05 octombrie 2013

SRI.ro sau SRI.ru ? Sau, poate - SRL ?!



Pesedistul pus de Băsescu la SRI lansează o carte favorabilă lui Leon/Lev Troţki. Ce-i drept, cartea este la pachet cu Richelieu, Machiavelli şi Bismarck, la toate semnând prefaţa George Maior. Dar numai Troţki este menţionat pe larg pe siteul SRI.


SRI."ro":

Lansarea la Strada de c’Arte a volumului “Lev Troţki. O viaţă de revoluţionar” de Joshua Rubenstein, cu o prefaţă de George-Cristian Maior


Vineri, 27 septembrie, festivalul cultural Strada de c’Arte a oferit publicului lansarea cărţii „Lev Troţki. O viaţă de revoluţionar”, semnată de Joshua Rubenstein şi prefaţată de George-Cristian Maior. Evenimentul a avut loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, cu participarea gazdei evenimentului, doamna Mireille Rădoi, directoarea BCU, a domnului Ovidiu Enculescu, directorul Editurii RAO, a domnului Valentin Ajder, director fondator al Editurii Eikon şi a domnului George Maior, directorul Serviciului Român de Informaţii, în prezenţa publicului larg interesat.

Volumul se alătură biografiilor lui Bismarck, Richelieu şi Machiavelli, într-o colecţie care îşi propune să introducă cititorul în lumea fascinantă a „superpoliticii”. Potrivit domnului George Maior, Lev Troţki îşi merită locul în categoria „superpoliticienilor” pentru faptul că, prin viziunea, voinţa şi acţiunile sale, a reuşit să deturneze evoluţia naturală a lumii secolului XX, revoluţionând în mod complex, radical, societatea şi statul rus, iar apoi întregul sistem internaţional.

„Fără fanatism nu poţi face nimic în istorie”, ar fi afirmat Troţki la un moment dat. Este un paradox, consideră domnul Maior, cum un om cu o capacitate de gândire strategică extraordinară, cu o cultură vastă, capabil în acelaşi timp să ia decizii practice extrem de eficiente, a fost dominat de un idealism împins până la fanatism. „Acest idealism radical, această gândire utopică abstractă a cuprins de la bun început semnele dezastrului şi ale tragediei în care avea să se sfârşească experimentul lui Troţki şi Lenin. Idealistul este nepăsător în faţa forţelor obiective care împing politica într-un joc sistemic, de tip realist. Idealiştii ignoră, aşadar, raporturile de forţe şi speră să le transgreseze prin însăşi forţa ideii, a viziunii preconstruite din punct de vedere intelectual, ideologic”, afirmă autorul cuvântului-înainte în paginile volumului.

În discursul său, domnul Maior a remarcat cum tocmai acest idealism excesiv i-a şi adus sfârşitul, nu doar în politică, dar şi în plan personal. „Aşa cum se întâmplă în general în preajma revoluţiilor, primii sacrificaţi sunt tocmai autorii acestora. Troţki a fost înlăturat rapid din politică după moartea lui Lenin, transformat din coautor în inamic al revoluţiei, marginalizat, exilat, urmărit de poliţia politică a regimului până la sfârşitul vieţii, sfârşind prin a fi asasinat de către agenţii NKVD în Mexic, în 1938”.

3 comentarii :

Anonim spunea...

Trotki asta nu e din aceeasi gasca cu(scuze) Che si Castro??? Poate si din aceeasi etnie !
Asa ca si maiorul(fin sau nas , ce e cu Ponta ?) e tot adeptul curentului de stinga transatlantic !!!
Niste jigodii !!! Macar de ar avea convingeri ferme, situatie in care nu ai avea ce sa le reprosezi !
Asadar, ardeleanul Maior, primul trotkist al tarii !!!!
Nici nu ma mira !!!
Parca Dincu-Cluj e ala cu regionalizarea, disparitia granitelor etc.
Nu mai stii ce sa crezi si e greu sa nu spui vorbe grele ......

Anonim spunea...

Mai nene, ma trec lacrimile !
E cumva vorba de Brucan care a adus bolsevismul dar si ''democretia'' amaritei asteia de Tara ?
Ia uite colea: ''„Aşa cum se întâmplă în general în preajma revoluţiilor, primii sacrificaţi sunt tocmai autorii acestora. Troţki a fost înlăturat rapid din politică după moartea lui Lenin, transformat din coautor în inamic al revoluţiei, marginalizat, exilat, urmărit de poliţia politică a regimului până la sfârşitul vieţii, sfârşind prin a fi asasinat de către agenţii NKVD în Mexic, în 1938”.

Riddick spunea...


Troţki a format o facţiune care a pierdut lupta pentru putere. Exista "Internaţionala a patra" ("troţkistă", de fapt, comunistă, marxistă), cu siteul WSWS World Socialist Web Site - Published by the International Committee of the Fourth International (ICFI) : https://www.wsws.org/, care are şi secţiune în limba română: https://www.wsws.org/ro/

Maior este naşul lui Ponta: http://www.nunta.tusiromania.ro/pages/posts/victor-ponta-si-daciana-sarbu-au-facut-cununia-si-botezul25.php.

Troţki a fost asasinat în 1940, de Ramón Mercader (Jaime Ramón Mercader del Río), în Mexic.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Mihai Răzvan Ungureanu, 2012: "Există o preocupare privind modul în care politicile europene pot fi puse sub semnul întrebării la nivelul executivelor şi parlamentelor naţionale de expresia politică a xenofobiei, a parohialismului politic, de atitudini antidemocratice, într-un cuvânt de atitudini antieuropene. Şi preşedintele Consiliului, şi eu considerăm că este nevoie de o dezbatere care, tehnic, poate fi legată de lucrările unui Consiliu European, antrenând factori politici de înaltă decizie, asupra valorii ideii europene şi a modului în care ne raportăm la aceasta".

Postări populare (nu P.P.E. !):