evidente. Când "vremea bună" (în sensul economic al cuvântului) a predominat, nu au apărut probleme vizibile. Odată ce criza (sau "vremea rea") a sosit, lipsa de omogenitate s-a manifestat foarte puternic.

Este dificil să se speculeze cu privire la viitor. Presupun că euro nu se va prăbuşi, deoarece o cantitate imensă de capital politic s-a investit în existenţa sa. Acesta va continua să existe, dar la un preţ foarte mare, care va fi văzut în transferuri fiscale la scară mare, care nu sunt altceva decât o căutarea unei soluţii de a distribui problemele între state, ceea ce este, desigur, o non-soluţie, şi în ratele scăzute de creştere economică din viitor, care nu sunt nici acestea un rezultat bun.

Al doilea motiv pentru problemele economice europene - nu specifice Europei, dar mai grave în Europa decât în altă parte - este calitatea, productivitatea şi eficienţa sistemului său economic şi social. Europa este caracterizată printr-un sistem aparent prietenos faţă de oameni, şi neexigent, excesiv de paternalist, şi în consecinţă insuficient productiv economic şi social, numit "die soziale Markwirtschaft" (sau social-democraţie). Acest sistem, cu beneficiile sale sociale generoase, a slăbit motivaţia, a scurtat programul de lucru şi a scăzut vârsta de pensionare, a prelungit anii de studiu, a diminuat oferta de forţă de muncă (atât la nivel macro, cât şi structural), şi a dus la o creştere economică foarte lentă.

În Europa asistăm la o trecere treptată de la liberalizare şi eliminarea tuturor tipurilor de bariere, la o introducere masivă de reglementări şi armonizări de sus în jos, la un sistem de protecţie socială în continuă expansiune, la forme noi şi mai sofisticate de protecţionism, la o continuă creştere a poverilor legislative şi a reglementărilor asupra afacerilor, etc. Toate acestea slăbesc şi limitează libertatea, democraţia şi responsabilitatea democratică, fără să mai vorbim despre eficienţa economică, spiritului antreprenorial şi competitivitatea.

Europenii preferă petrecerea timpului liber în locul performanţei, siguranţa în locul asumării de riscuri, paternalismul în locul pieţelor libere, colectivismul (drepturile de grup) în locul individualismului. Ei au fost întotdeauna mai refractari la risc decât americanii, dar diferenţa continuă să crească. Deasemenea, libertatea are o prioritate foarte scăzută aici. Se pare că europenii nu sunt interesaţi în capitalism şi în pieţele libere şi că ei nu înţeleg că astăzi comportamentul lor subminează tocmai instituţiile care au făcut posibil succesul lor din trecut. Ei sunt foarte dornici de a-şi apăra intens libertăţile lor non-economice, sau mai bine zis uşurinţa, slăbiciunea, laxitatea şi permisivitatea societăţii europene moderne, sau poate post-moderne, dar când vine vorba de libertăţile lor economice, aceştia sunt destul de indiferenţi.

Ineficienţa şi nesustenabilitatea acestui sistem au fost "consolidate" în ultimele două decenii, prin acceptarea treptată a ideologiei verzi, a ecologismului. Acest proces a început deja în anii '70, dar a atins apogeul precum şi efectele economice devastatoare, acum, în epoca alarmismului încălzirii globale (sau a schimbărilor climatice). Nu voi intra în detalii, dar vreau să menţionez cel puţin cartea mea "Blue Planet in Green Shackles" ["Planeta albastră în lanţuri verzi"], care a fost publicată deja în 17 limbi străine, şi este disponibilă, deasemenea, în limba engleză. [1] Este unul din subiectele mele preferate, dar aţi vrut să vorbesc despre Europa şi nu vă voi deranja cu acest subiect acum. Ca un rezumat util al cărţii mele, aş menţiona subtitlul care pune întrebarea: "Ce este în pericol: clima sau libertatea ?". Răspunsul meu este că clima este OK. Ce este pe cale de dispariţie este libertatea.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Václav Klaus, dejunul Hillsdale College, Hotel Adlon, Berlin, 11 iunie 2011

[1] Competitive Enterprise Institute, Washington DC, 2008

http://www.klaus.cz/clanky/2851

8 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Ti-l imaginezi pe Basescu spunand asa ceva :
"Iarna şi temperaturile scăzute din seara în care am ajuns, primăvara bruscă din dimineaţa următoare şi vara din ziua următoare nu pot fi uitate - cel puţin pentru un locuitor al Europei Centrale, care trăieşte - împreună cu Antonio Vivaldi - în "Le quattro stagioni"."

Riddick spunea...

Cred că ar putea evoca o seară la "pocăr", când a rămas lefter şi şi-a jucat butonii de aur de la cămaşă. ;-)

Crystal Clear spunea...

Exact !

Crystal Clear spunea...

Exceptional discurs !
V Klaus este un adevarat european !
"Ce este pe cale de dispariţie este libertatea."

Riddick spunea...

Ştie moşu' ce ştie... face 70 de ani peste vreo 10 zile. :)

Crystal Clear spunea...

Nu arata de 70.

Pe de alta parte , ai pus un video acum cateva zile despre originile naziste ale UE unde era un general ( cred) englez care a luptat in WW2 si care avea vreo 90 de ani.
S-a vazut ce minte brici avea !

Riddick spunea...

Mergea pe 98 de ani (născut în 1914). Nu a ajuns general. Dar "viu", la 97+ ani. :)

Crystal Clear spunea...

Da, asa este 98 !
Extraordinar, ce-mi plac oamenii astia care stiu sa supravietuiasca cu mintea tanara !
Este o adevarata arta sa nu te lasi invins si sa supravietuiesti . Foarte greu,la ce probleme iti poate aduce viata ...


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Hunor Kelemen, 2012: "Sigur, vorbim despre Statele Unite ale Europei şi eu, din acest punct de vedere, pe termen lung, văd o ieşire din situaţia actuală prin crearea acestei structuri. Atunci şi România, ca stat, va avea o autonomie în interiorul Statelor Unite ale Europei, în interiorul „statului mare". Trebuie să tindem către aceste lucruri şi să discutăm foarte sincer şi foarte deschis".

Postări populare: