26 decembrie 2010

"Începând din 2011, şansa Bucureştiului este de a merge loial, împreună cu partenerii europeni, cât mai aproape de China"



Da, bă, Ciripoi, dar mai întâi aduceţi voi la putere guvernul ăla de stânga la Bucureşti, şi pe urmă mai vorbim...  ;-)

Prima dată am auzit despre varianta ca România să ia credite de la China şi nu de la FMI/UE, de la "naţionalistul" Funar (PRM este finanţat în principal de chinezi).

Acum, javra de Roşca-Stănescu o dă pe faţă:


In timp ce uraganul WikiLeaks loveste America, o America confruntata cu o criza de sistem fara precedent, China incepe sa capete dimensiunea unei puteri mondiale. Care se califica pentru a imparti Planeta impreuna cu SUA. Lumea, incepand din 2011, nu va mai fi unipolara, cum a fost in ultimii 21 de ani. Ci bipolara. Ce va face Europa, in aceste conditii? Dar Romania?

Pe de alta parte, China nu este un stat agresiv. Si nici nu incearca sa impuna altora propriul sistem. Ofensiva economica a Chinei a inceput din interior. Apoi a continuat si afara, in special in statele invecinate, in Africa si in America de Sud. Acum, China a decis sa sustina efortul Europei de a iesi din recesiune.

In mod cat se poate de explicit si de oficial, guvernul Chinei a anuntat ca va sustine moneda europeana. Moneda euro. Moneda la care multi isi anuntau deja intentia de a renunta. Esecul euro se poate transforma, cu sprijinul Chinei, in succesul euro. Ceea ce va insemna o revigorare a economiei Uniunii Europene. Unul dintre principalele motoare ale productiei mondiale se pune din nou in miscare. Dar intarirea monedei euro inseamna, implicit, slabirea dolarului. Dolarul este singura moneda din lume care nu trebuie sa aiba acoperire in aur. Si nici in marfuri sau servicii. Este singura situatie in care un stat poate pune, pur si simplu, tiparnita in miscare. Numai ca economia Statelor Unite nu mai poate sustine acest balon monetar. De aceea, America este in declin. Si din cauza costurilor exorbitante pe care le are postura Statelor Unite de jandarm mondial.

Europa a anuntat, prin oficialii UE, ca doreste si ca primeste ajutorul chinez. Ceea ce inseamna ca, intr-un fel sau altul, o parte din cele 7.000 de miliarde de dolari, care constituie rezerva Chinei, va fi transferata in afaceri europene. Este cu neputinta, in asemenea circumstante, ca Europa sa nu-si schimbe, mai devreme sau mai tarziu, in mod dramatic, orientarea externa. Intr-un fel sau altul, Bruxelles-ul se va apropia de Beijing. Si principalele capitale europene vor face acelasi lucru.

Dar Romania? Romania ar fi putut sa se gaseasca intr-o pozitie privilegiata. Daca, in ultimii 20 de ani, am fi profitat de relatiile bune pe care, in mod traditional, le-am avut cu China si daca am fi stiut sa intensificam si sa dezvoltam acest parteneriat. Din pacate, niciuna dintre administratiile de la Bucuresti nu a dezvoltat si nu si-a consolidat relatiile cu China. Chiar si in cadrul Parteneriatului Euro-Atlantic, de multe ori noi i-am dezamagit pe europeni, in favoarea Statelor Unite. Incepand din 2011, sansa Bucurestiului este de a merge loial, impreuna cu partenerii europeni, cat mai aproape de China.

15 comentarii:

  1. e oficial, odata cu aceasta apropiere, romania va intra in randul tzarilor bananiere africane ce s-au tot saturat de credite din partea puterilor "imperialiste" care dupa aia iti scot ochii cu respectarea drepturilor omului, in felul asta ne indreptam spre o china pe care o doare drept in cur despre cum iti tratezi proprii cetateni, atata timp cat le dai de lucru chinezilor...traiasca republica han romania...daca viitorul guvern va fi socialist, vom vedea o explozie de nunti, botezuri si chiar si inmormantari ale fostilor nomenclaturisti romani in china comunista...la multi ani

    RăspundețiȘtergere
  2. Mai degrabă vreau să le văd creierii împrăştiaţi pe asfalt.

    RăspundețiȘtergere
  3. Am observat sa statisticile indica ca 2010 este cel mai bun an in ceea ce priveste exportul romanesc.
    Ce inseamna asta ?
    Ca Romania este pe drumul cel bun economic dar si POLITIC .
    Se face export la nivel de competitivitate internationala si in conditii de democratie .
    Aceasta este marea deosebire fata de China : acolo este dictatura ,oamenii muncesc in conditii inumane.
    Cum sa devii partener cu o asemenea tara?

    Numai mintile bolnave ale celor din UESSR si mintea degenerata a lui SRS se pot gandi la un parteneriat cu China.
    Daca se continua linia politica actuala Romania va creste economic si se va dezvolta exploziv in numai cativa ani.
    Vor aparea invidii si dorinte de a ne supune .Trebuie sa ne ambitionam sa nu cedam ceea ce am obtinut cu atatea sacrificii si cu atata greutate !
    Mai trebuie sa scapam de dictatura bancilor, sa acumulam ceva capital si atunci vom fi puternici si liberi sa ne decidem viitorul.
    Fara capital suntem mereu sclavii cuiva

    RăspundețiȘtergere
  4. Văd că am sprijinit un lobbyst pro-chinez (ambasadorul României la Beijing, cu studii acolo) pt. a fi "ambasadorul UE" pe relaţia cu Asia (a primit postul). A avut un interviu dezgustător în România liberă:

    Cum şi-a uitat România "prietenul chinez"

    http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/cum-si-a-uitat-romania-prietenul-chinez-195975.html

    MAE colcăie de trădători, directorul Magheru din MAE spunea că "Bucureştiul sprijină cu tărie drepturile nucleare ale Iranului"

    http://riddickro.blogspot.com/2010/12/director-din-mae-bucurestiul-sprijina.html

    RăspundețiȘtergere
  5. Să nu mai vorbesc de B.A. Konski, cu a lui fundaţie de kkt, sponsorizată de Germania prin Fundaţia Konrad Adenauer.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ai vazut ce zice Brian Gerrish ca vor face cei de la Free World Alliance cu tradatorii :
    Vor veni cu probe la tribunal si ii vor actiona in judecata

    http://riddickro.blogspot.com/2010/12/eu-hitlers-dream-come-true.html

    Personaje ca Magheru, Baconschi, etc, etc ( toti cei care iau bani de la fundatiile germane, franceze, chineze etc) pur si simplu trebuie actionationati in judecata.
    Sa-i judece justitia .

    RăspundețiȘtergere
  7. Sunt curios ce mandat a primit Magheru pentru acea declaraţie şi de la cine.

    RăspundețiȘtergere
  8. Mai vreau sa adaug ceva tot despre export, pentru ca lucrez in domeniu.
    In aceasta perioada au inceput sa vina clientii la noi plecand din China.Nu le place sa lucreze cu China tocmai pentru ca stiu ca este un export "necurat",transportul a crescut etc.
    Este momentul ca Romania sa faca investii in industrie .Mai intai unitati mici, dar profitabile si care apoi se pot extinde.
    Din pacate, din lipsa de capital romanesc tot strainii cumpara diverse linii tehnologice ( stiu despre o investie in tehnologie pe care o face IKEA numai si numai pentru ca trebuie ceva utilaje de vreo 200 000-300 000 eur).Materiile prime si manopera sunt romanesti
    Mai nimeni din Romania nu mai crede in "fondurile europene"-unde domneste spaga si birocratia.

    RăspundețiȘtergere
  9. Aşa-zisele "fonduri europene" sunt în aşa fel reglementate încât în final România devine contributor efectiv la bugetul UE.

    România, alături de un grup de ţări UE, a protestat faţă de intenţia Germaniei, Franţei si Marii Britanii de îngheţare a bugetului UE până în 2020.

    Probabil vrem să plătim "bir" anual mai mare...

    RăspundețiȘtergere
  10. Asta-i scopul.Sa ne mulga cat pot ei de mult..
    Sa nu ne putem ridica NICIODATA..

    RăspundețiȘtergere
  11. România încă nu a înţeles că sistemul UE prevede ideologic sugerarea incompetenţei şi incapacităţii de adaptare, integrare, absorbţie de fonduri, combaterea criminalităţii organizate etc. într-o analogie perfectă cu misonarea colonialiştilor si noţiunea păcatului ancestral. Cu cât te simti mai vinovat, cu atât te supui mai mult.

    http://riddickro.blogspot.com/2010/12/romania-bantustanul-uniunii-europene.html

    RăspundețiȘtergere
  12. Mi-am adus aminte cum era cu bantustanurile: regiuni de case in care locuiau negri, inprejmuite cu sarma ghimpata si care sunt supravegheate de catre un observator plasat pe un stalp foarte inalt avand astfel vizibiliate maxima asupra asezarii .
    Asa si cu UE- sistem colonial updated .Nu mai e mult sa ne puna cate un cip sub piele si sa ne observe din satelit :)......
    Eu deja am cip pe pasaport, m-am pacalit, dar altfel nu obtineam viza.
    Noroc ca expira in 4 ani si renunt la asa ceva.

    RăspundețiȘtergere
  13. De fapt, bantustanurile erau un fel de "state" (regiuni autonome din cadrul Africii de Sud, guvernate de persoane alese local). Era un mod de a păstra ţara în siguranţă şi asigura dezvoltarea. Acum, cu "democraţia", au ajuns la putere negrii, de fapt - comuniştii negri de la ANC (african National Council), care distrug încet-încet o ţară importantă, cu o poziţie strategică.

    RăspundețiȘtergere
  14. Inteleg.
    Au si negri comunistii lor.

    RăspundețiȘtergere

"Noi nu mergem la răzbel, ba ne și căcăm pe el!"

(soldat Josef Švejk, k.u.k. Heer, 1915)

Şi asta "încă din 1912"... zice Hašek.