A apărut de câteva zile, dar abia acum am "pescuit-o".
Apologia monarhiei în ziarul Azi, fost cotidian al FSN, acum oficios al PSD (poate vă mai amintiţi ce se scria prin Azi şi Dimineaţa în 1990, şi în anii următori...):
[...] Ironia amară a întregii situaţii politice
în care se află România este că toate aceste involuţii
grave de la ceea ce trebuia să fie un statut european şi democratic
al societăţii româneşti, la 4 ani de la aderarea la UE,
se petrec sub stindardul aşa-zisei „reforme a statului“. Băsescu
flutură în neştire acest stindard, ştiind că
adierea lui place prostimii, ignoranţilor, lumpenului politic,
sinecuriştilor
şi întregii camarile care se ascunde sub faldurile sale,
dând tunuri după tunuri din banul public.
N-aş vrea să comit vreo impietate, printr-o
alăturare
de abordări ce-ar putea fi cel puţin ireverenţioasă, dar,
în acest context, nu pot să nu evoc ceea ce ar putea fi o reformă
veritabilă a statului, obligatoriu de înfăptuit după
îndepărtarea acestui Băsescu din fruntea sa.
Este vorba despre o reformă regală, atât
în sensul majestuos al cuvântului, cât şi în cel
propriu-zis – având în vedere originea unora dintre direcţiile
acestei posibile reforme, care se regăsesc chiar în mesajul de Crăciun
al Regelui Mihai.
Ce gândeşte Regele cu voce tare despre stat,
despre români şi despre ce-ar avea ei nevoie? Că
„România are nevoie de instituţii respectate“, că
„există multe feluri de a micşora asprimea consecinţelor
crizei pentru populaţie“, că „ţara trebuie
protejată în faţa dificultăţilor“, că
„agricultura nu este un domeniu al trecutului istoric, ci al
viitorului“, iar „şcoala este o piatră de temelie a societăţii“...
Cu o forţă de sinteză proprie marilor conştiinţe,
Regele Mihai pune degetul pe rănile dureroase provocate de aşa-zisele
„reforme ale statului“, dictate de actuala putere.
Într-o polemică implicită cu ceea ce se
petrece astăzi în România, Regele mărturiseşte
speranţa ca acest an să aducă ţării „respect şi
etică în instituţii, simţ al datoriei şi altruism
în viaţa publică“. Adică, mai pe scurt, altă
putere!
Subliniind că „valorile şi competenţa
ar trebui să fie criteriile noastre“, Regele îi îndeamnă
pe români să aibă „încredere în democraţie,
în rostul instituţiilor publice şi regulile lor“,
pentru că numai pe calea şi în respectul acestora putem scăpa
cu toţii de actualul regim.
Ziarul de faţă publică integral acest
mesaj, a cărui lectură durează nici un minut, dar a cărui
învăţătură ar trebui s-o ţinem minte.
Halul în care
Băsescu
a adus ţara ne transformă pe toţi în monarhişti fără
să vrem!
Mare jigodie Duda asta. E uimitor ce bine au reusit sa-l infiltreze pe nemernic exact unde trebuia.
RăspundețiȘtergereUn "asset" ţinut la seif, şi valorificat dacă apare cerere.
RăspundețiȘtergereEram absolut convinsa ca se pregateste ceva cand l-am auzit pe Caramitru cum plange dupa monarhie..
RăspundețiȘtergerePe de alta parte pe coperta ultimei revite"Sky Lady" pe cursele Tarom i se face bineinteles publicitate pricipesei Margareta.
Poti sa-ti dai seama imediat ce urmeaza in politica daca urmaresti presa cu o luna inainte.
Ca sa nu mai vorbim de retele din cartea de bucate scrisa de printesa editata de Curtea Veche-unde este patroana fosta mea colega de facultate sefa cu propaganda la UTC...
Incredibil.....
http://www.evive.ro/lansare-carte-regala-de-bucate-principesa-margareta-a-romaniei/evenimente/18-decembrie-2010
Vad ca si Tismaneanu scoate carti pe la Curtea Veche
RăspundețiȘtergereiar convenii blestematzilor lui ilici.
RăspundețiȘtergereregele, fostul, este un netremnic bätran cu relatzii rusesti.
este singurul monarh, ce a obtzinut, castele ,bani etc.
grecii si italienii, nu au primit in tzarä degeneratzi.
duda este pui de securist din iasi, prieten cu ilici.
Vor să cloneze varianta monarhică, la fel cum fac asa-zisa Alianţă de Centru-Dreapta, la fel cum Iliescu a creat PDAR şi PUNR ca să contracareze PNŢCD.
RăspundețiȘtergereFOSTUL REGE MIHAI:
RăspundețiȘtergereESTE UN BÄTRAN NERUSINAT:
RUSINE SÄ-TZI FIE:
A- I TRÄDAT ROMANIA INAINTE; O FACI SI ACUM
DUDA- SECURISTUL CABOTIN; ESTE UMFLAT IAR DE COALITZIA TICÄLOSITÄ:
DAR DECEPTZIA ESTE MIHAI:
DECLARATZIA LUI; ARATÄ CÄ ESTE VANDUT:
RUSINE,MARE RUSINE , FOSTULUI REGE MIHAI
Clăpăugul s-a dus pe 9 mai 2010 la Moscova, sa asiste la "Parada Victoriei" din Piaţa Roşie. Singurul invitat oficial de ruşi din România.
RăspundețiȘtergereSi printul Charles este adeptul guvernului mondial, si Beatrix a Olandei
RăspundețiȘtergereSe pare sa "se poarta " chestia asta pe la casele regale....
Ce nemernic !!
RăspundețiȘtergereCand ma gandesc ca m-am dus cu copil cu tot sa-l vad ca o proasta cand a venit prima data in Bucuresti.
Mai bine imi vedeam de-ale mele...
Trântori cu ştaif.
RăspundețiȘtergereCe bine i-ai catalogat !
RăspundețiȘtergere