Popoarele de servitori

N-au arme și n-au luptători

(Horia Stoicanu, "Bitter")

© my angry rants

01 octombrie 2013

Guvernul României mutat la Ambasada Chinei



The Epoch Times:

Premierul Victor Ponta, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, precum şi aproape tot Guvernul, s-au numărat printre personalităţile care au participat luni la celebrarea a 64 de ani de la proclamarea Republicii Populare Chineze, recepţie ce a avut loc la Ambasada Chinei din Capitală.

Premierul Victor Ponta a mărturisit că 2013 este al 11-lea an consecutiv când celebrează Ziua Naţională a Republicii Populare Chineze la ambasada din Bucureşti şi că aproape tot Guvernul Romaniei era prezent la recepţie.
"Vedeţi că aproape tot guvernul României e aici, e chiar şi o reuniune a coaliţiei de guvernare, deci e un loc bun în care să ne întâlnim".
El a reamintit de vizita făcută în China şi s-a declarat convins că ''foarte curând'', la Bucureşti va avea loc vizita de răspuns din partea primului ministru al Chinei.

''Am fost extrem de onorat când în urmă cu câteva luni noul preşedinte şi noul prim-ministru al Chinei m-au primit ca pe un reprezentant al României. A fost un semn de prietenie şi de apreciere pentru România pe care foarte multe ţări din lume şi l-ar fi dorit".
"Ponta: Îmi doresc de fiecare dată ca România să fie cel mai bun prieten din Uniunea Europeană al Chinei"
"Îmi doresc de fiecare dată ca România să fie cel mai bun prieten din Uniunea Europeană al Chinei, o poartă de intrare politică, economică, comercială, culturală şi artistică', a mai adăugat discipolul liderului revoluţionar, Che Guevara.
Articole pe aceeaşi temă
Despre Valeriu Zgonea şi demnitatea pierdută a românilor
Institutele Confucius în România – cui încredinţăm educaţia copiilor noştri?
Discriminarea Beijingului privind angajarile la Institutul Confucius
De ce este comunismul un spectru malefic?
Ponta a fost făcut de curând preşedintele de onoare al celei mai mari organizaţii de lobby din România - Casa Româno-Chineză, de la care a primit premiul pentru Politică.

Casa Româno-Chineză, o organizaţie umbrelă care grupează ONG-uri cu activităţi dintre cele mai neclare, însă pline de foduri, a reuşit să se infiltreze în toate judeţele, având sucursale pe lângă fiecare Consiliu Judeţean. Membrii acestora alcătuiesc o mare parte din VIP-uri.

Cine a mai fost la Ambasada Chinei

Crin Antonescu, Preşedintele Senatului şi al doilea om în stat, s-a aflat şi el la Ambasadă. Printre participanţii la recepţia aniversară s-au mai aflat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea (care după ce a aflat că patru parlamentari români au vizitat Taiwanul, a sunat-o imediat pe ambasadoarea Chinei la Bucureşti pentru a o asigura de loialitate).

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, Ministrul Apărării, Mircea Duşa, Ministrul pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, Ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, şi chiar Nicolae Văcăroiu, premierul de tristă amintire de pe vremea lui Ion Iliescu, au răspuns şi ei prezent la apelul făcut la Ambasada Chinei.

Am putut astfel constata că executivul, precum şi reprezentanţii cei mai de seamă ai puterii legislative (Parlamentul) s-au îngrămădit toţi la Ambasada Chinei.

Cultura străveche a Chinei

Printre exemplele de colaborare româno-chineză, ambasadoarea Republicii Chineze a menţionat şi expoziţia 'Comorile Chinei' ce a putut fi admirată la Muzeul Naţional de Istorie a României.

De peste 5.000 de ani, cultura chineză a îmbrăţişat preceptele înţelepciunii taoiste şi confucianiste.

De-a lungul mileniilor omenirea s-a putut dezvolta, evolua, prospera datorită unui set de valori, a unei tradiţii culturale şi spirituale şi datorită credinţei în Divinitate. Tradiţiile sunt tot atât de vechi precum omenirea însăşi. De mii de ani ele au stat la baza reglării comportamentului uman şi menţinerii ordinii sociale.

Doctrina care s-a opus cu sălbăticie oricărei tradiţii, smulgând din sufletul oamenilor principiile binelui pe care acestea erau clădite, a fost cea comunistă. După 60 de ani de guvernare comunistă în China, şi, mai ales după Revoluţia Culturală, cultura tradiţională a fost în mare parte distrusă.

Confucianismul de stat al Chinei

Ambasadoarea chineză nu a amintit nici de Institutele Confucius în România, dar credem că ar fi interesant să vorbim despre legăturile noastre "culturale" cu China, care se fac prin intermediul Institutelor Confucius (IC).

În ultimii ani regimul chinez şi-a schimbat poziţia faţă de Confucius deoarece vrea să-l folosească pentru a-şi menţine propria legitimitate.

În trecut, mormintele familiei Kung (Confucius) au fost vandalizate în mod repetat şi voit în timpul Revoluţiei Culturale (1967-1977) şi Kung Te-Cheng, descendentul generaţiei a 77-a a lui Confucius şi ultima persoană care urma sa fie numită "ducele Yansheng" a fugit în Taiwan şi nu a mai revenit pe continent înainte de moartea sa.

Conform declaraţiilor făcute publicaţiei noastre de filozoful confucianist Qi Yanchen, folosirea lui Confucius reprezintă numai un "oportunism cultural".

Mao Tse-Dung a lăsat direcţii foarte clare referitoare la Confucius, tradiţii si setea de distrugere a comuniştilor.
"De la opt ani l-am urât pe Confucius. În satul meu se afla un templu confucianist. Doream din toată inima un singur lucru: să distrug din temelii acest templu”.
Sub obladuirea comunistă, numele lui Confucius a devenit similar cu altceva. Cu sediul în Beijing şi având peste 300 de sucursale în toată lumea - Institutele Confucius formează cea mai mare organizaţie de lobby din lume.

Pe faţă Institutele Confucius ar promova limba şi cultura chineză alături de un schimb educaţional şi cultural cu China (de fapt Partidul care conduce China oferă sejururi celor care devin agenţii săi de influenţă).

Conform Serviciului Canadian de Informaţii (CSIS) Instututele Confucius sunt platforma prin care regimul chinez îşi extinde "soft-power"-ul în străinătate. În 2008, Richard Fadden, directorul CSIS, a declarat că Instututele Confucius se află sub controlul ambasadelor şi consulatelor chineze şi le-a legat de unele dintre eforturile regimului de a influenţa politică din Canada.

Li Changchun, şeful de propagandă al PCC şi numărul 5 în Comitetul Permanent al Biroului Politic, a numit institutele "o parte importantă a propagandei din străinătate a Chinei".

Glenn Anthony May, profesor de Istorie de la Universitatea din Oregon, a rezumat concis situaţia: "Nu vă aşteptaţi ca vreo universitate ce găzduieşte Instututele Confucius să aranjeze o vizită a lui Dalai Lama prea curând sau să programeze vreun simpozion cu privire la masacrul din Piaţa Tiananmen din 1989".

România este suspect de servilă relativ la China. Cererile de vizitare ale lui Dalai Lama în ţara noastră au fost respinse. Ştim de asemenea că în Instututele Confucius termenii Tiananmen, Falun Gong (mişcare spirituală persecutată în China) şi Tibet sunt interzişi.

De citit şi:

2 comentarii :

Riddick spunea...

Copreședinți de onoare ai Casei Româno-Chineze
Ion Iliescu, fost Preşedinte al României
Emil Constantinescu, fost Preşedinte al României

Camera pt. Strategie şi Expertiză în Relaţiile Bilaterale
Amb. Romulus Budura, sinolog, fost ambasador al României la Beijing
Amb. Viorel Isticioaia, sinolog, fost ambasador al României la Beijing
Amb. Ioan Donca, fost ambasador al României la Beijing
Amb. Florea Dumitrescu, fost ambasador al României la Beijing
Dipl. Costin Mihalache, fost consul al României la Beijing
Dipl. Gabriel Micu, consilier al Secretariatului General al Guvernului
Gen.Col. r. Iulian N. Vlad, consilier al Casei Româno-Chineze

Camera pentru Relaţii Politice
Adrian Năstase, fost prim-ministru al României
Călin Popescu Tăriceanu, fost prim-ministru al României
Victor-Viorel Ponta, preşedinte PSD, deputat
Liviu Dragnea, secretar general PSD, președinte al CJ Teleorman
Nicolae Bănicioiu, președinte TSD, chestor al Camerei Deputaților
Nicolae Vasilescu, secretar executiv PSD, director general al Camerei Deputaților
Gheorghe Flutur, prim-vicepreşedinte PDL, președinte al CJ Suceava
Sorin Frunzăverde, prim-vicepreşedinte PDL, președinte al CJ Caraș-Severin
Elena Udrea, vicepreşedinte PDL, deputat
Anca Boagiu, vicepreşedinte PDL, senator
Crin Antonescu, preşedinte PNL, senator
Radu Câmpeanu, preşedinte fondator PNL
Varujan Vosganian, vicepreşedinte PNL, senator
Ovidiu Ioan Silaghi, membru BPC PNL
Gabriel Oprea, preşedinte executiv UNPR, deputat
Marian Sârbu, preşedinte UNPR, deputat
László Borbely, vicepreşedinte UDMR, deputat
Bogdan Liviu Ciucă, vicepreşedinte PC, deputat

Camera pentru Relaţii Parlamentare
Titus Corlăţean, senator PSD, președinte Comisia de Politică Externă a Senatului
Miron Mitrea, senator PSD, vicepreşedinte Comisia pt. Regulament a Senatului
Sergiu Nicolaescu, senator PSD, președinte Comisia de Cultură a Senatului
Viorel Hrebenciuc, deputat PSD, președinte Comisia pt. Af. Europene a C. Dep
Vasile Blaga, senator PDL, președinte al Senatului României
Roberta Anastase, deputat PDL, preşedinte al Camerei Deputaților
Gheorghe Albu, deputat PDL, președinte grup parl. de prietenie cu RP Chineză
Cristian Rădulescu, senator PDL, lider al grupului PDL din Senat
Teodor Meleşcanu, senator PNL, vicepreşedinte al Senatului
Eugen Nicolăescu, deputat PNL, vicelider al grupului PNL din C. Deputaților
Victor Paul Dobre, deputat PNL, preşedinte Comisia pt. Muncă a C. Deputaților
Ioan Ghişe, senator PNL, secretar Comisia pt. Regulament a Senatului
Şerban Mihăilescu, senator UNPR, lider al grupului UNPR din Senat
Cristian Diaconescu, senator UNPR, vicepreședinte al Senatului
Sergiu Andon, deputat PC, secretar Comisia pt. Dr. Omului a C. Deputațilo
György Frunda, senator UDMR, președinte Comisia pt. Dr. Omului a Senatului
Varujan Pambuccian, deputat Minorităţi, lider al grupului minorităților
Ioan Mircea Pașcu, europarlamentar PSD, grupul Socialiștilor și Democraților
Victor Boștinaru, europarlamentar PSD, grupul Socialiștilor și Democraților
Norica Nicolai, europarlamentar PNL, grupul Liberalilor și Democraților
Ion Moraru, secretar general al Senatului României
Gheorghe Barbu, secretar general al Camerei Deputaţilor
Marian Enache, secretar general adj. al Camerei Deputaţilor
Mihai Unghianu, fost secretar general al Camerei Deputaţilor

Riddick spunea...

Băsescu, aşişderea.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Béla Markó, 2009: "România trebuie regionalizată, fostele regiuni trebuie restructurate şi să li se dea competenţe teritoriale. Nu este suficient să acordăm competenţe mai largi autorităţilor locale, trebuie făcută o nouă regionalizare în care Ardealul să fie o entitate distinctă, la fel şi celelalte regiuni istorice: Moldova, Muntenia, Dobrogea. Este posibil un al treilea pas, dacă vom ajunge la descentralizare şi regionalizare, împreună cu formarea autonomiilor. Un alt subiect de dezbatere este şi federalizarea, care pentru unii este ca un postav roşu, dar trebuie să vorbim despre asta şi vedeţi că eu vorbesc cu mare precauţie".

Béla Markó, 2015: "În urma refugiaților mă tem că se va întări nu Europa Unită, ci se vor întări statele naționale, pe care de-acum câțiva ani am sperat să le demolăm".

Postări populare (nu P.P.E. !):