Tablou suprarealist: un guvern care "guvernează" cu prefecţii lăsaţi de (la) guvernul precedent.

© my angry rants

23 decembrie 2013

Pentru intelectualul Stelian Tănase, suntem nişte fiinţe numite Grivei



The Epoch Times:

Acum 24 de ani, politologul şi jurnalistul de Scânteia, Silviu Brucan, îi numea pe români "stupid people." Mulţi s-au supărat, unii l-au aplaudat, alţii s-au revoltat, pentru ca finalmente să înghită în sec şi să nu facă nimic. Anii au trecut.

Un sfert de veac după Brucan, un alt fost tânăr comunist, politolog, eseist, filozof, jurnalist şi, în urma votului de vineri din Parlament, director interimar al Televiziunii Române, Stelian Tănase, îi numeşte pe români "Grivei".

Poţi manipula Griveiul cu televizorul, şi-a exprimat convingerea Stelian Tănase, noul director (interimar) al TVR, într-o discuţie cu magnatul Sorin Ovidiu Vîntu, bravul patriot care a pus FNI-ul la muncă în timp ce "griveii" dormeau, ca să parafrazăm celebra reclamă TV a FNI, instituţia patronată de SOV ce a lăsat săraci lipiţi mii şi mii de români.
Stelian Tănase: Nu, dar eu îl antrenam să intre măcar cu un mental bun, şi doi, să ştie cum se vede dincolo de cameră, că el crede că ce e acolo contează. Contează ce e dincolo de cameră, ce se vede prin sticlă de către Grivei. (…).
Articole pe aceeaşi temă
Conform unor stenograme publicate de Adevărul, în 2009, Stelian Tănase se ruga la Cer, alături de Sorin Ovidiu Vîntu, ca Mircea Geoană să câştige alegerile. Geoană se prezentase prost în confruntarea televizată cu Traian Băsescu, iar politologul Tănase îşi exprima frustrarea că prezidenţiabilul PDL nu i-a dat voie să îi facă un training prealabil confruntării, ca să dea bine la Griveii care se uită la televizor.

Stelian Tănase, protejatul infractorului Vîntu, a ajuns director TVR, unde va promova, cum o recunoaşte şi dânsul, interesele USL. “Cine va conduce TVR în 2014 va trebui să sprijine activ campaniile electorale ale USL la europarlamentarele din mai şi prezidenţialele din decembrie.” scria în urmă cu câteva zile Stelian Tănase pe blogul său.

Suntem în decembrie 2013 şi ne uităm cu ochi mari de Grivei, cum se pierde, încetul cu încetul sensul revoluţiei din decembrie 1989. Cum USL modifică fără ruşine Codul Penal, pentru a şi-i pune deasupra legii pe corupţi, făcându-i "puternici" cum numai demnitarii PCR au fost. Cum românii care "hămăie" în Pieţele ţării, fie ele Piaţa Universităţii sau Tabăra de rezistenţă din Pungeşti, sunt bătuţi, intimidaţi, îmbrânciţi, orbiţi cu gaze lacrimogene, luaţi cu duba, amendaţi. Va transmite TVR imagini despre aceste evenimente, dacă în fruntea sa va ajunge un director care îi consideră pe români nişte Grivei şi care ascultă obedient de stăpânul USL?

"Sub conducerea lui Stelian Tănase, TVR va deveni o "reîncarnare a Agitpropului, secţia de agitaţie şi propagandă a regimului pontocratic", afirma Vladimir Tismăneanu într-un amplu articol dedicat nominalizării lui Tănase în postul de director general interimar al TVR. Şi se pare că aşa va fi. Obedienţa lui Stelian Tănase în faţa stăpânilor este confirmată de o altă stenogramă, tot din 2009, care redă un alt dialog între acelaşi Stelian Tănase, şi şeful său, SOV.

Conform stenogramei publicate de Adevărul, Stelian Tănase îi cerea obedient voie patronului Realităţii, Sorin Ovidiu Vîntu să răspundă invitaţiei TVR de a participa la o emisiune.
"Mi se pare o chestie de mare prestigiu, tot pentru Realitatea lucrezi şi acolo" i-a dat voie SOV obedientului Tănase să îi reprezinte interesele la TVR.
TVR este de mare prestigiu într-adevăr şi nu doar atât, este televiziunea cea mai urmărită de români. Este urmărită de toţi românii votanţi, de la oraş şi de la sate, acolo unde propaganda Antenelor, a România TV şi a altor posturi vândute Puterii, ajunge mai greu. Este televiziunea susţinută din abonamentele plătite de milioane de români, cărora li se facturează dreptul de a fi manipulaţi şi făcuţi "Grivei", pentru a vota cu Ponta şi cu USL.

Ce pot face românii? Să schimbe postul cu telecomanda? Să nu voteze USL? Să refuze să mai plătească abonamentul radio-tv? Să îi ceară socoteală distinsului politolog şi profesor universitar Stelian Tănase să-şi dea demisia de la Televiziune şi de la Universitate, unde ca profesor şcoleşte, plătit de la buget, tinerele generaţii de "grivei", sau doar să latre? Pe noi, Griveii cei cu două picioare încearcă să ne eutanasieze mental, omorând în noi şi ultima fărâmă de discernământ.

2 comentarii :

Anonim spunea...

Ati observant ce bine incepe sa semene tanase cu brucan ???
I uite ce zicea tanase:
''Romanii nu sunt mai antisemiti decat alte popoare. Si cand spun asta tineti cont de faptul ca eu sunt un filosemit, un om care crede ca prezenta evreilor in cultura romana a fost benefica, a creat un mediu stimulativ intelectual, ca a fost un ferment. In al doilea rand, ei reprezentau elita din cateva domenii, spre exemplu negustorii erau evrei. Prin urmare, sunt de acord ca noua ne-au lipsit in anii ’90, o suta sau doua sute de mii de evrei ca sa miscam tara asta spre capitalism. Nu i-am avut si se vede.'' - See more at: http://www.dela0.ro/stelian-tanase-romania-este-pe-mana-unor-impostori-jumatate-ingeri-jumatate-escroci#sthash.KnyYqzfW.dpuf
Asadar, arc peste timp; TVR de la brucan la tanase.
Macar si numai pentru asta si ponta-naum ar cam trebui sa faca sarbatorile in haine civile !!!

Riddick spunea...


E genul de afirmaţie de "poziţionare", pentru a fi considerat "moderat". Văd totuşi diferenţe de la Netanyahu la Chomsky sau Soros.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

A.R.D., 2012 (punct din programul de guvernare): “Sprijinirea ideii întăririi unității politice a Uniunii Europene, inclusiv în punerea bazelor creării Statelor Unite ale Europei (SUE)”.

Postări populare (nu P.P.E. !):