Tehnocraţi ! Când vă căraţi ?

03 decembrie 2014

Lobby bun, lobby rău


O babă chioară-aşează tingirea cu păsat
Pe-o pirostie şchioapă... Hiertura-n foc a dat...
Şi scuipă biata babă, şi blestemă, se-nchină:
"Spurcatu!... Necuratu..." (Iel singur ie de vină!)

Morala:
Spre mângâiere — adeseori
Ne trebuiesc... instigatori.

(I.L. Caragiale - Mângâiere)

A ieşit la iveală "lista cu contactele Rusiei în România", este vânturată ca un document senzaţional la În Linie Strâmbă. Pe lângă previzibili, câteva personaje din planul secund. 

Între timp se trece sub tăcere lista principală, a colaboraţioniştilor ocupantului (atenţie: nu Rusia ocupă acum România !), dar şi cea a lobby-ul pro-chinez (pe ambele liste apar politicieni din ambele facţiuni, stânga-dreapta).

Situaţia este bine sintetizată aici:
[...] Dar să revenim la „lista lui Dughin” din România. În ea o să vedeţi o listă variată de personalităţi academice, lideri de societate civilă, intelectuali şi lideri de opinie mediatici, foarte diferiţi între ei. Unii dintre ei sunt chiar prieteni ai lui Dughin, alţii sunt politicieni locali suficient de demonizaţi local pentru a putea să accentueze dimensiunea de listă neagră.

Iar restul sunt oameni ce trebuiesc prezentaţi ca „dughinişti” pentru că sunt oameni cu valori conservator-creştine, pentru că sunt eurosceptici, pentru că sunt pro-life, pentru că nu sunt suficient de cuminţi în a accepta ciorba ideologică oficială ce ne este servită tuturor cu „voie de la Bruxelles”.

13 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Stai că apăru şi lista ocupantilor...

Tare mi-e teama că , de fapt este o singură listă care le cuprinde pe cele două ...


GEORGE SOROS , GUVERNUL MONDIAL , NOUA ORDINE MONDIALA , lista lui SorosOficial, a infiintat la Bucuresti , in 1990, fundatia care ii purta numele: “Fundatia Soros”. Ulterior, numele a fost schimbat: “Fundatia pentru o Societate Deschisa” (FSD). A fost printre primele ONG-uri infiintate in Romania.
In realitate, era vorba de o adevarata retea: “Soros Open Network Romania” (Reteau Deschisa Soros din Romania). In cadrul acestei retele functioneaza o mare varietate de organizatii, asociatii, institutii, cluburi etc.
Finanteaza masiv activitatile anti ortodoxe , anti patriotice , pro avort , pro homosexualitate . Oamenii sai au impanzit politicul si „ culturalul „ . Sa vedem cativa dintre ei :
Smaranda Enache, membra a GDS si Istvan Haller, actualmente membru al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD), ambii membri militanti ai “Solidaritatii pentru libertatea de constiinta”, reprezentata si de Remus Cernea . Autodeclarat “liber cugetator”, Cernea este impins pe la spate de Gabriel Andreescu, Mircea Toma, Smaranda Enache, Daniel Vighi, Emil Moise, William Totok, Liviu Andreescu s.a, membri fondatori ai asociatiei “seculariste”.
Remus Cernea
Urmarind CV-ul personajului , observam ca este extrem de activ in lupta sa impotriva crestinismului . Iata cateva repere :
Este născut la 25 iunie 1974
Fondează Societatea Culturală Noesis, în 1998
În 1998, împreună cu trei colegi de la Filosofie şi Drept salvează Universitatea Bucureşti de la confesionalizare, reuşind să oprească instalarea de icoane ortodoxe în amfiteatre şi construirea unei biserici ortodoxe în curtea facultăţii
În octombrie 2003 înfiinţează asociaţia umanistă şi secularistă Solidaritatea pentru libertatea de conştiinţă, alături de personalităţi civice precum Gabriel Andreescu, Mircea Toma, Smaranda Enache, Daniel Vighi, Emil Moise, William Totok, Liviu Andreescu

Crystal Clear spunea...

Asociaţia obţine finanţări pe proiecte din partea Fundaţiei pentru o Societate Deschisă
În 2006 derulează proiectul „Monitorizarea educaţiei religioase în şcolile publice din România “
Eugen Ciurtin , istoric , membru GDS , nascut 1975 , din care citam :
„Biserica se dovedeşte incapabilă să-şi gestioneze trecutul de o manieră convingă toare. Nu se mulţumeşte «să escamoteze adevărul», ea face astăzi jocul extremei drepte, care îi reia fidel discursul. „
Gabriel Andreescu , declara cand a plecat de la Ziua :
„ Prima idee a reproşurilor era „compromiterea”. Ziua a devenit locul de manifestare a unui jurnalism grobian şi eronat ideologic. Cum mă pot simţi bine semnând pe paginile lui? Scriind alături de Victor Roncea şi de Dan Ciachir? „
Interesant acest „ eronat ideologic „ . Si mai are Gabriel Andreescu o incompatibilitate evidenta cu Dan Ciachir ( un ortodox ) , el fiind total opus dogmei crestine . Iata ce spune chiar intr-o scrisoare referitoare la linia ziarului Ziua : „Campaniile, fie că era vorba despre deriva ortodoxistă … dezastruoasa îndoctrinare a copiilor prin învăţământul religios din şcoli „ . Subliniez : DERIVA ORTODOXISTA . Nici nu-i de mirare , citindu-i lucrarile , din care exemplific :
EXTREMISMUL DE DREAPTA ÎN ROMÂNIA
Cu capitolele :
Tendinte extremiste din Biserica Ortodoxã Românã
Biserica Ortodoxã Românã, cadru de manifestare a curentelor extremiste fundamentaliste
Biserica Ortodoxã Românã si contestarea statului de drept
Supunerea clasei politice la presiunea ortodoxistã
Legãturi istorice cu legionarismul
Armata si Biserica Ortodoxã
Citez din lucrare : „ Volumul actual este o variantã dezvoltatã a raportului pe care l-am pregãtit în cadrul unui proiect regional initiat de Institutul pentru o Societate Deschisã (Budapesta) . Varianta propusã spre publicare a profitat de observatiile lui Renate Weber „
Sau :
„ Patriarhul Teoctist: legionar laureat ori comunist promovat? „
De asemenea , n-are cum sa nu urasca crestinismul , fiind pro MISA , activand in favoarea miscarii yoga .
Mai spune Gabriel Andreescu : „ atacurile cu ţinte personalizate – Renate Weber „ Aici il durea cel mai tare , ca dansa era Presedinte “Fundatia pentru o Societate Deschisa” iar din ce stim de la el , din articolul „ Cateva amintiri despre Fundatia Soros „ , acesta are o deosebita admiratie fata de miliardar , oamenii din fundatie si un cult al ideilor vehiculate acolo .
Organe aflate in trena Soros:
Asociatia Pro-Democratia
Alianta Civica
Agentia de Monitorizare a Presei
Academia Catavencu, etc.

Crystal Clear spunea...

Lista lui Soros
In urma unei declaratii a lui George Soros, unul dintre cei mai bogati si influenti oameni ai planetei, a aparut suspiciunea ca bursele pe care Fundatia patronata de el le acorda in tarile Europei Centrale si de Est ar fi fost infestate de interes
In urma unei declaratii a lui George Soros, unul dintre cei mai bogati si influenti oameni ai planetei, a aparut suspiciunea ca bursele pe care Fundatia patronata de el le acorda in tarile Europei Centrale si de Est ar fi fost infestate de interesele securistilor. Soros a recunoscut, in fata opiniei publice din SUA, ca buna sa credinta a fost inselata in ceea ce priveste statele din aceasta zona a Europei. Bursierii au fost contaminati cu informatori ai Securitatii sau colaboratori ai fostei politii politice. S-a pus, firesc, intrebarea cum a fost posibila aceasta penetrare a retelei de fundatii si ONG-uri controlate de Soros. Faptul nu ar fi putut fi realizabil decat prin accesul, pe care l-au avut la finantele Fundatiei, pe langa persoanele oneste, a numerosi fosti colaboratori ai Securitatii sau chiar actuali informatori si serviciilor secrete din tarile Europei Centrale si de Est.
ZIUA publica astazi lista persoanelor de care a depins, in cea mai mare masura, acordarea de burse la marile universitati din SUA. Bursierii Soros reusesc in aceste tari est-europene, inclusiv in Romania, sa controleze societatea civila si chiar sa actioneze eficient, contrabalansand cu succes puterea politica. Faptul a fost remarcat si de catre George Bush care a declarat ca scopul malefic al lui Soros este sa creeze un pol mondial de putere, capacitand societatea civila din principalele state ale lumii.
Consultand lista pe care o publica ZIUA, constatam ca in ea sunt incluse mai multe categorii de persoane. O parte sunt cetateni straini, de exemplu Sandra Pralong, a carei familie este plecata de mult din tara. Pe de alta parte este vorba de personalitati indiscutabile, chiar fosti disidenti ai regimului comunist, care nu pot fi suspectati de legaturi cu Securitatea. Dar in afara acestora, exista multi altii asupra carora planeaza suspiciunea. Acestia sunt demnitari sau soti si sotii de demnitari, membri in consilii de administratie, care ar putea fi coruptibili sau santajabili. Acestia au contribuit decisiv la acordarea burselor Soros. Pentru a vedea cat de intemeiata este supozitia ziarului nostru, punem la dispozitia CNSAS o prima transa, in fapt lista celor care au acordat bursele Fundatiei pentru o Societate Deschisa. Dorim sa aflam - si, pe aceasta cale, facem o cerere catre CNSAS - daca acestia au colaborat cu Securitatea. Pe de alta parte, ne lipsesc beneficiarii burselor Soros. Cu toate eforturile pe care le-am facut, nu am izbutit sa obtinem lista completa a acestora. Ne adresam public Fundatiei (dupa ce am facut-o si prin corespon-denta directa) solicitand sa ne puna la dispozitie lista completa a romanilor care au beneficiat de burse Soros sau care au efectuat calatorii in cadrul unor proiecte finantate de aceasta Fundatie. Asta daca nu are nimic de ascuns. Daca, intr-adevar, militeaza pentru o societate deschisa. Numai consultand aceasta lista, in coroborarea cu datele furnizate de CNSAS, vom vedea daca supozitiile noastre sunt intemeiate. Si, mai mult, vom afla daca Soros i-a ales in mod deliberat pe securisti sau daca i-au fost bagati pe gat de catre alti securisti, ceea ar fi perfect plauzibil. Totodata, publicam si dreptul la replica din partea Fundatiei la cele doua editoriale pe care le-a semnat, pe tema George Soros, directorul ziarului ZIUA, Sorin Rosca Stanescu. (B.C.G.)

Crystal Clear spunea...

Asociatia "Fundatia Soros pentru o Societate Deschisa"
Anii 1990 - 1991
Directori executivi
George Soros - Presedinte
Sandra Pralong - reprezentant personal al lui GS, Co-presedinte
Patricia Klecanda - Director Executiv - New York
Reprezentanti internationali
Annette Laborey - Fundatia Soros - Paris
Jessica Douglas Home - Mihai Eminescu Trust - Londra
Alin Teodorescu - Presedinte
Anca Harasim - Director regional
Irina Munteanu - Director filiala Bucuresti
Levente Salat - Director filiala Cluj
Ilona Mihaies - Director filiala Timisoara
Alexandru Lazescu - Director filiala Iasi
Consiliile din Bucuresti si Cluj
Biroul din Bucuresti
Zorel Filipescu
Andor Horvath
Thomas Kleininger
Andrei Pippidi
Catrinel Plesu
Mihai Sora
Radu Valentin Vladea (Timisoara, momentan e in Canada)
Lazar Vlasceanu
Alexandru Zub (Iasi)
Filiala Cluj
Ion Aluas
Sandu Bologa
Zoltan Gabos
Eva Gyimesi
Dezso Jenei
Adrian Marino
Paul Philippi (Sibiu)
Victor Pop
Andras Visky (Tg.Mures)
Comisia pentru burse de calatorie, Bucuresti
Doina Lecca
Dana Nistor
Gheorghe Peltecu
Dumitru Sandu
Florian Tomescu
Stafful birourilor din Bucuresti, Cluj, Timisoara si Iasi
Biroul din Bucuresti
Sandra Pralong
Alin Teodorescu
Anca Harasim
Irina Munteanu
Manuela Brusalis
Lolita Constantinescu
Mihai Farcas
Octavian Giurca
Cristina Guseth
Eugenia Hila
Daniela Mares
Theresa Molina
Valentin Noanea
Ileana Ranetti
Nicolai Sandu
Alina Stan
Ancuta Vamesu
Biroul din Cluj
Levente Salat
Liviu Burlacu
Mirela Cotroaza
Zsolt Deak-Sala
Mihaela Irimie
Josefina Komporaly
Elisabeta Koto
Claudia Macaria
Adam Muller

Crystal Clear spunea...

Biroul din Timisoara
Ilona Mihaies
Eugen Babau
Nicoleta Popovici
Corina Timis
Cornelia Deaconescu
Ligia Groza
Ovidiu Timis
Biroul din Iasi
Alexandru Lazescu
Victor Gradinaru
George Rotaru
Maria Scripa
Gheorghe Arhip
Cristina Puiu
Anii 1994 - 1995
Alin Teodorescu - Presedinte
Anca Harasim - Director Executiv
Directorii de filiala - aceiasi cu exceptia Iasiului unde e Maria Scripa (momentan in USA)
Consiliu
Calin Anastasiu
Andor Horvath
Daniel Ioan
Mircea Mihaies
Irina Munteanu
Andrei Pippidi
Catrinel Plesu
Victor Rebengiuc
Lazar Vlasceanu
Mihail Voicu
In perioada asta au luat fiinta primii pui Soros si anume
1. Fundatia Cartii - Director Daniel Serbanescu
2. Computer Publishing Center - Director Mihai Cojocea
3. Soros Advising and Placement Center - Director Manuela Brusalis
4. Soros Center for Contemporary Art - Director Irina Cios
5.Visual Arts Foundation (FAV) - Vivi Dragan
6. Biblioteca Soros - Cluj - Ana Toderean
7. Soros Educational Advising Center - Cluj, Lucinia Bal
8. DNT-uri - Iasi - Daniel Buleu, Cluj - Romeo Macarie, Timisoara - Adrian Ciupagea, La Bucuresti nu-mi mai amintesc pentru ca se schimbau rapid.
9. English Language School - Iasi - Anca Colibaba, Timisoara, Liana Popa (de fapt din 1993)
Anul 1996
Adunarea Generala
Calin Anastasiu
Vasile Astarastoaie
Stefan Balint
Radu Sorin Barbos
Anton Carpinschi
Dinu C. Giurescu
Andor-Imre Horvath
Daniel Constantiu Ioan
Ludovic Cantor
Thomas Kleininger
Andrei Marga
Mircea Mihaies
Irina Munteanu
Ioachim Nica
Dumitru Oprea
Adriana Mihaela Nistor
Gheorghe Peltecu
Andrei Pippidi
Catrinel Plesu
Victor-George Rebengiuc
Traian-Ioan Rotariu
Wielfried Eckart Schreiber
Mihai Spielmann
Mihai Sora
Alin Teodorescu
Marcel Tolcea
Sorin Vieru
Lazar Vlasceanu
Mihail Voicu
Consiliul national
Lazar Vlasceanu - Presedinte al Fundatiei Soros si al Consiliului
Membri
Calin Anastasiu
Andor-Imre Horvath
Andrei Marga
Mircea Mihaies
Irina Munteanu
Gheorghe Peltecu
Andrei Pippidi
Catrinel Plesu
Victor Rebengiuc
Mihai Spielmann
Mihail Voicu
Comisia de audit
Radu Sorin Barbos
Gheorghe Jugaru
Thomas Kleininger
Anca-Maria Harasim - Director Executiv
Alan Johnson - Director Financiar
Anca Ciobanu - Director filiala Bucuresti
Levente Salat - Director filiala Cluj
Ilona Mihaies - Director filiala Timisoara
Maria Scripa - Director filiala Iasi
Directori programe Bucuresti
Dana Mares
Doina Stefanescu
Liviu Matei
Dan Oprescu
Nicolae Sandu
Marina Ghitoc
1996 - august 1997
Lazar Vlasceanu - Presedinte
Anca Harasim - Director Executiv
Membrii Board
Calin Anastasiu
Andor Horvath
Andrei Marga
Mircea Mihaies
Irina Munteanu
Gheorghe Peltecu
Andrei Pippidi
Catrinel Pleau
Victor Rebengiuc
Mihail Spielmann (membru supleant)
Mihai Voicu

Crystal Clear spunea...

Directorii de filiala Iasi - Narcis Barbarii
****
Din august 97 - o noua entitate juridica: Fundatia pentru o Societate Deschisa (inregistrata ca fundatie, cu unic membru fondator George Soros)
August 1997-octombrie 1997
Consiliul National
Lazar Vlasceanu - presedinte
Mircea Mihaies
Andor Horvath
Octombrie 1997
-Ianuarie 1998
Consiliul National
Lazar Vlasceanu -presedinte
Valentin Constantin
Andrei Hoisie
Andor Horvath
Mircea Mihaies
H-R Patapievici
Iolanda Staniloiu
Renate Weber
Gabriel Petrescu - Director Executiv
Directori de filiale
Anca Ciobanu - Bucuresti
IM - Timisoara
LS - Cluj
Narcis Barbarii - Iasi
1998
Consiliul National
Renate Weber - presedinte
Lazar Vlasceanu
Valentin Constangin
Mircea Mihaies
Horia Roman Patapievici
Andrei Hoisie
Andor Horvath
Iolanda Staniloiu
1999
Renate Weber - presedinte
Letitia Mark
Valentin Constantin
Dakmara Georgescu
Horia Patapievici
Andrei Hoisie
Gabor Kolumban
Dumitru Sandu
Elek Szokoly
Iolanda Staniloiu
Virginia Gheorghiu
2000
Renate Weber - presedinte
Letitia Mark
Mariana Celac
Dakmara Georgescu
Ionut Popescu
Silviu Lupescu
Anton Niculescu
Gabor Kolumban
Dumitru Sandu
Elek Szokoly
Iolanda Staniloiu
Virginia Gheorghiu
2001
Renate Weber -presedinte
Letitia Mark
Mariana Celac
Dakmara Georgescu
Ionut Popescu
Silviu Lupescu
Anton Niculescu
Gabor Kolumban
Dumitru Sandu
Elek Szokoly
Virginia Gheorghiu
2002
Renate Weber - presedinte
Letitia Mark
Mariana Celac
Ionut Popescu
Silviu Lupescu
Pana in martie
Dakmara Georgescu
Gabor Kolumban
Dumitru Sandu
Elek Szokoly
Virginia Gheorghiu
Din martie
Smaranda Enache
Maria Ionescu
Elisaveta Stanciulescu
Cristian Parvulescu
2003
Renate Weber - presedinte
Mariana Celac
Smaranda Enache Virginia
Gheorghiu Maria Ionescu
Elisaveta Stanciulescu
Silviu Lupescu
Cristian Parvulescu
Ionut Popescu
2004
Renate Weber - presedinte
Smaranda Enache
Virginia Gheorghiu
Maria Ionescu
Elisaveta Stanciulescu
Andrei Oisteanu
Marius Oprea
Cristian Parvulescu
Levente Salat
2005 - martie 2006
Levente Salat - presedinte
Andrei Oisteanu
Marius Oprea
Sabina Fati
Horatiu Pepine
Miklos Bakk
Dezideriu Gergely
Smaranda Enache
Maria Ionescu
Elisaveta Stanciulescu
Cristian Parvulescu
Virginia Gheorghiu
(din 1998 procesul de rotatie al membrilor are un algoritm diferit, mandatul membrilor Consiliului National incheindu-se la date diferite, ceea ce explica de ce pe parcursul unui an apar, uneori, mai multe persoane - e vorba de ultimele luni de mandat ale unora si primele luni de mandat ale celor nou veniti)
Din martie 2006
Renate Weber - presedinte
Levente Salat
Dezideriu Ghergely
Sabina Fati
Andrei Oisteanu
Horatiu Pepine
Miklos Bakk

Crystal Clear spunea...

Replica Fundatiei
In legatura cu articolul publicat de Sorin Rosca Stanescu "Si daca, totusi, Soros stia?", Fundatia pentru o Societate Deschisa face urmatoarele precizari:
Domnule Sorin Rosca Stanescu
Aveti, evident, dreptul de a avea propriile opinii cu privire la activitatea filantropica a lui George Soros. Inclusiv cu privire la felul in care a inteles sa se implice in politica dinStatele Unite, domnul Soros exprimandu-se public in nenumarate randuri in legatura cu pericolul pe care ideologia promovata de administratia Bush il reprezinta la adresa valorilor societatii deschise, drepturilor omului si democratiei, in general. Tot astfel cum aveti dreptul de a exprima opinia dumneavoastra personala potrivit careia, de-a lungul timpului, unii din beneficiarii finantarilor din partea lui George Soros - prin intermediul fundatiilor sale - ar fi fost persoane controversate. George Soros nu a declarat niciodata ca ar fi fost pacalit de serviciile secrete din tarile in care a finantat in societatea civila, iar interpretarea dumneavoastra este pur speculativa. Mai grav este insa ca, plecand de la aceasta interpretare, trageti concluzia ca in interiorul fundatiilor si organizatiilor infiintate sau finantate de domnul Soros exista o "coloana a cincea" alcatuita din fosti agenti ai serviciilor secrete. Mergeti mai departe cu aceste speculatii si afirmati ca George Soros ar fi cunoscut si acceptat acest lucru! Sunt afirmatii de maxima gravitate pentru care nu aveti nici un argument in afara apelului la "teoriile conspirationiste" atat de des folosite in Romania ultimilor 16 ani si nu intelegem dorinta dumneavoastra de discreditare a lui George Soros si, implicit, a organizatiilor finantate de acesta. Tot astfel sunt pure speculatii, cu o evidenta nota defaimatoare, interpretarile privind intentiile malefice care ar sta in spatele actiunilor filantropice ale domnului Soros. Cine a citit cartile lui George Soros i-a urmarit activitatea in domeniul filantropic, i-a analizat interviurile nu a putut sa nu inteleaga motivatia lui George Soros. La un moment dat, cand a ajuns miliardar, George Soros, influentat inca din tinerete de ideile lui Karl Popper, a considerat ca este momentul sa "imparta norcul si averea sa" cu altii care nu au avut aceasta sansa, si sa promoveze ideile societatii deschise in tari fie inca aflate sub dictatura sau in regimuri autoritare, fie in tarile eliberate de comunism. Ideea pe care doriti sa o acreditati - fie si ca ipoteza - ca intentia lui George Soros a fost de a contrabalansa forta partidelor politice si a statelor nationale este nu doar fantezista, ci si profund nedreapta. Fundatiile si organizatiile finantate de domnul George Soros functioneaza in mod transparent si isi exprima public opiniile pe care le au, chiar daca, de multe ori, sunt critice la adresa guvernelor, adica actioneaza asa cum trebuie sa actioneze societatea civila. De altfel, este semnificativ sa precizam ca prima fundatie creata a fost in Africa de Sud, in 1984, in plin regim de apartheid, cand George Soros si fundatia locala militau pentru stoparea acestei abominabile politici rasiste, pentru dobandirea libertatii si respectarea drepturilor omului. Promovarea valorilor democratice, ale societatii deschise, in care nimeni nu este detinatorul "adevarului ultim", respectul fata de diversitate, protectia drepturilor omului, a categoriilor defavorizate au fost si sunt singurele motive care l-au determinat pe George Soros sa se implice in activitatea filantropica.
Renate WEBER, Presedinte "Fundatia pentru o Societate Deschisa"
-------------------------------------------------
Adevărata Listă a lui Dughin, varianta necenzurată. “Incomodul nefilorus” Victor Roncea, alături de mari personalităţi ale Europei şi Americii de Sud.
DOCUMENT
- See more at: http://roncea.ro/…/adevarata-lista-a-lui-dughin-varianta-…/…

Crystal Clear spunea...

A aparut azai aici ( acum doua ore)

https://www.facebook.com/groups/RomaniaRidicateDinGhenunchi/permalink/812073882183186/

Crystal Clear spunea...

Cu cei de mai sus ne-am luptat noi .
Inegală luptă !

Riddick spunea...

Da, ăsta e "nucleul", care are şi o echipă de zgomote eficientă, să pară mai mulţi. Incredibil cum de nu şi-a dat seama lumea cu cine are de-a face, după atâţia ani !

Crystal Clear spunea...

S-a trezit şi Nicu :

http://nikuelektriku.blogspot.ro/2014/12/sa-nutzi-sau-sa-nutzy-faci-chip.html

Riddick spunea...

Ba nu. Uită-te ce bloguri are la blogrollul de pe coloana dreaptă ("blogurile favorite"), şi pe unde mai dă like (la bloguri WordPress) şi pune comentarii.

Crystal Clear spunea...

Înseamnă că este o nouă politică..


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO:

Radu Carp, 2012: "Iar pentru a pune această întrebare în contextul României de azi, dincolo de problema naţională sau cea a păstrării Tradiţiei şi a religiei, nu cumva orice structură federală ar conveni unui stat care, oricum am lua-o, se află şi se va afla la periferia geografică a Europei ? O Românie parte a unui stat federal care să aibă aceeaşi pondere cu orice alt stat membru… ar fi sau nu în interesul naţional ? Ori este cumva în interesul naţional să menţinem aceeaşi elită birocratică necompetitivă care se auto-regenerează tocmai pentru că ne aflăm la periferie şi undele de şoc ale unui model mai eficient de organizare nu mai sunt aproape deloc resimţite ? Suveranitatea pe care unii dintre noi sunt gata să o apere cu preţul vieţii nu este nimic altceva decât un concept determinat istoric, născut pentru a legitima modelul statului centralizat împotriva unor ameninţări externe şi contestări interne".

Postări populare (nu P.P.E. !):