Tehnocraţi ! Când vă căraţi ?

20 mai 2014

OMV va exporta în UE gaze extrase din România. Prin South Stream !



Sforile se trăseseră mai demult, în vederea exporturilor de gaze din producţia internă. Statul român chiar a băgat bani în "scheletul" falimentarului Nabucco, ca Plan B pentru asigurarea tranzitului de gaze (conducte pornind din România spre UE, pe documentaţie Nabucco). Planul principal era - iată - cu South Stream.

Vocea Rusiei :

OMV ajută South Stream cu gazul românesc

Una dintre criticile Comisiei Europene aduse gazoductului South Stream este dorinţa Gazprom de a-l utiliza exclusiv pentru gazul propriu.

Până la urmă, la fel cum s-a întâmplat şi cu North Stream, gazoductul va fi făcut în ciuda criticii şi opoziţiei din partea Comisiei Europe, însă Gazprom a reuşit să identifice un partener european care îl va ajuta să şunteze cerinţele birocraţiei europene.
 
După ce şeful OMV, Gerhard Roiss a demarat de urgenţă negocierile pentru extinderea South Stream până la hub-ul OMV din Austria, mulţi specialişti s-au întrebat dacă nu cumva compania austriacă doreşte să utilizeze gazoductul pentru vreo operaţiune proprie. La sfârşitul săptămânii trecute, secretul a fost deschis. OMV a obţinut dreptul de a folosi South Stream pentru a transporta în gazul pe care urmează să-l extragă din Marea Neagră, concret din locaţia Domino I. Din perspectiva Gazprom oferta austriecilor a fost o mană cerească: pe de o parte, Comisia Europeană nu va mai putea acuza Gazprom de monopolizarea gazoductului, iar pe de altă parte OMV nu va ocupa decât o mică parte a capacităţii de transport şi o va face doar începând din 2020, ceea ce va oferi companiei ruse timpul necesar pentru a finaliza construcţia şi pentru a face demersurile necesare modificării reglementărilor europene, aşa cum s-a mai întâmplat în trecut.

Marele perdant în această schemă este guvernul român şi toată şleahta de propagandişti care cu surle şi trâmbiţe au sărbătorit succesele OMV în Marea Neagră şi care aşteptau ca gazul extras pe Domino I să fie adus în România în vederea asigurării ”independenţei energetice”. În realitate, gazul extras de compania austriacă în Marea Neagră urmează să ajungă în Austria şi nu în România. Şanse de a consuma gazul românesc le au Bulgaria, Serbia, Ungaria, Slovenia şi Italia, deoarece prin aceste ţări trece South Stream.

Nu este exclus ca la un moment dat compania austriacă să facă şi un racord terestru la South Stream, ceea ce îi va permite să scoată din România gazul din producţia internă pe care astăzi trebuie să-l vândă la preţ redus, dar care îi poate aduce un venit substanţial mai mare dacă va fi adus în pieţele mai dezvoltate, cum ar fi Austria şi întreaga Europa Centrală. Paradoxal, dar o asemenea schemă va conduce la necesitatea creşterii importurilor de gaz din Rusia în România.

Un comentariu :

Riddick spunea...

Anterior, Nabucco era soluţia pentru "planul de export":

Deci, prin Nabucco ar fi IEŞIT gaze din România

http://riddickro.blogspot.ro/2013/07/deci-prin-nabucco-ar-fi-iesit-gaze-din.html


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO:

Radu Carp, 2012: "Iar pentru a pune această întrebare în contextul României de azi, dincolo de problema naţională sau cea a păstrării Tradiţiei şi a religiei, nu cumva orice structură federală ar conveni unui stat care, oricum am lua-o, se află şi se va afla la periferia geografică a Europei ? O Românie parte a unui stat federal care să aibă aceeaşi pondere cu orice alt stat membru… ar fi sau nu în interesul naţional ? Ori este cumva în interesul naţional să menţinem aceeaşi elită birocratică necompetitivă care se auto-regenerează tocmai pentru că ne aflăm la periferie şi undele de şoc ale unui model mai eficient de organizare nu mai sunt aproape deloc resimţite ? Suveranitatea pe care unii dintre noi sunt gata să o apere cu preţul vieţii nu este nimic altceva decât un concept determinat istoric, născut pentru a legitima modelul statului centralizat împotriva unor ameninţări externe şi contestări interne".

Postări populare (nu P.P.E. !):