"Entitatea salvată nu va fi nicidecum Irlanda, ci sistemul financiar european, iar irlandezii vor fi buni de plată"

Foarte important de citit articolul lui Tom Gallagher din România liberă - "Deasupra Europei postsolidaritate planează vulturii" :

- Momentul deciziei legate de aderarea României la spaţiul Schengen se apropie, iar autorităţile de la Paris şi Berlin rămân sceptice cu privire la eforturile ţării în vederea reformării justiţiei şi combaterii corupţiei, dat fiind că la ambele capitole s-a bătut pasul pe loc. Dar pe lângă asemenea temeri, absolut justificate, mai există şi alte motivaţii - unele nesemnalate în discursul public. Diplomaţi şi lobbyişti cu o retorică intransigentă la adresa României şi a (non)performanţelor ei se demonstrează din ce în ce mai dispuşi să treacă cu vederea anumite probleme sau carenţe atâta vreme cât Bucureştiul semnalează că ar agrea o serie de contracte şi/sau tranzacţii economice. Printre dezideratele Franţei bunăoară se numără, constant, şi exportul tehnologiei sale nucleare, iar anul trecut preşedintele Sarkozy a ţinut să sublinieze personal disponibilitatea ţării sale de a furniza această tehnologie pentru cea de-a doua centrală nucleară ce urmează a fi construită în România. Sub actuala sa coaliţie de guvernare condusă de liberali, Olanda a devenit la rândul ei mai pragmatică şi în permanentă căutare de concesii şi facilităţi economice.

- Economia românească nu a putut face faţă concurenţei companiilor străine, deoarece UE a norocit-o prea devreme cu statutul unei economii de piaţă funcţionale, deschise şi, ca atare, cu o concurenţă liberă, în condiţiile în care era încă departe de a putea suporta un asemenea şoc. În 2004, Bruxelles-ul s-a declarat însă mulţumit de nivelul de modernizare atins, drept care i-a acordat statutul de economiede piaţă funcţională. Exerciţiul era, fireşte, doar unul de imagine - dar unul de care a profitat majoritar puzderia de companii străine care s-au grăbit să se extindă pe piaţa românească şi să achiziţioneze societăţi strategice. Românii, care depăşiseră de mult faza de „nu ne vindem ţara" şi se bucurau la văzul sosirii capitalului străin, au ajuns între timp să înţeleagă că nici acesta nu reprezintă mult aşteptatul vârf de lance în lupta împotriva dragonului corupţiei. Cât despre companiile străine, destule dintre ele s-au familiarizat rapid taman cu particularităţile mai blamabile ale ţării-gazdă, adoptând o serie de practici deloc ortodoxe în vederea maximizării profitului.

- România ar trebui să fie cu luare aminte la prăbuşirea Irlandei - termenul fiind, din nefericire, cel mai nimerit pentru a descrie actuala situaţie a ţării. Statul considerat până nu demult elevul-model al UE şi dat în repetate rânduri drept exemplu de creştere economică membrilor estici mai noi se pregăteşte, de-acum, pentru decenii de austeritate punitivă în schimbul salvării sistemului bancar european, aflat în pericol de colaps. Entitatea salvată nu va fi nicidecum Irlanda, ci sistemul financiar european, împreună cu erorile sale enorme de management , iar irlandezii vor fi buni de plată într-o măsură absolut disproporţionată. Decizia liderilor UE cu privire la Irlanda a sunat ca un nou dictat, înscriindu-se în linia generală a celui de la Viena, din 1940, când mai-marii Europei stabileau că aproximativ jumătate din teritoriul Transilvaniei trebuia cedat unui alt stat.

- Nonşalanţa cu care şeful FMI, Dominique Strauss-Kahn, a refuzat, zilele trecute, să crediteze România cu o şansă cât de mică în privinţa depăşirii crizei financiare a demonstrat, o dată în plus, că în Europa există politicieni de prim rang care văd în această ţară doar o marfă. Afirmaţiile i-au folosit, vădit, exclusiv lui în încercarea de a se plasa cât mai bine în cursa socialiştilor francezi pentru fotoliul prezidenţial, neocupat de ei de la Mitterrand încoace. Strauss-Kahn şi-a ignorat complet, cu alte cuvinte, funcţia deţinută în prezent, anume de şef al FMI, care l-ar fi obligat să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a feri ţări mai slăbite, precum România, de furia uraganului financiar. Sibariticul premier italian, Silvio Berlusconi, dă la rândul său dovadă de iresponsabilitate, ce-i drept, de una diferită, dar, oricum, la fel de dăunătoare, având în vedere că a reuşit să potenţeze panica în piaţa financiară a ţării sale.