Uite care-i treaba, teleormane. S-au cam înmulţit bâlbele şi eu te cam bănuiesc c-ai fi (la fel ca şi Ponta) un pion otrăvit plantat de Sistem ca să ţină treaba-n loc. I-ai dat muniţie lui Sasone cu aiureala aia a ta de amnistie (o programai, dracu', după ce-l zburai de la Cotroceni). Acum ăsta vrea referendum la temă. Da' poate i-o iei înainte, suspendându-l şi deci venind cu un referendum iute-iute, înainte de-al lui.

© my angry rants

06 februarie 2014

Deșteaptă-te române! E timpul să-ți aperi dreptul de-a spune “mamă” și “tată“



Noua Republică :

Câteva considerații privind adoptarea de către Parlamentul European a “Foii de parcurs a UE împotriva homofobiei și a discriminării pe motive de orientare sexuală și identitate de gen” (Raportul Lunacek)

Prin adoptarea în data de 4 februarie 2014 a controversatului Raport Lunacek cu o largă majoritate (374 de voturi pentru, 176 împotrivă și 72 de abțineri) Parlamentul European a deschis un nou capitol în istoria Uniunii Europene în care una din evoluțiile plauzibile și o posibilă concluzie a acestui nou capitol poate fi inaugurarea unei noi ere de persecuție în spațiul public a creștinilor și a tuturor celor care, din diverse motive, nu sunt de acord cu ideologia stângistă revoluționară din acest raport și din alte documente oficiale ale Uniunii Europene.
 
Raportul Lunacek sau, mai precis (ca să folosim titlul complet al acestui raport promovat de către Ulrike Lunacek, europarlamentar austriac din grupul ecologiștilor) “Foaia de Parcurs a UE împotriva homofobiei și a discriminării pe motive de orientare sexuală și identitate de gen” conține o serie de recomandări extrem de problematice din perspectiva filosofie clasice a drepturilor omului și care sunt în directă contradicție cu multimilenara înțelegere a condiției umane propusă de tradiția iudeo-creștină.

Asumpția fundamentală a Raportului Lunacek, ca și a atâtor altor documente oficiale tributare relativismului post-modern ajuns la putere, este ca omul NU ESTE făcut “bărbat” și „femeie” ci că există o pluralitate de identități de gen, care nu sunt date în mod natural, ci sunt construcții culturale (astfel, cu ocazia parcurgerii Raportului Lunacek, am aflat că există încă o “identitate de gen”, de care nu știam nimic până acum, anume “intersex people” iar drept urmare în textul acestui document veți găsi prescurtarea beneficiarilor sub forma de LGBTI, adică “lesbians, gays, bisexuals, transsexuals and intersex people”). Acestă asumpție este ridicată de adepții ei la rangul de adevăr științific sau dogmatic, deși ea contrazice în mod flagrant atât experiența cotidiană (fiecare dintre noi realizăm din primul moment al unei interacțiuni sociale dacă avem de-a face cu un bărbat sau o femeie) cât și criteriile minime ale veridicității științifice. Iar fiindcă marea majoritate a oamenilor nu este convinsă de adevărul acestei foarte îndoielnice înțelegeri a naturii umane, promotorii ei din politica europeană au decis să o impună cu forța, utilizând structurile de putere existente, de la Parlamentul European la Colegiul European de Poliție.

În ultimă instanță despre aceasta e vorba în Raportul Lunacek: despre impunerea (deocamdată sub formă de recomandări încă “ne-obligatorii” pentru Statele Membre ale UE) unei noi înțelegeri a naturii umane și despre ridicarea “ne-discriminării pe bază de orientare sexuală și de identitate de gen” la rangul de criteriu eliminatoriu (așa numitul “mainstreaming”) pentru toate politicile Uniunii Europene dar și ale Statelor Membre. Și, evident, de finanțarea generoasă de la bugetul UE a adepților acestor ideologii (acest amănunt, nu lipsit de importanță, pare-se că a jucat un rol hotărâtor în succesul politic al Raportului Lunacek). Iar cei care au o altă opinie în privința naturii umane și a ceea ce este bine sau rău în materie de familie și sexualitate (începând cu milioanele de europeni care aderă la un cod moral inspirat de învățăturile morale ale creștinismului, iudaismului sau ale islamului dar și a altor învățături și coduri etice tradiționale) ar urma să treacă printr-un proces de re-educare (suportând, eventual, rigorile legii) până când vor renunța la criteriile morale tradiționale și vor deveni suficient de conștienți în ceea ce privește drepturile “LGBTI people”.

Nu vreau să discut în detaliu implicațiile în materie de filosofie a drepturilor omului ale Raportului Lunacek (puteți găsi două excelente analize la http://www.culturavietii.ro/2014/01/20/raportul-lunacek-despre-pericolul-dictaturii-gay-europa/#.UvIusXkUUlI în română și la http://www.turtlebayandbeyond.org/2014/homosexuality/the-full-lunacek-report-with-comments/ în engleză) ci aș vrea să opresc mai degrabă asupra semnificației politice a adoptării Raportului Lunacek atât la nivel european cât și în ceea ce privește dinamica politică din România.

La nivel european avem de-a face cu ceea ce s-a numit un “moment al adevărului”. 

Astfel, dacă e să începem cu ceea ce s-a întâmplat în Parlamentul European în momentul în care Raportul Lunacek a fost supus la vot, se poate constata o scindare de facto a grupului Partidului Popular European, în condițiile în care o parte a membrilor acestui grup au sprijnit adoptarea Raportului Lunacek (promovat de ecologiști și de liberali) în timp ce restul au votat împotrivă. Viitorul acestui grup va fi tumultuos, dacă nu nesigur, nu doar datorită tensiunilor și diviziunilor generate de pozițiile divergente ale membrilor acestuia privind familia și “drepturile sexuale” cât și datorită faptului că prin sprijnul acordat Raportului Lunacek popularii europeni au optat pentru un curs politic aflat în contradicție cu preferințele multora din alegătorii tradiționali ai partidelor de centru-dreapta. Este foarte probabil că la alegerile din mai un număr mare de alegători nu-și vor mai acorda votul partidelor populare și că în următoarea legislatură europeană vom asista la o diminuare drastică a ponderii popularilor europeni în Parlamentul European.

Dincolo de ziua de 4 februarie, alegerile din mai 2014 s-ar putea să fie un moment al adevărului pentru partidele care se consideră “creștin-democrate“ dar care promovează politici aflate în răspăr cu învățăturile esențiale ale creștinismului.

În acest context merită menționat și faptul că cei 374 de europarlamentari care au votat pentru adoptare Raportului Lunacek au decis să ignore atât zecile (sau poate sutele de mii) de mesaje e-mail cu solicitări de a vota împotrivă, cât și cele peste 200.000 de semnături adunate pe platforma citizengo.org în sprijinul unei petiții cu revendicări similare http://www.citizengo.org/en/2882-european-parliament-will-vote-roadmap-special-lgbt-rights-lunacekno. Nicio altă inițiativă din Parlamentul European nu a stârnit un val de civism similar și totuși Parlamentul European a decis să ignore voința populară exprimată de către cetățeni.

După toate evidențele, ne aflăm într-un moment istoric în care putem constata deschiderea unei prăpastii din ce în ce mai largi între agenda urmărită de politicieni (și care poate fi formată și deformată de diverse grupuri de interese, de presiune și de lobby, precum organizațiile LGBT) și preferințele electoratului, care în mare parte rămâne străin de noile înțelesuri ale “binelui” și “răului” sau ale “drepturilor omului” promovate de stânga culturală și politică.

Această prăpastie e evidentă în cazul Uniunii Europene unde se pot constata evoluții dintre cele mai îngrijorătoare în contextul unei divergențe din ce în ce mai mari între intențiile ințiale ale fondatorilor acestui experiment istoric și așteptările cetățenilor în privința instituțiilor europene, pe de o parte și situația concretă pe care o putem constata la nivelul acestor instituții, pe de altă parte. Astfel, dacă i-am invocat pe părinții fondatori ai UE, nu putem să nu observăm că problemele aflate pe agenda curentă a instituțiilor europene (precum “drepturile LGBTI”) sunt cu totul și cu totul străine de filosofiile politice și de valorile care i-au animat pe părinți fondatori ai UE precum Kondrad Adenauer sau Alcide de Gasperi.

După cum remarca în cadrul conferinței de la Messina a Alianței Consevatorilor și Reformiștilor Europeni din 30 noiembrie 2023 profesorul Antonio Martino (fost ministru de externe și al apărării în Italia, important economist eurosceptic și fiul lui Gaetano Martino, unul din părinții italieni ai Comunității Europene) bunătatea (“goodness”) idealului european a fost dovedită tocmai de rezistența acestui ideal la abuzurile la care a fost supus până acum din partea eurocraților, dar lucrurile se schimbă rapid. Cu siguranță, adoptarea Raportului Lunacek a contribuit la schimbarea opiniei multor cetățeni în privința a ceea ce se pot aștepta de la instituțiile europene aflate pe mâna eurocraților stângiști.

Raportul Lunacek constituie un “moment al adevărului” în ceea ce privește instituțiile europene, căci dacă până acum am putut constata un proces de capturare din interior a acestor instituții de către grupurile de presiune și interese tributare ideologiilor stângii culturale, din 4 februarie încolo este evident că cel puțin o parte a establishment-ului politic european a decis să meargă pe un curs aflat în contradicție directă cu preferințele și credințele unor mase foarte largi de cetățeni.

Prăpastia din ce în ce mai mare dintre ce votează politicienii și ceea ce-și doresc cetățenii în materie de politică a familei și de interpretare a drepturilor omului vine să adâncească nu doar tradiționala criză de legitimitate a UE, dar constituie un element cât se poate de important în dezbaterea curentă despre viitorul Uniunii Europene și despre dezirabilitatea adâncirii integrării europene într-o direcție federalistă și transformarea actualelor structuri într-o supra-structură federală numită Statele Unite ale Europei.

Pe lângă alte rațiuni, alegerile europarlamentare din 2014 sunt de o importanță vitală și pentru că în funcție de rezultatul acestor alegeri, UE va merge într-o direcție federalistă (opțiune susținută de socialiști, de populari și de liberali) sau, dimpotrivă, statele naționale își vor păstra / reafirma suveranitatea iar structurile europene vor avea un rol subordonat intereselor comune ale statelor, în special în domeniul economic (variantă propusă de Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni din care face parte și Partidul Noua Republică).

În condițiile în care instituțiile europene își asumă în mod fățiș o agendă ideologică revoluționară în privința înțelegerii familiei și a drepturilor omului, adepții valorilor conservatoare (în număr încă foarte ridicat în multe țări europene precum Polonia sau România) sunt obligați să ia o poziție defensivă în raport cu perspectiva adâncirii integrării europene și a cedării masive de suveranitate către aceste instituții care, iată, susțin o agendă cu totul contrară acestor valori. Pentru conservatorii culturali din Europa, fie ei în Polonia, în România sau chiar în Luxemburg, o Europă a statelor naționale suverne în materie de politică privind familia este departe o opțiune de departe mai preferabilă față de integrarea într-un sistem supra-național în care diverse grupuri de interese și lobby-uri pot impune (după cum s-a văzut în cazul Raportului Lunacek) majorităților convervatoare locale agenda lor revoluționară.

Evident că putem observa existența unei diferențe imense între capacitate de organizare și mobilizare politică a diverselor majorități convervatoare locale din Europa dar este de sperat că în fața perspectivelor îngrijorătoare deschise de adoptarea raportului Lunacek publicul conservator din România se va trezi la realitate și va opta să voteze Noua Republică la alegerile europarlamentare din 2014 în așa fel încât, alături de conservatorii polonezi din Partidul Lege și Justiție (care au votat in corpore împotriva Raportului Lunacek) și de alți parteneri din cadrul Alianței Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, Partidul Noua Republică să contribuie la consolidarea unui front politic pan-european capabil să stăvilească ofensiva integraționismului stângist.

Cu aceasta am ajuns și la implicațiile Raportului Lunacek pentru dinamica politică din România.

În primul rând, trebuie să subliniem jocul dublu, incoerența și lașitățile sistematice de care au dat dovadă europarlamentarii români în momente critice pentru publicul tradițional-conservator precum votarea Rapoartelor Estrela (respins după trei încercări) și Lunacek. Iar dacă e să vorbim de joc dublu, nu pot să nu menționez ipocrizia imensă manifestată de europarlamentarul PDL Petru Luhan care în data de 4 februarie 2014 a votat PENTRU Raportul Lunacek, după ce în 12 decembrie 2014 mă anunța (pe mine și pe alți români care i-au scris cu acel prilej) “cu bucurie” că a votat împotriva Raportului Estrela și regreta opțiunile liberalilor și socialiștilor care au votat acest raport și “mai mult decât atât, au aplaudat minute în șir (sic) raportoarea Estrela”. După toate aparențele domnul Petru Luhan, ca și alți colegi de-ai dumnealui din grupul popularilor europeni, ne consideră pe noi, votanții, niște idioți incapabili să discearnă ipocrizia și, în ultimă instanță, trădarea mandatului pe care l-au primit pentru apărarea valorilor îndeobște considerate de “dreapta”.

Dacă de la socialiștii și liberalii care au votat în mod constant la nivel european împotriva valorilor familiei orice cetățean conservator capabil de gândire rațională nu se poate aștepta la nimic bun, după 4 februarie 2014 a devenit evident că partidele din România atașate platformei popularilor europeni (PDL, PNȚCD și Partidul Mișcarea Populară) nu pot reprezenta o opțiune credibilă, indiferent de câte manevre și figuri noi (precum Adrian Papahagi) sau doar cosmetizate (vezi Elena Udrea) sunt puse în joc de aceste partide.

Din fericire pentru publicul din România care-și dorește păstrarea suveranității statului național și apărarea familiei tradiționale pe piața politică din România a apărut un partid de dreapta care, fiind înfiițat în mod corect de un grup de oameni animați de valori consevatoare și liberale, are toate șansele să devină platforma politică capabilă să exprime, să reprezinte și să apere interesele și preferințele politice ale majorității românilor care nu se simt reprezentați de actualele partide politice aflate la cârma țării. Acesta este Partidul Noua Republică, afiliat, din 8 noiembrie 2013, Alianței Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, o alianță politică pan-europeană întemeiată pe principiile comune asumate prin documentul programatic numit “Declarația de la Praga” (printre aceste principii find tocmai opoziția față de federalismul european, menținerea integrității suveranității statelor naționale și importanța familiei ca temelie a societății). La alegerile europarlamentare din mai 2013 Partidul Noua Republică va participa sub sigla acestui grup conservator european iar în viitoarea legislatură europeană deputații Noua Republică își vor asuma ca una din cele mai importante priorități politice tocmai apărarea familiei și neutralizarea inițiativelor europene îndreptate împotriva familiei și a suveranității statelor membre (de tipul Raportului Lunacek).

Din păcate, există un segment semnificativ din publicul conservator din România care nu are decât o înțelegere superficială a naturii luptei politice care se duce în acest moment în jurul unor subiecte precum familia sau valorile vieții și care riscă fie să rămână pe mai departe pasiv civic și politic, fie să se radicalizeze într-o direcție care nu va duce la nimic bun. În consecință, voi face aici câteva precizări esențiale, urmând să revin cu detalieri într-un eventual viitor articol.

Prima precizare este că această luptă se dă în primul rând la nivel cultural și că frontul politic are un rol de importanță critică, dar subsumat confruntării culturale. Astfel, după cum spuneam mai devreme, miza actualelor confruntări cu inițiativele doamnei Lunacek sau ale altor politicieni radicali nu este despre “mai multe sau mai puține drepturi ale omului” sau despre “discriminare sau ne-discriminare“ ci despre un anumit înțeles a ceea ce constituie binele și răul în societate iar, în ultimă instanță, despre ceea ce este omul. Problema cu doamna Lunacek și cu tovarășii ei de luptă (ca, de altminteri, și cu tovarășii de dinainte de 1989) este că dumnealor promovează un proiect revoluționar care, în ultimă instanță, țintește la anularea prin substituire a normelor fundamentale pe care s-a clădit civilizația europeană de sorginte iudeo-creștină. La fel ca și proiectul revoluționar al comuniștilor, și acest proiect se dovedește a fi unul falimentar în condițiile în care criza structurală în care se cufundă treptat continentul european prin iarna demografică în plină desfășurare și prin spiralarea datoriilor suverane are la origine criza familiei și declinul normelor pe care s-a întemeiat de-a lungul veacurilor în Europa această celulă primară a societății.

Din păcate, în loc să caute soluții rezonabile la problemele reale ale societăților europene, adepții relativismului de gen încearcă să-și ducă proiectul revoluționar până la capăt, atât prin impunerea în spațiul public a unei adevărate poliții a gândirii sub pretextul “corectitudinii politice” și prin delegitimarea adepților valorilor tradiționale (caricaturizați drept bigoți sau extremiști) cât și prin operațiuni care vizează schimbarea / deformarea sensului primar al cuvintelor esențiale pentru o ordine morală și socială. În acest sens, este foarte relevant atacul dat asupra sensului normal al cuvintelor “mamă” și “tată” de către stânga politică radicală contemporană, atac exprimat plenar în decizia guvernului socialist spaniol de a înlocui cuvintele de mamă și tată din registrele de stare civilă cu termenele pretins neutre de “Părinte A” și “Părinte B“.

În orice caz, chiar dacă aparent în Romania socialiștii au alte priorități, trebuie să înțelegem că bătăliile culturale asupra sensurilor cuvintelor primare nu ne vor ocoli, căci după ce au votat în favoarea Rapoartelor Estrela sau Lunacek la nivel european, politicienii din România (nu doar socialiștii, dar și așa-zișii liberali sau popularii) vor trece și pe plan intern la implementarea agendei pe care au agreat-o la nivel european (căci doar sunt cu toții federaliști). Marea șansă a României este că a fost și rămâne o țară profund consevatoare și că, ținând seama de acestă realitate, există șanse seriose ca uraganul stângist să se epuizeze la nivel global până când se va putea construi în mod artificial și în România un electorat stângist nu doar la nivel economic, ci și la nivel cultural.

Evident, asta este o doar o posibilitate, iar viitorul poate fi cu totul altul. Nu-i exclus ca micro-minoritatea stângistă cu o ascendență foarte puternică asupra conducerii PSD și PNL să impună sub pretextul schimbării Constituției și a altor legi organice un nou cadru legal îmbibat de ideologia corectitudinii politicii și românii să se trezească, la abia un sfert de secol de când au scăpat de activiștii de partid care-i mânau cu bâta la lucru în ziua de Paști, că libertatea de gândire și de exprimare în România vor fi drastic limitate în numele combaterii “homofobiei” și a “ne-discriminării”. La ce se poate ajunge cu această ideologie se vede deja într-un număr de țări cu societăți profund secularizate unde creștinii minoritari au început să aibă probleme din ce în ce mai serioase atunci când exprimă un punct de vedere conform cu învățăturile tradiționale ale creștinismului (care și după 2000 de ani continuă să fie “incorecte politic“) sau să se afișeze în public cu obiecte având o simbolistică religiosă evidentă.

Adoptarea Raportului Lunacek cu largul aport al europarlamentarilor români din toate grupările politice ar trebui să ne pună pe gânduri și să ne trezească la realitatea evidentă că nu avem ce aștepta de la actualele partide românești cu reprezentare în Parlamentul European. Dincolo de declarațiile sforăitoare, cu rol de narcotizare și adormire, cum că e vorba doar de o rezoluție “non-binding”, experiența cu marxiștii de ieri și de azi ar trebui să ne învețe că în mod gradual vor veni alte recomandări și directive, din ce în ce mai puțin “non-binding” și tot mai obligatorii, până când, în conformitate cu învățăturile clasicei “salami-tactics” ne vom trezi că va fi prea târziu să se mai poată face ceva și că noii tovarăși vor pretinde să definească ei în locul nostru ce e binele și răul, cine e “mamă” și „tată” și cine e mai egal decât ceilalți (deja raportul Lunacek instaurează o categorie de cetățeni mai egală decât restul societății).

A doua precizare principială pe care vreau să o fac este că această luptă este o luptă pe termen lung, care se dă nu doar în România ci mai degrabă la nivel european și care, ca în toate confruntările internaționale de ieri și de azi, presupune alianțe, fie ele conjuncturale sau strategice. Indiferent de natura lor, aceste alianțe se bazează pe interese, începând cu capacitatea proprie de defini clar interesul propriu și obiectivele strategice sau tactice asumate. Este o iluzie periculoasă să credem că un singur individ va putea să facă ceva în această luptă. De aceea, dincolo de aprecierea pe care o pot avea la nivel personal, nu pot decât să-mi exprim rezervele față de candidaturile independente anunțate pentru Parlamentul European și de capacitatea eventualilor câștigători de a schimba cu o iotă din ceea ce se întâmplă în politica europeană. Deocamdată singurul efect previzibil va fi o îngustare a șanselor competitorilor electorali care se vor adresa publicului consevator din țară de a trece de barierele draconice puse de legislația română și de mașinăriile electorale ale marilor partide. 

Vom vedea după 25 mai cine va avea capacitatea de a învinge barierele instituționale și organizatorice existente și de a reuși să capaciteze subtanțialul potențial conservator existent la nivelul electoratului român încă nu foarte matur democratic și aflat într-un moment de maximă mefiență față de politică și de demobilizare politică.

În orice caz, putem să concluzionăm că ceea ce se va întâmpla în perioada rămasă până la 25 mai va fi extrem de important pentru șansele românilor de a juca în tabăra celor care se opun federalizării europene, cu toate implicațiile pe care aceasta le presupune, inclusiv în menținerea suveranității naționale în politicile privind familia și înțelesul drepturilor omului. Până la Noua Republică, România n-a fost reprezentată în concertul forțelor europene care refuză federalizarea și militează pentru menținerea statului național. Prin prezența Noii Republici în Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni există șanse reale ca România să aibă un cuvânt de spus în deciziile prin care forțe politice din diverse țări ale Europei, fiecare cu interesele și agendele lor specifice, vor căuta să construiască și să pună în practică o alternativă la ceea ce ne propun și ne impun socialiștii, liberalii și popularii europeni: Statele Unite ale Europei și Raportul Lunacek.

Nu pot decât să sper că omenii lucizi din publicul conservator din România vor înțelege ce șansă istorică imensă înseamnă existența Partidului Noua Republică și posibilitatea de a construi într-un an de bifurcație istorică precum 2014 o platformă politică cu bătaie pe termen lung și cu capacitate de influență la nivel european pentru a exprima, reprezenta și apăra interesele și valorile românilor care aderă la cele trei priorități strategice asumate de acest autentic partid de dreapta: statul național ca stat de drept, economia liberă și familia naturală. Altfel, cu o rândunică sau chiar cu două nu se face nicio primăvară în plină iarnă europeană iar România riscă să rămână încă o dată o țară sub zodia lui “n-a fost să fie“.

10 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Părerea mea : este o nouă diversiune care să ne consume energiile şi să ne abată atenţia de la ascensiunea stângismului ,socialismului, comunismului global...NWO

Riddick spunea...

Ce anume, poziţia NR, asa cum apare aici ?

Nu ştiu cât de sinceri sunt în intenţii, ar fi de văzut cum votează, dar n-au decât un singur parlamentar şi deocamdată niciun europarlamentar.

Crystal Clear spunea...

Este pozitia comuniştilor, Putin , ILD, şisto-daci, etc, etc...
Nimic nou,doar energii consumate cu acelaşi subiect .
Singurul lucru interesant pa PNR este afilierea externă...Să vedem cu evoluează şi asta.

Riddick spunea...

Cele două-trei partide alternative au probleme.

Partidul Naţionalist nu s-a mai putut înregistra (sabotaj intern, cu sprijin din Sistem).

PP-DD - încercare masivă de destructurare, voci interne contradictorii, afiliere europeană incertă sau dubioasă (se aude despre ALDE sau PPE), cochetare cu regionalizarea "corectă".

Noua Republică - declaraţii de intenţii conservatoare, confirmate mai clar până acum doar prin plecarea băsiştilor (aderenţii din primul val, gen Arfire/Turnofftheglory, care-i declară pe cei de la NR "fundamentalişti"). NR o pornise "popular" (pe linie PPE), a nu se uita.

Crystal Clear spunea...

Sigur !
Se face TOTUL ca să nu apară un partid antisistem.

Simulanţi , peste simulanţi....

Şi dăi şi luptă...pentru distrugerea dreptei...


http://www.ziare.com/pdl/traian-basescu/valeriu-stoica-dreapta-nu-va-putea-sa-castige-alegeri-decat-prin-reunificare-interviu-1281070?utm_source=Newsletter__Ultimele_24h&utm_medium&utm_campaign=newsletter_106639

Crystal Clear spunea...

Atăta timp cât pe acolo mişună : Zexe Tux, Oleniuc...
am mari , mari rezerve...

Crystal Clear spunea...

MN- idolul lui este Pleşu

Riddick spunea...

Oleniuc e libertarian (ce-o căuta la conservatori ? şef de filială orăşenească PNR, mi se pare).

Tot o voce de stânga (cu sprijinul unei facţiuni din SRI) a zis ce era de zis (apoi a picat ca fraierul pe flagrant, poate chiar pus la cale din PSD):


Deputatul Ion Stan (PSD) a rostit azi în parlament o declaraţie fulminantă, în care îl acuză pe Traian Băsescu că ar fi un agent de influenţă. Partea relevantă a declaraţiei se referă la aşa-numitele "State Unite ale Europei", descrise de Stan drept "proiectul francmasonico-rotschildian al Statelor Unite ale Europei".

"Nu-mi face deloc plăcere să fac declaraţii politice pe seama faptelor neavenite ale preşedintelui republicii, dar dânsul simte tot mai des nevoia să fie în atenţia critică a concetăţenilor şi, mai nou, şi a cancelariilor străine, de la Est la Vest şi de la Nord la Sud.

Aşa de exemplu, mai zilele trecute, deloc inspirat de numele* bulevardului de pe latura de miazănoapte a Palatului Preşedinţiei, a stabilit un dead-line de trei ani pentru ca micii oameni de stat din fruntea Franţei, Italiei, Germaniei şi Marii Britanii să devină la fel de mari, de înţelepţi şi vizionari, precum Traian Băsescu, pentru a repune pe tapet, precum Bonaparte, proiectul francmasonico-rotschildian al Statelor Unite ale Europei.

Domnule Preşedinte!

Când asemenea idei nu vă aparţin, dar vă folosiţi de poziţia oficială pentru a le promova în spaţiul comunicării publice internaţionale, se cheamă că sunteţi în reţea. În reţeaua de influenţă a unui grup de interese, ca agent al acelei entităţi, alta decât România, a cărei suveranitate, independenţă, unitate şi integritate aţi jurat să le apăraţi. O entitate exterioară poporului român, pentru a cărui propăşire spirituală şi materială aţi jurat cu mâna pe Biblie şi pe Constituţia României." [...]

http://riddickro.blogspot.ro/2011/09/o-declaratie-fulminanta-in-parlamentul.html

Riddick spunea...

Neamţu e creaţia lui Pleşu. Dacă nu-l reneagă (se poate si tacit, dar n-o face), se reneagă pe sine ca politician conservator.

Crystal Clear spunea...

EXACT !


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Traian Băsescu, 2011: "Am făcut o trecere în revistă legată de problemele Uniunii Europene şi eu am susţinut nevoia unei mult mai puternice integrări şi nu mă jenez să reiau teza nevoii de a crea Statele Unite ale Europei. Mai mult, am subliniat faptul că nu avem timp de tergiversări şi calendarul unor decizii importante trebuie să fie foarte strâns".


Postări populare (nu P.P.E. !):