28 noiembrie 2013

Cristoiu: Un triumf de politică externă care nu-i costă nimic pe comuniștii chinezi



Evenimentul zilei:

[...] Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, o vizită a unui lider chinez într-o ţară membră a spaţiului occidental devine un succes politic zdrobitor.

Şi cînd spun aceasta, nu mă refer la absența a ceea ce s-ar fi întîmplat firesc în orice ţară din Vest – bombănelile presei faţă de situaţia drepturilor omului în China – mustrările Opoziţiei protestele ONG-urilor –, ci la ceea ce un lider comunist chinez nu şi-ar fi imaginat că va avea parte vreodată.

Mă refer la faptul că premierul Republicii Populare Chineze s-a bucurat în România – graţie regimului USL, graţie presei lesne de mituit, graţie mentalităţii de asistaţi a multor români, de o primire egală cu cea făcută preşedinţilor americani şi, oricum, de o primire superioara celei de care a beneficiat Angela Merkel.

Victorie colosală a Chinei, vizita a fost şi victorie a comunismului chinez.

În faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, într-o sală din care a fost scos steagul UE, aplaudat de parlamentarii de toate culorile, Li Keqiang a înălţat elogii trecutului comunist al României.

Începînd cu lăudarea Casei Poporului (construită de Ceauşescu) şi terminînd cu invocarea prieteniei dintre comunismul stalinist românesc şi comunismul maoist din China, liderul comunist s-a mulţumit să expedieze noua etapă istorică a României, marcată de trecerea la democraţie, sub sintagma „schimbări“.

În ce ţară democratică, membră a UE, şi-ar fi permis un lider chinez să facă elogiul comunismului în faţa Parlamentului reunit în şedinţă festivă?

Fireşte, unii se vor întreba:
Cît costă China această victorie?
Răspuns:
Nimic.

Premierul chinez a venit în România cu un sac de vorbe frumoase şi o traistă de hîrtii numite acorduri.

Cînd se va pune problema transpunerii în practică a acestor acorduri, comuniştii chinezi nu vor proceda altfel decît ca nişte capitalişti sîngeroşi.
Altfel spus, ca nişte inşi interesaţi de profit.

Pînă atunci însă rămîne, ca o pată neagră în istoria României postdecembriste atmosfera de slugărnicie multilateral dezvoltată faţă de un străin văzut ca un Stăpîn împărţitor de bacşişuri.

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Lucian Boia, 2002: "Problema noastră este că avem o mitologie istorică defazată în raport cu mitologia europeană. Se construiește o întreagă mitologie istorică europeană. Ieșim încetul cu încetul din faza națiunilor. Intrăm în faza construcției europene. Se poate vorbi, de pe acum, cum construcțiile istorice și discursurile istorice se adaptează la ceea ce se dorește să fie Europa. Asistăm la un dublu joc. Pe de o parte, sigur e integrarea europeană, față de care ne arătăm și suntem într-un fel atașați. Pe de altă parte, însă, auzim un discurs naționalist de toată frumusețea în materie de istorie, care nu se lipește de proiectul nostru de integrare europeană. Ăsta este dublul discurs. Astfel, un istoric foarte oficial cum este profesorul Scurtu scria, în ziarul Adevărul, că istoria românilor trebuie să revină la ceea ce este ea cu adevărat, să aibă patru piloni: vechimea, unitatea, continuitatea și independența. Poate că acestea sunt, nu spun că nu, dar sunt exact cei invocați în anii lui Ceaușescu. Ceea ce am constatat totuși în aceasta înșiruire este că lipsește orice referire la Europa. Toate sunt mituri naționale. Independența este iarăși un mit al sec. al XIX-lea. În Evul Mediu nu exista conceptul de independență, iar astăzi, mă întreb, de ce trebuie insistat chiar atât de tare pe independență când independența este ceva ce, încetul cu încetul, se pierde și nu numai în cazul românilor. Și Germania și Franta își pierd independența, nu mai au nici măcar monedă națională. Dacă facem construcția europeană, nu cred că mitologia independenței este prima care trebuie pusă înainte. Construcția europeană e inevitabilă, sigur, păstrându-ne ceea ce avem de păstrat, trăsăturile noastre naționale și atâtea alte lucruri. În contextul european nu se mai poate vorbi de o independență în sensul național, în sensul forte al termenului care corespunde epocii națiunilor, epocii statelor naționale".

Postări populare (nu P.P.E. !):