09 iunie 2014

Agresarea micului proprietar de către statul eurosocialist



Mesajul următor l-am adresat pe Facebook către: Vasile Blaga, Monica Macovei, Andreea Paul (Vass), Radu Carp (în privat), Anca Boagiu, Cătălin Predoiu, Crin Antonescu, Alina Gorghiu, Klaus Iohannis, Adina Ioana Vălean, Rareş Mănescu şi Norica Nicolai.
Având în vedere apropiata întâlnire comună (PNL+PDL) cu delegaţia FMI, vă aduc în atenţie subiectul numit "agresarea micului proprietar de către statul eurosocialist".

Este vorba despre supraimpozitarea proprietarilor care închiriază case sau apartamente şi a celor care arendează terenuri agricole, prin suprataxarea lor cu aşa-zisul CASS (5,5%), în condiţiile în care marea majoritate a acestora plătesc deja CASS ca salariaţi ori din alte venituri fiscalizate, ori sunt pensionari.

La chirii taxarea ajunge la 21,5% (16%+5,5%, deci aproape dublu de la 12% cât era până la cota unică, introdusă în 2005). Se face şi o discriminare, "marilor închiriatori" (de la cinci locuinţe în sus) nu li se suprataxează decât primele cinci.

La terenurile arendate, ce se urmăreşte ? Cumva, "convingerea" proprietarilor că "ar fi mai bine" să le vândă ?

Ambele măsuri au fost convenite cu FMI, şi n-am auzit critici de la opoziţie în privinţa lor.

9 comentarii :

Riddick spunea...


Liderii PDL şi PNL vor avea miercuri o întâlnire comună cu delegaţia FMI

Liderii PDL şi PNL Vasile Blaga şi Klaus Iohannis, împreună cu reprezentanţi ai celor două partide, urmează să aibă, miercuri, o întâlnire comună cu membrii delegaţiei FMI pentru a discuta şi despre reducerea CAS cu 5%, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu.

http://www.mediafax.ro/politic/liderii-pdl-si-pnl-vor-avea-miercuri-o-intalnire-comuna-cu-delegatia-fmi-12726722?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+MediafaxPolitic+%28Mediafax+-+Politic%29

Riddick spunea...


I-am trimis acelaşi mesaj şi lui Ialomiţianu...

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=680184102018268&id=224294460940570

Riddick spunea...


Andreea Paul (Vass) - Prioritate de Dreapta, preiau ideea ta. Multumesc pentru ea.

https://www.facebook.com/andreea.vass/posts/651435748268306?comment_id=651674658244415&offset=0&total_comments=24



Riddick spunea...


Predoiu a dat "like", dar n-a comentat:

https://www.facebook.com/catalin.predoiu.58/posts/242915489250390?comment_id=243145362560736&offset=0&total_comments=22

Crystal Clear spunea...

Trebuie sa facem aşa ceva pentru tot ceea ce nu ne convine.
Să vedem dacă şi cât vor face ceva.
Pe mine revolta modul în cre creşte pretul benzinei.Avem cele mai mici salarii si printre cele mai mari preturi la benzina, iar explotarea resurselor e făcută de OMV..

Riddick spunea...


Numai în situaţii reale le poţi vedea linia.

Crystal Clear spunea...

Da, foarte interesant.Să urmarim.

Riddick spunea...

Nu mai apar la linkuri acele întrebări ale mele, odată ce Facebook mi-a şters contul (a treia oară !).

Crystal Clear spunea...

Am fost plecata si răspund mai târziu.

Au şters toate urmele noastre ca să nu se vadă că există o opoziţie reală..

Mie mie că începe o provocare majoră dupa votul de mâine când va ieşi Ponta...

În Ardeal lucrurile sunt destul încordate. Sunt tot felul de provocatori.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Ovidiu Nahoi, 2016 (printre iniţiatorii unui apel, "Să ne salvăm Europa!"): "Trebuie să depăşim cadrul strict naţional şi să construim un soclu politic cu adevărat european care să poată înfrunta provocările mondializării, ale modernităţii şi o democraţie renovată printre altele şi prin alegerea directă a conducătorilor Uniunii. Europa este ţara noastră, nu poate exista viitor fără o uniune politică şi fără construcţia unui nucleu dur în jurul unui Stat Unic European. Suntem gata."

Postări populare (nu P.P.E. !):