Dacă înainte de intrarea în UE ni se flutura iluzia prosperităţii ce va să vină, acum (la "reformarea UE") suntem abordaţi cu iluzia imperială, cum că România "va fi parte" la luarea deciziilor, de va face parte din nucleul dur. Io o să cred cioaca asta când oi vedea salariul mediu RO la cel puţin 50% din media UE. Şi nu peste un cincinal!

© my angry rants

19 septembrie 2013

Mereu l-am considerat pe Mazăre ca fiind agent rus



Cum naiba de nu s-a deghizat (încă) ca Petru cel Mare ?

Louis Quatorze
The Epoch Times:

Mazăre, acţionar majoritar la Portul Constanţa, obiectiv strategic de stat

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat miercuri, la finalul şedinţei de Consiliu Local, că a agreat cu premierul Victor Ponta listarea la Bursa a 15% din acţiunile portului Constanţa şi transferul, de la ministerul Transporturilor la Consiliul Local Municipal, a încă 15 % din acţiuni, pe lângă cele 20% pe care autorităţile locale le deţin deja.
"Noi am discutat cu premierul Victor Ponta ca să se scoată 15% pe bursă şi 15% să revină Consiliului Local Municipal iar statul să rămână cu 30%. Deci asta este forma agreată cu premierul, pentru moment." Totul va fi transparent. Cei de la Ministerul Transporturilor consideră că sunt în continuare jupâni”, a declarat Radu Mazăre.
"Mi-e greu să văd că unul care stă mai mult cu domnişoare dezbrăcate prin Mamaia, se îmbracă în tot felul de armuri, când o face pe papuaşul, când pe apaşul, mi-e foarte greu sa îl văd discutând cu generalii de la NATO chestiuni serioase legate de tranzitul de armament, de muniţie, de trupe. Mi-e greu sa îl văd discutând cu Exxon, dacă le spune sa îl caute la Bamboo în discotecă. "Deci vedeţi că şeful e la Bamboo, e acolo cu nişte sirene ieşite din Marea Neagră".

În prezent, Guvernul deţine, prin "jupânii" de la Ministerul Transporturilor, 60% din acţiunile CNAPMC, res­tul fiind împărţite în mod egal între Fondul Proprietatea şi Consiliul Local Constan­ţa.
Ca urmare a noului acord între Mazăre şi Ponta, Consiliul Local Constanţa va deţine 35% din Portul Constanţa, devenind acţionar majoritar.

Acordul la care s-a ajuns nu se ridică, pentru moment, la nivelul aşteptărilor lui Radu Mazăre, care declara în toamna anului trecut că vrea toate cele 60% din acţiuni deţinute de stat, afirmând că are chiar acordul premierului Victor Ponta în acest sens.

Se pare că în calea fericirii lui Mazăre a stat (şi) Ramona Mănescu, noua doamnă ministru de la Transporturi.

Surse oficiale din Ministerul Transporturilor, citate de Realitatea TV au afirmat că, "de fapt Radu Mazăre ar vrea să fie jupânul portului dar visează, nici vorbă să fie transferate alte 15% din acţiuni la CLM Constanţa, doamna ministru [Ramona Mănescu n.r.] nu agreează aşa ceva pentru ca portul Constanţa este de interes strategic naţional iar o eventuală listare la bursa se va face, conform legii, pentru 5% din acţiuni".

Radu Mazăre le-a explicat constănţenilor "deal-ul" cu Ponta la modul următor:

"Ar însemna anual un ajutor pentru Primăria municipiului Constanţa aşa, la o primă estimare foarte sumară, de vreo trei milioane şi ceva de euro, ceea ce înseamnă ceva pentru constănţeni, un lucru foarte mare. [...] Din tot ceea ce va face profit Portul Constanţa, o parte va rămâne pentru dezvoltare şi pentru investiţii, iar restul se va împărţi către autorităţile locale, ca atare veniturile nu vor mai pleca la Bucureşti, ci vor veni în bugetele noastre locale, de aici urmând să susţinem gigacaloria, construcţii etc."

Băsescu despre Mazăre 

În luna mai 2013, Băsescu, îngrijorat că Portul Constanţa ar putea trece de sub administrarea Ministerului Transporturilor sub cea a Primăriei Constanţa, în baza acordului pe care Mazăre susţinea că l-a încheiat cu Victor Ponta, declara:
"Mi-e greu să văd că unul care stă mai mult cu domnişoare dezbrăcate prin Mamaia, se îmbracă în tot felul de armuri, când o face pe papuaşul, când pe apaşul, mi-e foarte greu sa îl văd discutând cu generalii de la NATO chestiuni serioase legate de tranzitul de armament, de muniţie, de trupe. Mi-e greu sa îl văd discutând cu Exxon, dacă le spune să îl caute la Bamboo în discotecă. 'Deci vedeţi că şeful e la Bamboo, e acolo cu nişte sirene ieşite din Marea Neagră'. Cred că am fi noi neserioşi să trimitem Exxon, NATO… Poate eu greşesc, dumneavoastră vedeţi vreun general american mergând să discute cu el? Sau în Brazilia, că ăsta mai pleacă şi în Brazilia", comenta Traian Băsescu activităţile mondene ale lui Mazăre în luna mai a anului curent.

7 comentarii :

Riddick spunea...

La Constanţa este "un foarte activ" consulat al Federaţiei Ruse, succesor al consulatului URSS, la fel de "activ".

Riddick spunea...

Vorba e, acum: Ponta - aşişderea ?

Crystal Clear spunea...

Da, Ponta aşişderea ...

Super postare !

O preiau si eu maine !

Riddick spunea...

DE CE TACE CSAŢ ?!

Anonim spunea...

Eu am studiat bine problema FASOLEI din cazanul rusilor. De exemplu anul trecut in ianuarie galagiosi au venit cu generator de curent sa tina osanale. Anul acesta fiind la ciolan galagiosi au primit curent de la buticul TUTUN SI ZIARE ca mai apoi sa primeasca curent chiar din prefectura. Ciudat nu? Plus de asta in spate se afla masoneria fie ea rosie albastra, alba sau neagra, buna sau rea. Totusi ma intreb de ce au luat denumirea de BARICADA VERDE si nu rosie. Va spun eu pentru ca e un plan bine stabilit la care adormitul nu prea ar vrea sa se inhame. E vorba de uniunea EURO-ASIA. Cu asia eram lamuriti acum cu europa. Daca le unim praf se alege de neamul nostru.

Crystal Clear spunea...

Pentru că acolo sunt numai trădători !

Riddick spunea...

Convergență: Globaliștii presează fuziunea Rusia-UE

Traducerea articolului de la The New American - "Convergence: Globalists Push Russia-EU Merger".

Un articol op-ed care a apărut pe 25 noiembrie 2012 la Gulf News, intitulat "Need for Europe-Russia institutional integration" ["Necesitatea integrării instituționale Europa-Rusia"], al fostului ministrul rus de Externe, Igor S. Ivanov (în fotografie) este unul dintre cele mai recente imnuri de slavă globaliste ale "convergenţei" Est-Vest.

"Fără o resetare fundamentală", susține Ivanov, "relațiile dintre Rusia și Europa vor continua să se deterioreze, în cele din urmă devenind caracterizate de neglijenţă benignă". Pentru a evita această situație nedorită, avertizează Ivanov, "Rusia și Europa trebuie să identifice situaţiile în care interesele lor converg", şi să lucreze spre "parteneriat", "cooperare politică" și "integrare politică".

"Convergența" este o temă esentială a elitelor politice din întreaga lume, în special a celor asociate cu the Royal Institute for International Affairs (RIIA), [the] Council on Foreign Relations (CFR), World Policy Conference (WPC), Trilateral Commission (TC), Carnegie Endowment for International Peace (CEIP), şi Bilderberg Conferences (BC). Domnul Ivanov, care a fost un aparatcik în corpul diplomatic sovietic și șef al Consiliului de Securitate al Rusiei sub Vladimir Putin, a fost asociat cu toate organizațiile sus-numite. El este un membru al acestui organism tot mai mare de "foști" comuniști care acum poartă nestingheriţi eticheta globalistă și se bat pe burtă cu oligarhii miliardari ruși, CEO occidentali corporatişti, bancherii de Wall Street, șefii de fundaţii-gigant scutite de taxe, și membrii think-tank-urilor elitiste.

Globaliştii marşăluiesc sub anumite stindarde și cuvinte-cod pentru a se identifica pe ei înșiși și transformarea politico-economică la nivel mondial pe care o doresc: globalism, globalizare, guvernanță globală, internaționalism, și noua ordine mondială. În momente de sinceritate și/sau de îndrazneală, unii globalişti dezvăluie, cu cinism, scopul lor adevărat: guvernul mondial.

Convergența, în sens politic și economic, deși nu este un termen familiar sau uzual pentru cetățeanul de rând, este esențial în programul globaliştilor, cel al guvernului mondial, și este frecvent utilizat în cercurile lor înalte pentru a-şi descrie politicile. Convergența este procesul prin care diferențele pe scară largă - politice, economice, sociale și culturale dintre națiuni disparate sunt diminuate progresiv, astfel încât acestea să poată fi mai comod contopite laolaltă, în prima etapă în grupări regionale supranaționale, iar apoi într-un guvern mondial. Toate acestea trebuie să se facă prin înşelăciune, în mod firesc, din moment ce majoritatea popoarelor lumii, și în special americanii, nu sunt dornici să fie amalgamaţi într-un gulag global cârmuit de către Organizația Națiunilor Unite sau de orice altă entitate lumească. [...]

http://riddickro.blogspot.ro/2012/12/convergenta-globalistii-preseaza.html


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Corina Creţu, 2013: "În această perioadă de instabilitate economică pronunţată şi în faţa provocărilor demografice, care determină diminuarea populaţiei active şi creşterea ponderii beneficiarilor de pensii, migraţia forţei de muncă este parte a soluţiei pe care suntem datori să o susţinem la nivel mondial. Migraţia legală şi controlată poate aduce beneficii, deopotrivă, pentru ţara de origine şi pentru cea de destinaţie, de la reducerea sărăciei şi decalajelor la creşterea productivităţii."

Postări populare (nu P.P.E. !):