Mascaradă abjectă. Sistemul l-a impus (prin Dragnea) pe Mihai Tudose, trecut prin filieră SUA-NATO-SRI-MApN. Apartenenţa lui Tudose la PSD este mai degrabă un detaliu birocratic, iar faptul că partidul (şi aliatul ALDE) acceptă aşa ceva arată precaritatea mediului politic şi chiar a existenţei statale a României.

© my angry rants


02 mai 2016

Caricaturi care se credibilizează reciproc



Cică s-ar fi reînfiinţat PC(d)R (în 2014). Are şi blog.

A avut şi o acţiune stradală, un protest contra mitingului altei caricaturi, Partidul România Unită. "Caricatură" fiindcă nu e credibil ca partid naţionalist. Când s-a lansat Partidul Forţa Naţională, în prezenţa Marinei Le Pen, Bogdan Diaconu (preşedintele PRU) "avea altă treabă", participa la lansarea candidaţilor PRU pentru alegerile locale (la Tulcea). Nu c-ar fi trebuit să participe personal, dar măcar trimitea un reprezentant cu un mesaj, ori dădea un comunicat de salut, chiar dacă era vorba despre "concurenţă" pentru acelaşi electorat. Recentul naţionalist B. Diaconu a votat (fiind încă PSD-ist) pentru legea care permite străinilor să cumpere terenuri agricole.



Caricatura PCdR nu prinde fiindcă nu vine pe linia oarecum naţionalistă a lui Ceauşescu (degeaba îl citează ei...). Nu poţi pretinde că ţii cu o majoritate (naţională, în primul rând; socială - în secundar) dacă vii cu goange gen "drepturile minorităţilor", "drepturile imigranţilor", "schimbarea de majoritate (etnico-rasială)", "nedreptăţi istorice (comise de majoritate)". În clipul de la primul link apare afirmaţia "naţionalismul este un duşman de moarte". Mesaj internaţionalist (implicit) au şi ăilalţi, cei de "centru-stânga" şi de "centru-dreapta".

Cine mai are dubii, să nu piardă din vedere că la Moscova partidul comunist este în opoziţie (acolo conduc "naţionaliştii"), la Chişinău partidul comunist "nu are obiecţii de principiu" în privinţa integrării europene a Repmoldova, iar la Beijing comuniştii se află într-o contradicţie majoră - ori îşi schimbă numele şi ideologia, ori continuă să pună frână celei mai mari economii de pe glob.

Pe partea naţionalistă, aş zice că avem nevoie de "un UKIP", nu de "un BNP" (care ar fi o oficină pro-germană, nu un partid naţionalist - conform lui Christopher Story).

2 comentarii :

Riddick spunea...

Actiune anti PRU partea I

https://www.youtube.com/watch?v=wtH_fhpcrcs

https://www.youtube.com/user/ComradeFlorian31/videos

Riddick spunea...

Parcă ciudaţii mai de dinainte aveau mai mult haz...

http://riddickro.blogspot.com/2010/05/anarhistii-soft-promovati-de-euranet-si.html

http://riddickro.blogspot.ro/2010/08/saman-contemporan.html

Ce a spus mai important Ceauşescu, nu-i văd accentuînd...

"Această campanie împotriva României face parte dintr-un plan mai general împotriva independenţei şi suveranităţii popoarelor - a acelor popoare care nu vor dominaţia străină şi sînt gata să-şi apere cu orice preţ, inclusiv cu arma în mînă, independenţa, dreptul la o viaţă liberă."

Şi, deloc surprinzător: nici pe blog, nici la contul lor YouTube nu se poate găsi vreo referire critică la Uniunea Europeană. Ca titlu de postare, cel puţin. Este expediat subiectul sub forma "criticii capitalismului".

În schimb, este demascat "rolul negativ" al Bisericii Ortodoxe Române: https://pentrucomunism.wordpress.com/2016/03/16/despre-rolul-negativ-al-bisericii-ortodoxe-in-istoria-romaniei/


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Horia-Roman Patapievici, 2009: "Ei bine, teza mea este că Parlamentul European, care funcţionează mai degrabă ca un club de influenţare şi de lobbying decât ca un parlament obişnuit, e chemat să joace, pentru viitor, rolul corpului politic absent. Rolul său îmi pare a fi acela de a forma o comunitate politică provizorie, în vederea realizării treptate a comunităţii politice permanente, care, în proiect, ar fi demosul european. Parlamentul European este, prin urmare, un fel de corp politic european avant la lettre: în el, aşa zicând, se experimentează in vitro poporul politic european".

Postări populare (nu P.P.E. !):