Tehnocraţi ! Când vă căraţi ?

11 ianuarie 2014

Paul Everac despre evrei



INFORMAŢII NECESARE:

Unde suntem noi, românii ? (între evrei şi nemţi)

Caracterizarea de mai jos este făcută de Paul Everac şi o consider foarte bună.

Cine o citeşte până la capăt poate presupune că şi Everac a fost evreu.

Întrebarea care se naşte este „Care este locul românilor, între cele două neamuri ?”

Sunt multe evidenţe materiale de netăgăduit că suntem un popor vechi, foarte vechi, aici in Grădina Maicii Domnului. Lucrurile astea, însă, nu se popularizează, chiar se ascund.

Ceea ce ştiu eu cu siguranţă este că basarabenii (parte a românilor) au fost şi ei nevoiţi să-şi schimbe numele ca să supravieţuiască. Se pare că este soarta celor fără de ţară.

Bunicul şi-a schimbat numele de 3 ori între 1940 si 1945, ca să supravieţuiască. A tot fugit din Basarabia, în România. În 1953 a realizat că ţara nu mai era a românilor ci a comuniştilor şi a încercat să fugă mai departe în Iugoslavia, spre Lumea Liberă. N-a mai apucat. L-au «sinucis» comuniştii aruncându-l în faţa trenului, la Craiova. N-are certificat de deces.

Hai să facem un recensământ al urmaşilor celor 300 000 de basarabeni refugiaţi între 1940-1947. Câţi mai trăiesc în România, câţi sunt împrăştiaţi în lumea mare ?

Câţi au numele schimbate ?

Va fi oare nevoie să ne schimbăm numele în continuare şi să fugim ?

Articol publicat aici.

 

   Acest popor era şi deosebit de înzestrat. Era şi oarecum special. Nu avea o patrie certă, ci se găsea infiltrat cam peste tot, cu o mare, extraordinară putere de circulaţie şi adaptare. Tot atât de extraordinar era şi talentul de-a ajunge la bani, de-a crea şi manipula fonduri, de a specula şi investi capitaluri, de a trăi, spori, domina prin puterea banului. Această adaptare era miraculoasă. Evreul simţea din capul locului unde sunt averi de făcut. El nu mergea decât prin excepţie la muncile împovărătoare şi materialiceşte sterile; el căuta comerţul, unde dai ceva şi iei ceva mai mult, după cum o potriveşti prin inteligenţă. Dacă poţi să-l duci de nas pe client ca să-ţi asiguri un profit mai mare, cu atât mai bine! Dar trebuie să fii ingenios, alteori prefăcut, totdeauna necruţător. E aceasta o mare artă pe care n-o poate practica oricine: să-ţi asiguri avantajul, partea leului, dar să nu-ţi pierzi creditul! Clientul trebuie să te caute din nou, oarecum bucuros că are un asemenea partener, aparent modest, totdeauna gata să te servească, capabil s-o facă.
   Evreul aşezat în locul de adopţiune preia foarte repede, prin instinct, însemnele mentalităţii locului, ideile şi idealurile poporului respectiv. El îi învaţă rapid limba, fie şi cu accent; cel mai des îşi schimbă numele adaptându-l ţării (ceea ce nu prea face nici un alt tip de cetăţean străin) urmează şcolile locului, citeşte literatura locului, împărtăşeşte artele locului, problemele, dilemele; se colorează uşor într-unul din sensurile dorite de ţara respectivă, îi studiază silitor silinţele, îşi dă contribuţia, îi respectă obiceiurile. Deseori iubeşte sincer respectiva civilizaţie şi cultura de adopţiune. Are numai grija să progreseze material, prin culanţă şi exactitate, iar când se poate, să-şi dea cu părerea, să aibă o opinie, dar nu dinafară, ca intrus, ci dinăuntrul chestiunii, ca participant. Cu timpul aceste opinii devin tot mai persuasive şi mai avizate, ele capătă autoritate. Iar operele pe care le săvârşeşte evreul imită perfect culoarea stilistică a locului, devin prin asimilare autentice. Sub acest prodigios înveliş, el rămâne totuşi fundamental evreu.
  Ca evreu el e indisolubil ataşat unei istorii şi religii proprii. El îşi respectă tradiţiile, dar mai ales îşi respectă tendinţele. Tendinţa lui programatică este să nu crediteze sufleteşte total pe „goimul” cu care are relaţii, fie şi cvasi-frăţeşti, fiindcă acela nu-i cunoaşte tainele sfinte, n-are coerenţă mistică, e dat ca adversar doctrinar. În mod ideal el ar trebui distrus. Dacă nu se poate, măcar prelucrat, dominat, aservit. „Poporul ales” nu are nevoie de competitori. Dumnezeu i-a dat un rol cert, în timp ce toţi ceilalţi bâjbâie în căutare. El, evreul, a fost menit din capul locului să cuprindă lumea. Are inteligenţa necesară, flexibilitatea necesară şi şi-a ales fără grş instrumentul: banul. Iar imediat după ban, părerea, ideologia, propaganda. El îşi face loc subtil în mentalul tuturor. El e tot aşa de bun şi în poezie, proză, muzică, teatru, dacă nu mai bun uneori ca goimii. El şi-a selecţionat atent nobilii săi, oamenii săi de consiliu şi de conducere. Are şi filosofi, sociologi, tribuni de frunte. Are şi oameni de sinteză şi înălţime care i-au spus omenirii lucruri hotărâtoare. Cu ajutorul tuturor acestora, populaţie difuză şi insinuantă, gracilă, el o să desfacă structurile prea fixe, statele prea monolite, mentalităţile prea conservatoare, şi le va distila într-o nouă lege, a sa. Aşa vrea Dumnezeu, care i-a asigurat, fie şi cu sacrificii, fie şi cu suferinţe, rostul primordial în lume. Şi l-a înzestrat corespunzător.
   Deci Hitler, venind în fruntea altui „popor superior”, ba chiar a unei „rase superioare”, s-a văzut infuzat de acest „popor ales” (sau chiar „rasă aleasă”) foarte înzestrat, foarte rezistent, dar greu de chemat pe un teren de emulaţie oarecare pentru o dispută deschisă, nefiind nicăiei adunat, ci difuz, - dar cu atât mai solidar.
   Germanii au o mitologie compactă. Evreii au şi ei o mitologie, dintre cele mai compacte. Germanii au o mare putere de organizare, mai puţin ostensibilă. Germanii apar înarmaţi pe câmpul de luptă. Evreii nu apar, ei sunt în bănci, civili, uneori nevăzuţi, şi în oficine, uneori nevăzute. Germanii au în sânge virtutea strămoşească de a combate hotărât, deschis şi rapid; evreii pe aceea de a se mula şi de a se muta rapid în altă parte; dar acolo unde se mută începe banul să strălucească (destul de curând după ce veneţienii i-au îngrămădit pe evrei în ghetou, aceştia au devenit hotărâtori în afacerile veneţiene). Evreii sunt subtili, greu de apucat. Ei nu puteau fi deci convocaţi la fundamentalismul pangerman hitlerist, căci îşi aveau un alt fundamentalism, pe al lor. Amândouă fundamentalismele aspirau spre cuprinderea lumii. În prima fază Hitler s-a mulţumit să-i împrăştie, să-i gonească din Germania. A ridicat împotriva lor şi a aurului lor, aşa zisul „etalon muncă”, o construcţie artificială. În faza a doua s-a străduit să-i stăpânească. Evreii au umplut lagărele, dar şi au garnisit comandamentele aliate. Erau cuprinşi copios şi în structura capitalistă, şi în structura bolşevică.
   Pare curios de presupus că unul din marii antisemiţi, ca Richard Wagner, apologul tradiţiilor nibelungice germane, să fi fost pe jumătate evreu. Nici Hitler însuşi nu poate fi complet apărat de o asemenea presupunere. Dar baza antisemitismului creştin stă în uciderea de către evrei a lui Cristos, care era şi el evreu!

6 comentarii :

Crystal Clear spunea...

Văd că mai sunt acolo ceva fragmente comentate de Artemiu Vanca care i-a luat un interviu lui Paul Everac cu o luna inante de a muri.O să le citesc când pot

http://artemiuvanca.blogspot.ro/2011/10/discursul-unui-septic-sceptic-1.html

http://artemiuvanca.blogspot.ro/2011/10/discursul-unui-septic-sceptic-2.html


http://artemiuvanca.blogspot.ro/2011/10/paul-everac-discursul-unui-septic.html

Riddick spunea...

 Mai apar si aici ("MECANICII '61) niste chestii, în partea de jos:

http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:YnwuUEOIdpYJ:www.mecanicii61.ro/uploads/2012,%2520Revista%2520ianuarie%2520EEE.pdf+&cd=3&hl=ro&ct=clnk&gl=ro&client=firefox-a

Riddick spunea...

Astea si altele, găsite mai de curând şi salvate, o să le trec la Everac, potpourri (IV).

Dispar mai toate linkurile de la textele lui Everac (articolele-tabletă).

Crystal Clear spunea...

Nu pot deschide, dar preiau de la ŢA. O să repostez mai târziu. Este iarăşi, o poezie EXTRAORDINARĂ :

Crunta austeritate


de Paul Everac

- „E prost, e mizerabil anul !”
le zise şoarecilor şobolanul
în cadrul unei avântate orăţii
pe o Câmpie zis-a Libertăţii.

„Vă jur că orice vi s-ar spune, pe bune,
intrăm într-o grea recesiune.
Aşa că principala noastră antrepriză, ajunsă azi deviză
e să ieşim cât mai curând din criză !

Deci cer oricărui şoarece : Măi frate, dă-ţi
ca sacrificiu măcar una din mustăţi,
să trecem hopul mai cu brio !
Curând promit că ţi-om restitui-o !
încât, la stabilit soroc, vei pune-o nesmintit la loc !”.

Şoarecii, chiţoranii într-o doară
deliberând, dădură o mustăcioară,
convinşi că lideru-mblănit ce le vorbeşte
e neam de şoarec şi deci simte şoriceşte.

Aşa că-n drepturi grabnic i-o repune
după spurcata de recesiune
când o să curgă din al vremii crug
un nesfârşit belşug.

Dar iată că trecând un an de viaţă,
liderii le pretinseseră şi cealaltă mustaţă,
să calce în picioare criza, hopa-ţopa,
cum face toată Europa !

Să fie conştienţi, să înţeleagă
că li se va restitui mustaţa-ntreagă
atunci când vor lichida cumplita eră
prin existenţă austeră.

Aşa că sub umbrela şi-a speranţei, şi a fricii,
sărmanii şoricei au suportat noi sacrificii
plini de-un elan şi civic şi obştesc
pentru tot neamul şoricesc.

Că sunt buni cetăţeni au dat dovada
când li s-a mai cerut şi coada...

Şi nu s-au încăpăţânat ca să se cruţe
când fu să dea şi una din lăbuţe,
tot ferm convinşi că la soroc
le-or pune toate iar la loc.

Dar a venit pe şoricime un şi mai tragic val
de n-au putut răzbi la niciun caşcaval,
au suferit şi au răbdat de toate cele
până au ajuns doar os şi piele.

Recesiunea, bat-o Dumnezeu s-o bată,
odată-n neamul şoricesc intrată
o făcea varză de salată
de n-ar fi fost bravi şobolani cu firi mai treze,
să-i ia şi să-i administreze,
tot gâdilându-i, fie şi despotic,
la nervul patriotic.

Lingându-i tot mereu cu vorbe prea frumoase
le ronţăiră binişor câte-un pic din oase,
le jupuiră feţele drăguţe,
mâncară delicat cozi, zgârciuri şi lăbuţe,
apoi le crănţăniră ca pe superbe stickuri
din ochişori şi din boticuri.

Aşa că-n timp ce şoriceii ajungeau în letargie,
guzganii se umflau pe veresie
şi nefiind cine să le pună doape,
nu încetau să roadă, să se îndoape.

Şi câţiva chiţorani s-au pomenit că-ntruna pier
în paradisul acesta auster,
ajunşi în cea mai imbecilă stare,
numai prin toleranţă şi răbdare.

Iar marea criză care nu mai trece
i-a lăbărţat pe unii şobolani cât zece,
făcând din burdihane boloboace
pline cu animalele frăţeşti sărace.

Încât un şobolan prea îndesat,
când fu de alt belengher întrebat,
cin' te-a umflat în halul ăsta, frate ?
zise râzând: crunta austeritate !

sursa: MECANICII '61

Crystal Clear spunea...

Foarte bine, felicitări!

Să salvezi neaparat TOT . Sunt geniale, au o valoare inestimabilă ,mai ales în aceste timpuri.

Riddick spunea...

Linkul direct:

http://www.mecanicii61.ro/uploads/2012,%20Revista%20ianuarie%20EEE.pdf


Despre MECANICII '61:

Eu şi colegii mei de facultate am sărbătorit, anul trecut, 50 de ani de la absolvire. După cum poate unii ştiţi, facem toţi parte din Asociaţia „Promoţia ’61 Mecanică”, edităm lunar revista „Mecanicii ‘61” şi ne întâlnim, regulat, în ultima marţi din lună, la restaurantul bucureştean „InterMacedonia”.
Revista noastră are următoarele rubrici permanente: Întâlniri colegiale, Noi despre noi, Opinii, Inginerie, Carte, Spectacol şi Muzee şi expoziţii. La rubrica inginerie, a început, luna trecută, o dezbatere pe tema „întoarcerea la MANUFACTURING”, ceea ce înseamnă revitalizarea industriei noastre constructoare de maşini. Problema îi preocupă şi pe americani, referitor la industria lor. Se ştie că ei şi-au exportat, în mare parte, maufacturingul. Acum sunt convinşi că reconsiderarea producţiei industriale, astfel ca SUA să devină lider mondial în domeniu, este una din căile de revigorare a economiei lor. La noi, problema a ajuns prin intermediul colegului nostru Stoian Petrescu, membru al ASME (American Society of Mechanicall Enginering). [...]

http://artemiuvanca.blogspot.ro/2012/09/mecanicii-61.html


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO:

Radu Carp, 2012: "Iar pentru a pune această întrebare în contextul României de azi, dincolo de problema naţională sau cea a păstrării Tradiţiei şi a religiei, nu cumva orice structură federală ar conveni unui stat care, oricum am lua-o, se află şi se va afla la periferia geografică a Europei ? O Românie parte a unui stat federal care să aibă aceeaşi pondere cu orice alt stat membru… ar fi sau nu în interesul naţional ? Ori este cumva în interesul naţional să menţinem aceeaşi elită birocratică necompetitivă care se auto-regenerează tocmai pentru că ne aflăm la periferie şi undele de şoc ale unui model mai eficient de organizare nu mai sunt aproape deloc resimţite ? Suveranitatea pe care unii dintre noi sunt gata să o apere cu preţul vieţii nu este nimic altceva decât un concept determinat istoric, născut pentru a legitima modelul statului centralizat împotriva unor ameninţări externe şi contestări interne".

Postări populare (nu P.P.E. !):