05 august 2010

A făcut şi o faptă bună Papion, deşi tardiv


Adică, l-a schimbat din funcţie pe Corneliu Mihai Lungu, "savantul" suspectat că a făcut pierdut dosarul lui Iliescu de la Arhivele Naţionale:

Institutie venerabila a statului roman, care a implinit recent 175 de ani de la infiintarea sa, Arhivele Nationale se afla, in aceste zile, intr-un moment de cumpana. Decizia inlocuirii directorului general, prof. univ.dr. Corneliu Mihai Lungu, un profesionist cu o experienta in domeniu de peste 30 de ani, pe considerente politice, a bulversat, practic, intreaga institutie. Mai mult, este inadmisibil faptul ca Apelul transmis premierului Tariceanu, prin care reputati istorici si academicieni si-au exprimat ingrijorarea fata de schimbarile politice de la varful Arhivelor Nationale, nu a avut ecoul asteptat. Este greu de crezut pentru Romania mileniului III cum in fruntea unei institutii atat de importante pentru statul roman au fost numite, fara respectarea normelor legale si fara un prealabil si obligatoriu concurs, doar prin decizie politica, un director general si un director general adjunct, persoane asimilate inaltilor functionari publici. [...]
Dan Berindei, vicepresedintele Academiei Romane: “Sunt ingrijorat de viitorul Arhivelor Nationale!“
“Nu pot decat sa-mi exprim surprinderea si amaraciunea ca interventia unor membri ai Academiei Romane n-a avut ecoul scontat. Schimbarea domnului profesor universitar doctor Corneliu Mihai Lungu din fruntea Arhivelor Nationale fara respectarea normelor legale, fara concurs, pune in primejdie pe viitor bunul mers al acestei institutii fundamentale a Romaniei. Este regretabil ca oameni de inalta valoare care si-au adus o contributie uriasa, apreciata atat in tara, cat si peste hotare, in domeniul arhivelor au fost eliminati de la conducerea aceste institutii fundamentale. [...]

Academician Razvan Theodorescu: “Profesorul Lungu, profesionist de prima mana”
“Eu am spus-o si o mai spun, nu stiu cu cine a fost inlocuit domnul profesor Lungu. Pot doar sa afirm ca profesorul Corneliu Mihai Lungu este un profesionist de prima mana si a dat Arhivelor Nationale, prin directoratul sau, o noua stralucire. Traditia unor universitari in fruntea Arhivelor - traditie ilustrata candva de profesorul meu Aurelian Sacerdoteanu - si-a gasit in Corneliu Lungu, un admirabil continuator. Vreau sa cred ca prezenta gafa este numai pasagera”. [...]

Prof.univ.dr. Gheorghe Buzatu: “Arhivele Nationale au nevoie de prof. univ. dr. Mihai Lungu!”
“Lucrand amandoi pe taramul istoriei, eu il cunosc pe domnul prof. univ. dr. Corneliu Mihai Lungu de peste 30 de ani. Am efectuat, de asemenea, impreuna cercetari in arhivele romane si straine. Cu trecerea timpului, am devenit si colegi la Facultatea de Istorie a Universitatii din Craiova, precum si conducatori de doctorat. Ceea ce se impune insa este activitatea domniei sale ca director general al Arhivelor Nationale, ca si faptul ca s-a impus inainte de orice prin profesionalism, prin obiectivitate, printr-o organizare deosebita a fondurilor.[...]

Dr. Florin Rotaru - directorul general al Bibliotecii Metropolitane: „Schimbarea conducerii Arhivelor Nationale pe considerente politice - un act iresponsabil”
“Schimbarea conducerii Arhivelor Nationale ale Romaniei numai din ratiuni politice, fara a tine seama de pregatirea profesionala, de experienta conducatorului, mi se pare un act total iresponsabil, acum cand de la 1 ianuarie 2007, Romania a devenit membru al Uniunii Europene. Acest caz va fi cunoscut in toate tarile Uniunii si nu cred ca va reprezenta o bila alba pentru noi. [...]

Academicienii si istoricii trag un nou semnal de alarma 
Schimbarile politice pun in pericol Arhivele Nationale

(articol din Cronica Română, 12 iulie 2007).


Probabil că savantul trebuia să se mai ocupe de "teleportări"...

6 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Tipic banditilor comunisti.
Nici nu ma asteptam sa gasim vreun dosar al lui Iliescu

Riddick spunea...

Eu mă mir că mai era (?) în 2006.

Au dormit "ai noştri" între 1996-2000 şi 2005-2006.

Crystal Clear spunea...

Da, fraieri am fost...

Riddick spunea...

Se ridică iar problema - care sunt funcţiile care se ocupă la schimbarea de putere. faza aia cu "concurs" la Arhivele Naţionale e ridicolă.

Nu laşi un domeniu atât de sensibil la cheremul unui examen între Ghiţă Niţescu şi Niţă Ghiţescu.

Anonim spunea...

http://www.linkedin.com/in/florincojocariu

Verifica-l putin pe asta.

Riddick spunea...

Da, interesant. Omu' pare specializat în P.R. şi campanii.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Alina Inayeh, 2021 ("Ce cred românii despre Est şi Vest" - sondaj): "[...] toți acei 30%, care mie îmi dau foarte multă bătaie de cap, cred că țările occidentale, deci nu numai UE, ci țările occidentale luate așa, ca pachet, au adus mai mult rău decât bine României. Și există un număr îngrijorător de mare, 67% dintre români, deci două treimi dintre ei, care cred că interesul național trebuie păstrat, trebuie salvat, trebuie luptat pentru el chiar dacă asta înseamnă pierderea calității de membru UE. [...] deci dacă interesul național o cere, să se ducă UE unde o vrea, pentru că interesul național este mult mai important. Ne apărăm cu dinții ceva ce nu înțelegem ce. Nu știm exact ce înțeleg românii prin interesul general.

 

Postări populare: