22 iunie 2013

Prigoană şi USL mai trag un tun



Aparent, totul este benefic: gunoiul este sortat "în vederea reciclării", pubelele nu mai sunt "triate" de boschetarii care caută materiale reciclabile şi împrăştie gunoiul, sistemul este estetic (containerele nu se văd, sunt "îngropate").

Chestiunea fusese discutată de pe vremea majorităţii PDL de la Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dar are ramificaţii mai extinse. Şi implică cheltuieli (mari !), şi desfiinţarea ghenelor de gunoi de la blocuri.

Şi iată că un ex-PDL-ist (acum pro-USL) va beneficia de pe urma ei: Prigoană, patronul societăţii de salubrizare ROSAL, fost candidat la Primăria Generală (propus de Udrea), şi care se declara de acord cu solicitarea UDMR de a se scoate din Constituţie caracterul naţional al statului român: "În toate constituţiile ţărilor care au aderat la spaţiul comunitar este eliminată această poveste. Acum intrăm în comunitatea europeană şi vom fi statele europene, aşa cum există Statele Unite al Americii, asta se doreşte de fapt şi caracterul naţional trebuie să dispară, va fi naţionalitate europeană. Ei sunt americani punct şi noi trebuie să fim toţi europeni punct, fără graniţe, fără Kosovo, fără mutat graniţe mai la Braşov sau mai la Oradea."

Nu-mi dau seama (cu "sortarea"): vin patru maşini diferite, una pentru fiecare container, ori intră toate la teasc, în aceeaşi maşină ?
500 de platforme noi pentru deşeuri vor fi montate în Sectorul 3, în perioda urmatoare, în cadrul unui proiect pilot, costul total al investiției urmând să fie stabilit în baza studiului de fezabilitate.
 
Sâmbătă, în jurul orei 11.00, primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiță, va participa la inaugurarea unui sistem subteran pentru colectarea selectivă a deșeurilor menajere și asimilabile, amplasat în zona pieței Miniș. Proiectul este unul pilot la nivelul Capitalei și presupune amplasarea containerelor în subteran.

Primăria susţine că are în vedere amenajarea în sectorul 3 a circa 500 de platforme cu câte patru recipienți de 1.100 litri fiecare, iar 2.200 de recipienți, de 1.100 litri fiecare, vor înlocui un număr de recipienți corespunzator unui volum fizic total de 2.200.000 litri.

Reprezentanţii primăriei au mai adăugat şi că în prezent producătorii de deşeuri din sector (asociații de proprietari/ locuințe individuale/agenți economici) au în dotare: 6.800 recipienți de 120 litri, 16.800 recipienți de 240 litri, 980 recipienți de 1.100 litri, o parte dintre aceştia urmând să fie înlocuţi de noile platforme.

3 comentarii :

Riddick spunea...

THE GREEN AGENDA

http://green-agenda.com/

Anonim spunea...

Ce sa spunem. Eu unu sunt de acord cu asemenea inventie. Numai de s-ar aplica si pentru parlamentari. Ii sortam, ii depozitam pentru 7 ani si dupa aceea ii bagam in malaxor. E simpla treaba. Asa ca la treaba nu mai cascati gura. DOAMNE AJUTA.

Riddick spunea...

Şi ăia de la bloc ce fac, ies cu găleata afară, iarna, pe viscol, sau vara, sau pe ploaie ? Că urmează desfiinţarea ghenelor, pasul următor.


Citate din gândirea profundă a europeiştilor RO

Ovidiu Nahoi, 2016 (printre iniţiatorii unui apel, "Să ne salvăm Europa!"): "Trebuie să depăşim cadrul strict naţional şi să construim un soclu politic cu adevărat european care să poată înfrunta provocările mondializării, ale modernităţii şi o democraţie renovată printre altele şi prin alegerea directă a conducătorilor Uniunii. Europa este ţara noastră, nu poate exista viitor fără o uniune politică şi fără construcţia unui nucleu dur în jurul unui Stat Unic European. Suntem gata."

Postări populare (nu P.P.E. !):