Tupeu maxim: eşti pus în discuţie în PDL pentru sancţionare, în urma acţiunilor îndreptate împotriva partidului, şi tot tu faci gălăgie, propunând excluderea altui membru de partid !
Adică, faci hărmălaie, doar-doar ţi s-o alătura "galeria", ca să pară "firească", "spontană", mutarea plănuită încă din februarie 2009 (cel puţin) !
Europarlamentarul democrat-liberal Monica Macovei propune excluderea din
PDL a deputatului Monica Iacob-Ridzi, argumentând că membrii acestui
partid trebuie să fie diferiţi de social-democraţi.
- - - - -
"Dacă se poate relua votul, să se reia; oricum, ar trebui să se elimine
votul secret pentru cererile referitoare la urmărirea penală; apoi,
doamna Ridzi ar trebui exclusă din partid (să fim diferiţi de partidul
lui Năstase&compania), iar cei care au contribuit la blocarea
anchetei ar trebui sancţionaţi. Mă gândesc că nu cei care vorbesc despre
corupţie trebuie sancţionaţi, ci cei care împiedică o anchetă de
corupţie. Şi îmi doresc că alegătorii să îi întrebe pe aleşii lor, în
fiecare circumscripţie, cum au votat ieri".
- - - - - AGERPRES
A fost o măgărie votul, de acord cu acest punct, dar toată coaliţia a defectat, nu doar PDL. I-a controlat cineva pe ăia de la UDMR cum au votat ?!
eu n-am votat udmr, am votat pdl, si i-am votat tocmai pentru momente din astea in care trebuiau sa se tina de promisiuni. asa, cu ce sunt mai buni fata de psd?
RăspundețiȘtergereau ratat inca o sansa sa fie diferiti de restul mizerabililor din politica. fie ca va convine sau nu, secta sau ne-secta, au gresit grav. trebuia votat la vedere, sa nu fie nici o interpretare
Sunt curios câţi de la PDL erau în sală, ca să văd diferenţa de voturi - daca nr. PDL prezenţi > 109, ar fi clară treaba...
RăspundețiȘtergereOricum, un punct din "chestiunea Ridzi" cerea majoritate de 168 de voturi, nu doar majoritate din cei prezenti.
as fi vrut sa-i vad pe toti parlamentarii pdl in sala, votand la vedere pentru cererile parchetului. nu conteaza ca nu se intrunea majoritatea, important era mesajul. asa toate lichele ii aseaza langa psd, adica exact ce nu ce trebuie, nu?
RăspundețiȘtergereDa, inclusiv lichelele PDL de la Bruxelles.
RăspundețiȘtergereSpecial a fost secret votul ca sa poata fi blamat PDL.Totul se desfasoara parca in conformitate cu un scenariu...
RăspundețiȘtergereImediat sare MM sau sar alti moralisti de serviciu :
http://tano-tanocariddi.blogspot.com/2010/12/si-pd-l-isi-ocroteste-structura.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+blogspot%2Fchwee+%28TANO%29
http://inliniedreapta.net/votul-josnic-al-pdl-in-cazul-monica-iacob-ridzi/
De acum inainte PDL trebuie sa ceara mereu votul LA VEDERE.
Da, sunt curios cine prezida sedinţa, putea cere vot deschis.
RăspundețiȘtergereAu fost din toate partidele coaliţiei cu vot invers celor declarate.
Sancţiunile cică s-au amânat pt. la anul, inclusiv pt. Oajdea, Teo Trandafir şi ceilalţi care au votat motiunea de cenzură.
Poate nu vor să le dea pretexte, cica Macovei ar pleca dacă n-o dau afară pe Monica Iacob-Ridzi. Ehe...
Vizitele scurte sunt cele mai placute!
RăspundețiȘtergerePDL ar trebui sa le ureze tuturor acestor cartite : "Drum bun, cale batuta"
Sefu' ii incurajeaza pe invatacei :
RăspundețiȘtergereTheophyle
12/15/2010 at 2:57 pm
Salut :)
Bine scris si trist de adevarat. Nu vad sanse de reforma. Astia habar nu au cu ce se mananca si chiar daca ar fi avut nu se regaseste in “doctrina” partidului.
Sperante? Numai in afara prtidului. La loc comanda si incepem de la inceput. Bineinteles daca mai avem rabdare!
http://blogary.ro/2010/12/sansa-pdl/
Da-da... un nenorocit de profesoraş care se dă mare guru (mă şi mir câţi idioţi pun botu' la aberaţiile lui...).
RăspundețiȘtergereCică moşu' face o fundaţie pâna la primavară... :)
Da... o fundatie euroisto-atlanticista :)
RăspundețiȘtergereAia care se tot aduna acolo sunt si mai prosti,mai inchipuiti, si mai ingamfati decat el
crystal clear, nu ma simt un moralist de serviciu.putin imi pasa daca MM isi trage alt partid.nici macar nu ma intereseaza soarta pd-l.eu am votat traian basescu fiindca am crezut si cred ca e un foarte bun om politic si corect in ceea ce face.din pd-l il mai stimez pe boc.insa persoane gen videanu, blaga, udrea, berceanu, excrocul boureanu nu le halesc.intre ei si psd nu este nici o diferenta.ca se cred unii de dreapta si altii de stanga asta-i alta treaba.ce reforma a facut pdl pana acum.s-au chinuit un an de zile sa scoata doua legi si aici impinsi de la spate de la cotroceni.crezi ca astia au facut restructurari pe bune.va inselati.jmecherul tot la birou a ramas si concediat a fost portarul
RăspundețiȘtergereTano
RăspundețiȘtergereN-a spus nimeni ca in PDL este totul perfect.Dar este singurul partid care a FACUT ceva.
Ref : votul pentru Ritzi- ca sa avem de ce sa criticam PDL ar fi trebuit sa fie vot deschis.
In rest nu sunt decat presupuneri si inca un motiv de galagie .
Daca cineva vrea sa imbuntateasca ceva, mai intai trebuie sa convinga ca este bun ,ca are intentii curate ,sa-i mobilizeze si pe altii si sa treaca la fapte.
Sa vezi ce multi il vor urma !
In rest, de vorbe suntem toti satui