06 decembrie 2013

Un progres sau o etapă dintr-un alt plan ?



Sună bine, "[Republica] Moldova recunoaşte limba română ca limbă oficială de stat".

Dar...

Este doar o decizie a Curţii Constituţionale.

Modificare ne-trecută în Constituţie, care (la Articolul 13) menţionează tot "limba moldovenească" drept limbă de stat. Constituţie pentru a cărei revizuire sunt necesare 2/3 din voturi la parlament. Deci, rămâne aproape cu un efect nul, doar o declaraţie.

Este cumva un pas pregătitor în vederea separării oficiale a Transnistriei ? Deputat rus: "Republica Moldova a recunoscut limba română drept limbă oficială, contrar prevederilor propriei Constituţii. Acesta este încă un pas spre despărţirea definitivă de Transnistria".

Şi dacă s-ar duce Transnistria la Ucraina. Dar mai degrabă pare posibilă varianta de a deveni un teritoriu al Federaţiei Ruse, gen Kaliningrad (fosta Prusie Orientală). Ca preţ al "biletului" moldovenesc spre UE. Că de Unire, nu se pune problema.

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Adrian Cioroianu, 2009 ("Şi totuşi, Europa unită există – deşi nu toţi europenii votează"): Într-o Uniune Europeană ce întârzie să-şi legifereze unitatea (din moment ce Tratatul de la Lisabona nu este ratificat de toate statele membre), într-o Uniune care nu are încă o politică externă comună şi nici o politică de securitate energetică (vezi diferenţele mari dintre state comunitare precum Italia, Germania, România sau Lituania în privinţa relaţiilor lor cu Rusia, de exemplu), într-o Uniune al cărui „euro-parlament” de la Bruxelles & Strasbourg nu prea se ştie cu ce se ocupă, lipsa unui entuziasm comunitar nu poate surprinde. În anul 2007, cu ocazia unei vizite a lui H.G. Pöttering (preşedintele Parlamentului European) în România, în numele MAE român am organizat un prânz în onoarea oaspetelui – la care au fost invitaţi mulţi dintre politicienii exponenţiali ai tuturor partidelor noastre parlamentare. Cu toţii i-am povestit dlui Pöttering cât de unanimă a fost dorinţa românilor de a adera la Uniune şi cât de mult ne-am bucurat, de la mic la mare. Zâmbind, acesta ne-a spus că nu e convins că această unanimitate ar trebui să ne entuziasmeze – cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate garanta cât de reală era ea. Date fiind problemele ce or să apară în procesul de integrare, poate ar fi fost mai bine să ştiţi mai precis cine crede într-adevăr în Uniune şi cine nu – a spus, în rezumat, invitatul nostru. Şi cred că acest raţionament era corect. Poate o să-l înţelegem mai bine în următorii ani, în care e foarte posibil să apară şi la noi curente (politice sau intelectuale) care să pună problema în termeni mai tranşanţi: ce aduce Uniunea Europeană unui stat ca România? Beneficiile sunt mai mari decât constrângerile? Avantajele sunt superioare concesiilor? Personal, cred că răspunsul la astfel de întrebări este cert pozitiv. Dar nu exclud eventualitatea ca unii români să nu vadă lucrurile astfel – şi, mă tem, numărul lor va fi, în următorul deceniu, în creştere".

Postări populare (nu P.P.E. !):