17 iunie 2011

Lui dom' profesor îi place moderaţia



În postarea anterioară arătam contribuţia a trei europarlamentari din România la iniţierea şi votarea unei rezoluţii a Parlamentului European în favoarea unui terorist din al-Qaeda, implicat în mai multe atentate teroriste.

Am postat comentarii la blogurile a doi dintre ei, Cristian Preda şi Monica Macovei (PDL/PPE). Mă gândisem să pun un comentariu şi la blogul europarlamentarului Renate Weber (PNL/ALDE), dar după ce am văzut că avea postat un clip în care susţinea verbal rezoluţia, în şedinţa Parlamentului European, am renunţat.

La blogul europarlamentarului Monica Macovei, comentariul meu a fost publicat. Ba chiar şi adăugirea la el. Nu mă aştept să primesc vreun răspuns, dar mă aştept la replici ale postacilor. Sunt curios ce argumente au, dacă au vreunul. Altfel, Monica Macovei laudă sistemul de drept din SUA, când cere introducerea procedurii "confiscării speciale" în legislaţia din România.

În schimb, dom' profesor Cristian Preda mi-a şters moderat comentariul:

Romania Flag  Bucharest, Bucuresti, Romania    Romania Data Systems (***.**.**.**) [Label IP Address]  0 returning visits
17 Jun11:46:25


Iată comentariul meu la blogul lui Cristian Preda (l-o scoate pe urmă de la "coşul de gunoi" şi l-o publica, mai ştii ?! ;-) ):


7 comentarii:

  1. Asta este !
    Una spunem, alta facem
    Vorbim despre dreapta si-o luam la stanga .
    Niste MINCINOSI !
    Pe astia deja i-am dibuit.
    Problema este cu cei care se lasa mintiti pentru ca sunt platiti !

    RăspundețiȘtergere
  2. La Macovei n-a sa-ti raspunda nimeni pentru ca sunt doar niste "idioti utili" care comenteaza pe acolo....

    RăspundețiȘtergere
  3. chiar voiam sa-ti spoun ca dom profesor a ster comentariul tau ( nu mai este la moderare)
    Asa face si SVoinescu.
    Sterge comentariile
    Adevarati "barbati" ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. Mă întreb cât va mai dura până când susţinătorii PePeEeDL şi ai lui EuroBăse îşi vor da seama că partidul este afiliat la PPE, adică la niste nenorociţi care au monopolizat UE în complicitate cu socialiştii (S&D), liberalii (ALDE), verzii+separatiştii (Verts/ALE) şi comuniştii (GUE/NGL).

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu îşi poate da seama dacă mai este sau nu comentariul, decât cel logat, care l-a postat. :)

    A dispărut înainte de ora 12:00.

    RăspundețiȘtergere
  6. La postarea anterioara ne-ai dat un link unde eu ma asteptam sa "vad" comentariul tau cu mentiunea "awaiting moderation"

    Dar, am gresit :(

    RăspundețiȘtergere
  7. Am scos ce apare pe unul din counterele blogului, am editat doar IP-ul lui din Bucureşti (mai are şi altele, din Strasbourg ori Bruxelles, când este pe acolo).

    RăspundețiȘtergere

"Noi nu mergem la răzbel, ba ne și căcăm pe el!"

(soldat Josef Švejk, k.u.k. Heer, 1915)

Şi asta "încă din 1912"... zice Hašek.