11 martie 2011

E ciudat că iniţiativa a plecat de la Franţa



Franţa lui Sarkozy a recunoscut ca guvern libian legitim gruparea rebelă cu baza la Benghazi, cerând şi restului statelor UE şi NATO să facă acelaşi lucru. Anglia s-a asociat prima acestui demers. Obama schiţează şi el ceva.

O Libie cât de cât democratizată ar fi un partener mult mai sigur al statelor europene decât regimul recent "cuminţitului" Gaddafi (jenant, tot P.R.-ul post-2000 prin care acesta a fost "schimbat la faţă", făcut frecventabil). 

Zăcămintele libiene de petrol şi gaze naturale ar putea fi valorificate prin export în Europa, prin conducte submarine.

Am scris: "e ciudat că iniţiativa a plecat de la Franţa". Să mă explic.  

Este de notorietate coordonarea franco-germană, şi, mai departe, aceeaşi coordonare a acestei grupări cu Rusia. Care Rusie construieşte Nord Stream şi vrea să construiască şi South Stream (deşi pare că s-a răzgândit), iar o alternativă la ele (precum conducte plecând din Libia/Tunisia/Algeria, pe sub Marea Mediterană) ar fi dăunătoare. Deasemenea, pentru Rusia ar fi mult mai convenabile rămânerea la putere a lui Gaddafi şi un embargo economic împotriva Libiei (precum cel împotriva Irak-ului): ar creşte preţurile petrolului şi gazelor şi ar îndepărta perspectiva conductelor pe sub Marea Mediterană.

Şi iată că au început să curgă refuzurile: Germania, Italia lui Berluskonin (amicul de şpriţ al lui Putin), Belgia fără guvern (acuşi fac anul de când au fost alegerile), Suedia filoarabului Carl Bildt...

3 comentarii:

  1. anarchix3/11/2011

    FYI: stiai ca petrolul libian are consistenta si transprenta motorinei? Necesita foarte putina rafinare se pare.

    O sa caut mai tarziu link-ul respctiv.

    RăspundețiȘtergere
  2. anarchix3/11/2011

    Daca US nu merge, nimeni nu merge. Si la ce probleme au cu pretul carburantilor si imminent government shutdown ...

    RăspundețiȘtergere
  3. Cin' să meargă? Barry Soetoro? c'mon...

    E mai bun ţiţeiul libian, ştiu.

    RăspundețiȘtergere

"Noi nu mergem la răzbel, ba ne și căcăm pe el!"

(soldat Josef Švejk, k.u.k. Heer, 1915)

Şi asta "încă din 1912"... zice Hašek.