28 noiembrie 2013

Cristoiu: Un triumf de politică externă care nu-i costă nimic pe comuniștii chinezi



Evenimentul zilei:

[...] Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, o vizită a unui lider chinez într-o ţară membră a spaţiului occidental devine un succes politic zdrobitor.

Şi cînd spun aceasta, nu mă refer la absența a ceea ce s-ar fi întîmplat firesc în orice ţară din Vest – bombănelile presei faţă de situaţia drepturilor omului în China – mustrările Opoziţiei protestele ONG-urilor –, ci la ceea ce un lider comunist chinez nu şi-ar fi imaginat că va avea parte vreodată.

Mă refer la faptul că premierul Republicii Populare Chineze s-a bucurat în România – graţie regimului USL, graţie presei lesne de mituit, graţie mentalităţii de asistaţi a multor români, de o primire egală cu cea făcută preşedinţilor americani şi, oricum, de o primire superioara celei de care a beneficiat Angela Merkel.

Victorie colosală a Chinei, vizita a fost şi victorie a comunismului chinez.

În faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, într-o sală din care a fost scos steagul UE, aplaudat de parlamentarii de toate culorile, Li Keqiang a înălţat elogii trecutului comunist al României.

Începînd cu lăudarea Casei Poporului (construită de Ceauşescu) şi terminînd cu invocarea prieteniei dintre comunismul stalinist românesc şi comunismul maoist din China, liderul comunist s-a mulţumit să expedieze noua etapă istorică a României, marcată de trecerea la democraţie, sub sintagma „schimbări“.

În ce ţară democratică, membră a UE, şi-ar fi permis un lider chinez să facă elogiul comunismului în faţa Parlamentului reunit în şedinţă festivă?

Fireşte, unii se vor întreba:
Cît costă China această victorie?
Răspuns:
Nimic.

Premierul chinez a venit în România cu un sac de vorbe frumoase şi o traistă de hîrtii numite acorduri.

Cînd se va pune problema transpunerii în practică a acestor acorduri, comuniştii chinezi nu vor proceda altfel decît ca nişte capitalişti sîngeroşi.
Altfel spus, ca nişte inşi interesaţi de profit.

Pînă atunci însă rămîne, ca o pată neagră în istoria României postdecembriste atmosfera de slugărnicie multilateral dezvoltată faţă de un străin văzut ca un Stăpîn împărţitor de bacşişuri.

Niciun comentariu :


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Mirel Axinte ("Bleen"), 2016: "A vorbi despre o Uniune a națiunilor e absurd atâta timp cât Uniunea în sine e o reacție împotriva națiunilor. Est-europenii au văzut aderarea la UE ca o ocazie pentru afirmarea națională, după 50 de ani de bocanc rus. Sunt națiuni tinere și întârziate, nedezvoltate, care nu și-au dus copilăria național-acneică până la capăt. De națiuni nu mai poate fi vorba în UE. Națiunea e un onanism sinucigaș și păgubos. Fuse și se duse. Da, noi, esticii, suntem neterminați național dar asta e, timpul nu stă în loc pentru noi. Nu ne-am exersat suficient statalitatea și națiunea dar nu ne mai putem întoarce în secolul XIX.
Singura șansă a UE e transformarea în federaţie.
E nevoie de federație din două motive:
1) Guvernările statelor, indiferent de ce grupări s-ar afla la putere, nu pot influența sau bloca politicile federale. Indiferent ce țăcăniți ajung la putere în unele state componente, UE și politicile federale nu sunt afectate.
2) Statele membre nu pot părăsi uniunea și nu se pot juca de-a șantajul.
Cum se vor împăca etniile, națiunile, într-o astfel de construcție federativă?
Cum se vor aglutina?
Imigrația din afara Europei și migrația în interiorul Europei. Ăsta e răspunsul. Marile centre urbane nu mai au identitate națională și acest trend se va extinde. Dinamica socială și economicătransformă identitatea națională în identitate europeană."


Mirel Axinte ("Bleen"), 2017: "Orice acțiune de subminare a suveranității naționale pentru occidentalizarea României e o acțiune benefică. Obiectivul final și idealul nostru ar trebui să fie topirea statalității românești într-un stat (federal/confederal) european-occidental. De fapt, nu ar trebui să fie, chiar ăsta e."

Postări populare (nu P.P.E. !):