08 ianuarie 2014

Ion, calu' și muscalul



ZIUAnews:

Calul a fost creat de Ulise! Scopul calului a fost inventat tot de Ulise: păcălirea proștilor bigoți. Pentru că noi, românii, suntem un neam extrem de creativ, am inventat...muscalul. Scopul muscalului a fost mereu infiltrarea în cetăți ale democrației și răsturnarea situațiilor de drept, spre marea bucurie a lui Ion, a lu' ta'su și a oricărui burdihan care se-nfruptă din statul de drept precum ciobanul Ghiță de la Vodafone din oaie. Ion este un român sadea. Poate fi orice român care are un tată bogat, nu neapărat cu mustață pe oală, un Lamborghini "Cocalardo" (vorba celor de la timesnewroman) și o noptieră plină de zahăr.

Ei bine, în acest editorial am să vă povestesc cum s-a emancipat muscalul în Muscalu, adică un fel de animal judiciar, într-un profet al Justiției.

Cariera muscalului este și a fost determinată de zahăr. Cum care zahăr? Cel de pe noptiera mai sus amintită, din camera de joacă a lui Ion. Cum orice poveste are și o Ileana Cosânzeana, o avem și noi. Pardon, nu noi o avem, ci Ion. Deci, rezumăm personajele: Ion, Ileana și muscalul, zahărul, noptiera și garsoniera. Ion a sfârcâit fo două grame de zahăr în linie și a ajuns...aproape de beci. Cine credeți că-l păzea? Ei bine, ați ghicit: muscalul. Când îl păzea, un ochi al muscalului plângea și unul râdea, dar, pentru că avea o disoluție între nervii optici, a decis să-i închidă pe amândoi și astfel a dispărut zahărul din dosarul lui Ion și tatăl lui Ion s-a bucurat. Și muscalul s-a bucurat. Că era șef în clădirea muscalilor, un fel de birjar - așa, pe înțelesul lumesc, în traducere liberă. Parcă DIICOT se numea clădirea.

După un timp, muscalul s-a împrietenit cu un colonel. Numele colonelului, deși nu este important pentru poveste, începe cu "Dumi" și se termină cu "trache" și era un șef într-o mare clădire pe care scria SRI. Colonelul și muscalul s-au întâlnit să vorbească, la ceas de seară, cum să fure, cum să tâlhărească, cum să devină împărați, dar au pus-o de mămăligă, pentru că niște oameni răi i-au ascultat, i-au prins și ...ei bine "dăcât" pe colonel l-au înfierat. În timp ce colonelul zăcea pe prici, muscalul a plecat mai departe, bine mersi, în clădirea pe care scria DIICOT.

Ați crede că povestea muscalului se termină aici, dar ați crede greșit, pentru că abia acum începe metamorfoza muscalului, eliberarea din pupă a fluturelui, definirea din mormoloc în broască sau, altfel spus, transformarea oului în mă-sa, găina. Timp de șase ani, muscalul s-a îngropat în biroul din clădirea pe care scria DIICOT, până într-o zi în care un sol de pace a venit și i-a adus o veste. Am greșit personajul! Nu era un sol, era un elf sau Rudolf sau cineva din anturajul dubios al lui Moș Gerilă, pentru că vestea a primit-o sub un pom și a avut darul de a-l face să rânjească, precum broasca la râmă: va fi făcut cineva! Și l-au făcut om!

Este cum n-a mai fost: Gheorghe Muscalul a devenit vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii. Mână, birjar!

4 comentarii :

Riddick spunea...


"Ion" este Ion Ţiriac jr., aluzia este la muşamalizarea dosarului cu droguri, prin 2007 ("Ion a sfârcâit fo două grame de zahăr în linie și a ajuns...aproape de beci. Cine credeți că-l păzea? Ei bine, ați ghicit: muscalul. Când îl păzea, un ochi al muscalului plângea și unul râdea, dar, pentru că avea o disoluție între nervii optici, a decis să-i închidă pe amândoi și astfel a dispărut zahărul din dosarul lui Ion și tatăl lui Ion s-a bucurat.").

Crystal Clear spunea...

Ţiriac- printre cei mai mari trădători ai României

Riddick spunea...


Ţiriac era infractor fiscal în Germania ("a luat fapta" tatăl lui Boris Becker, pe bani buni, altfel făcea el pârnaie), iar în România şi-a înzecit averea.

Crystal Clear spunea...

Toţi infractorii vin aici cu tot felul de "oameni de afaceri" germani, Mondiali...
Stai că se apropie partida de vânatoare..


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):