Tehnocraţi ! Când vă căraţi ?

18 decembrie 2013

Moscova şi-l asumă pe teroristul Mandela



Terorismul, subversiunea şi propaganda n-au fost suficiente pentru bascularea Republicii Sud-Africane din condiţia de aliat-cheie al Occidentului şi al NATO în cea de membru al BRIC, devenit astfel BRICS. Au contribuit decisiv sancţiunile economice sugerate de blocul sovietic şi acceptate de Occident, şi trădarea comisă de clica lui De Klerk, la instigarea Administraţiei Clinton, prin care s-a dat toată puterea "în mâna negrilor" (de fapt, a trecut la ANC şi PCAS). Negocierile secrete prevedeau, iniţial, apariţia unui stat în care albii ar fi fost majoritari (boere volkstaat), pe o parte din teritoriul RSA.

Vocea Rusiei:

Tovarăşul Nelson Mandela

Nelson Mandela a fost ajutat de URSS cu finanţe, arme şi pregătirea luptătorilor comunişti pentru răsturnarea regimului de apartheid din Africa de Sud. Însă legendarul Mandela nu a pomenit nimic despre acest lucru.

Pe 6 decembrie 2013, Partidul Comunist din Africa de Sud (PCAS) a declarat: „Atunci când a fost arestat în august 1962, Nelson Mandela nu era numai membru al Partidului Comunist din Africa de Sud aflat în ilegalitate, ci chiar membru în Comitetul Central al PCAS. Pentru noi, comuniştii din Africa de Sud, tovarăşul Mandela va simboliza întotdeauna contribuţia enormă a PCAS la lupta de eliberare”.

Faptul că Nelson Mandela a fost o perioadă scurtă de timp membru al PCAS de la începutul anului 1960 era cunoscut demult, ca şi faptul că CIA a ajutat departamentul special (politic) al poliţiei sud-africane să-l prindă pe ilegalistul neînfricat tocmai pentru că îl considera un comunist periculos. De ce a intrat Nelson Mandela în PCAS şi de ce a negat până la sfârşitul vieţii sale acest lucru?

În 1961 Mandela a hotărât să înfiinţeze aripa stângă a Congresului Naţional African (ANC). Pentru aceasta era nevoie de bani şi arme şi în 1962 Mandela a plecat în străinătate pentru a obţine sprijin. Vasili Solodovnikov, unul din curatorii politicii URSS în Africa, a declarat: „ANC a primit arme numai din URSS, RDG şi alte ţări socialiste. Tot acolo erau instruiţi luptătorii şi comandanţii. Militarii sovietici şi cubanezi i-au instruit pe luptători în taberele ANC din Angola”.

La procesul care a avut loc în 1964 la Pretoria, Nelson Mandela a negat că este comunist, ceea ce este uşor de înţeles: un simplu „patriot al Africii” ar fi fost condamnat la un termen de detenţie mai mic decât un comunist. Însă autorităţile ştiau de relaţiile cu URSS şi Mandela a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru organizarea luptei armate „cu sprijinul forţelor din afară”.

Venind la putere, ANC a promovat politica sa. Din guvern făceau parte şi lideri cu apartenenţă partinică dublă, printre ei numărându-se şi un prieten apropiat al lui Nelson Mandela, Ronnie Kasrils, membru al ANC şi PCAS, care în 1964 a făcut instrucţie militară la Odessa şi timp de mulţi ani a transpus teoria în practică. În 1994, după înfrângerea regimului, el a fost numit ministru adjunct al Apărării, iar în 2004 a devenit şeful serviciului special din Africa de Sud. Kasrilis a scris în mod deschis în autobiografia sa „Armed and Dangerous” (1993) despre ceea ce Mandela a preferat să tacă. În această carte el a descris cât de apropiate erau concepţiile politice ale ANC şi PCAS.

De altfel, în timp ce se afla la închisoare, Mandela a depăşit cadrul unui singur partid şi după ce a fost pus în libertate a devenit mult mai mult decât „părintele naţiunii”. Metodele lui controversate de luptă şi foştii aliaţi au rămas în trecutul care nu trebuia să fie amintit în condiţiile politice noi. Şi Mandela nu a pomenit nimic despre el. La urma urmei, Nelson Mandela şi-a atins scopul vieţii şi a fost înmormântat cu onoruri din partea tuturor, şi comuniştilor şi a capitaliştilor.

Un comentariu :

Riddick spunea...

THE FOLLY OF FW DE KLERK

Farmer George lost America forever for England, Louis expelled the Huguenots and thus impoverished his country and then vaingloriously waged unnecessary wars which bankrupted France and shoved the country over the precipice towards revolution, popes Sixtus IV to Clement VII through their perversions and arrogance triggered the Reformation which split the church and eventually led to it forever losing its pre-eminent position in the world, but only two of the leaders in the list – Montezuma and FW de Klerk – rushed from heights of enormous power to prostrate themselves – and their people – at the feet of a ruthless but weak and outmanoeuvred foe.

Montezuma was the mighty leader of the Aztecs, a people so ruthless they habitually sacrificed people in an effort to cajole some goodwill from their imaginary gods. They were safely ensconced in the natural fortresses of the high mountains and were a prosperous lot. There was no reason to even contemplate a radical change in position or fortune. They had every reason to feel safe behind the aggressive bulk of a standing army exceeding six hundred thousand men. Then, at the height of their power, one Hernán Cortés came calling. He’d sailed from the Old to the New World, not with an armada, but with a few dainty wooden ships containing 600 men, seventeen horses and 17 small cannons in all.

Cortés was a conquistador, a Spanish invader and fortune seeker. He was utterly ruthless, decisive and fearless. And outmanned. His enemy had the decisive advantage of 1,000 men under arms for every one of Cortés's adventurers. Montezuma could have summoned his cooks to do his fighting and still overwhelmed Cortés and his avaricious band. This he did not do. What he in fact did was to meekly submit to the conquistador, thereby cracking the door to his country for the thin edge of the wedge. Soon he was deposed and his people subjugated under the unsympathetic heel of Catholic Spain.

This stunning capitulation still renders historians nonplussed. Tuchman has a tentative stab at an answer, but if she is not convincing it is because she is not convinced. She timidly ascribes Montezuma’s meltdown to the superstition of the Aztecs. "Their ‘gray’ faces, their 'stone' garments, their arrival at the coast in waterborne houses with white wings, their magic fire that burst from tubes to kill at a distance, their strange beasts that carried the leaders on their backs…" apparently was too much evidence for the idol-worshipping Montezuma who forthwith caved in. But who can tell?

http://alternativeright.com/blog/2013/9/24/the-folly-of-fw-de-klerk


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO:

Radu Carp, 2012: "Iar pentru a pune această întrebare în contextul României de azi, dincolo de problema naţională sau cea a păstrării Tradiţiei şi a religiei, nu cumva orice structură federală ar conveni unui stat care, oricum am lua-o, se află şi se va afla la periferia geografică a Europei ? O Românie parte a unui stat federal care să aibă aceeaşi pondere cu orice alt stat membru… ar fi sau nu în interesul naţional ? Ori este cumva în interesul naţional să menţinem aceeaşi elită birocratică necompetitivă care se auto-regenerează tocmai pentru că ne aflăm la periferie şi undele de şoc ale unui model mai eficient de organizare nu mai sunt aproape deloc resimţite ? Suveranitatea pe care unii dintre noi sunt gata să o apere cu preţul vieţii nu este nimic altceva decât un concept determinat istoric, născut pentru a legitima modelul statului centralizat împotriva unor ameninţări externe şi contestări interne".

Postări populare (nu P.P.E. !):