25 decembrie 2010

Una spunem, alta fumăm



Cică PNL susţine votul uninominal în doua tururi pentru parlamentari, primari şi preşedinţii consiliilor judeţene, conform deciziei Delegaţiei Permanente a partidului (22 noiembrie 2010):
"Clasa politică a fost, în aceşti ani, în căutarea celei mai potrivite formule pentru sistemul electoral (...) Între cele două formule sănătoase şi perfect articulate: vot de listă care respectă principiul proporţionalităţii şi vot uninominal, care dă alegătorului ultimul verdict, noi optăm pentru votul uninominal şi considerăm că trebuie făcut pasul de la formula intermediară pe care am consacrat-o la alegerile parlamentare din 2008, la o formulă de uninominal curat, în două tururi".
Dar iată ce scrie Dan Mihalache, consilierul preşedintelui PNL, fost membru PSD, în ziarul Azi, al PSD (articol apărut pe 24 decembrie, cam aceleaşi lucruri scrise şi pe blog, după delegaţia Permanentă a PNL):
Din păcate, aceeaşi clasă politică procedează cumva la fel şi acum. Cam toată lumea e de acord că sistemul electoral e prost şi trebuie schimbat şi că varianta întoarcerii la liste nu e de exclus. Foarte puţini au, însă, curajul de a spune acest lucru cu voce tare.
Articolul îl continuă pe cel din 16 decembrie 2010 - Înapoi la votul pe liste? (I) :
Aşadar, o mişcare şi o anumită gândire în legătură cu modificarea sistemului electoral există. Ceea ce, pe fond, nu e rău. Trecerea la sistemul uninominal s-a făcut din iniţiativa lui Traian Băsescu, care a vrut, astfel, să asocieze variile campanii ale PD-L cu o temă populistă de forţă. Chiar şi cei care, în sinea lor, ştiau că o asemenea mişcare este dăunătoare sistemului democratic, n-au îndrăznit a crâcni.
Mihalache lansează mai tot timpul mesaje-test, cum ar fi acesta, de apropiere doctrinară PNL-PSD:
"Din punct de vedere strict , discutia pro sau contra cotei unice este falsa. Nu cota unica diferentiaza stanga de dreapta. Aplicarea cotei unice nu este neaparat o masura a dreptei politice, dupa cum impozitul progresiv nu trebuie neaparat asociat cu stanga. Toata Europa infirma aceasta paradigma care a fost impusa in dezbaterea publica de colaborarea PSD - PDL. Continentul este condus astazi majoritar de guverne de dreapta, intr-un regim de impozit diferentiat. Iar unele dintre statele care au inca un sistem de cota unica sunt conduse de guverne de stanga".

2 comentarii:

  1. Dan Mihalache, ţuţãrul lui Petre Roman, a migrat cu usurinta la PNL - urmandu-l docil pe acelasi cameleonic (la propriu, dar si la figurat) Don Pedro Roman. Ziarul "Azi", oficina FSN pe la inceputul anilor '90, este publicatia in care Mihalache scria cu sârg si mânie proletara - alaturi de Corina Cretu, Catalin Tolontan(!) etc - texte vituperante la adresa partidelor istorice: PNT, PNL, PSDR.

    RăspundețiȘtergere
  2. Îmi amintesc bine ce scriau pe acolo.

    RăspundețiȘtergere

"Noi nu mergem la răzbel, ba ne și căcăm pe el!"

(soldat Josef Švejk, k.u.k. Heer, 1915)

Şi asta "încă din 1912"... zice Hašek.