De ce datele finale ale recensământului din 2011 apar în 2013 ? Pentru că în 2013 se pune la cale revizuirea Constituției, și furtul cifrei prezenței la vot ar fi mai dificil acum decât în 2003
Adică, mai clar: s-a ținut recensământul atunci ca să fie gata actualizarea listelor electorale la momentul referendumului constituțional cu regionalizare și limită de deficit, la care lumea nu s-ar prea înghesui. Asta, dacă n-or elimina pragul de validare.Implicarea Moscovei de partea USL și rolul pe care îl joacă Vocea Rusiei în evenimentele din România
Patapievici demisionează de la ICR: "O agendă europeană a fost schimbată cu una naţionalistă"
Aloo, pâi ce era acolo, Institutul Cultural European sau Institutul
Cultural Român ?! Las' că nu se poate suspecta stânga europeistă USL de
naționalism, dar papionagiul se mai dă o dată pe față: "ICR a fost transformat într-o agenţie de propagandă naţională!"
Boc a fost sfidat pe față de șeful ANRM, care vroia ca noile redevențe să fie aplicate doar pentru contractele viitoare ? Ponta reanimează proiectul de mărire a redevențelor
Antonescu, Rus, Dobrițoiu, Corlățean și Marga au participat la ședințele CSAȚ fără certificate ORNISS !
Corlățean și Dobrițoiu l-ar deține, totuși.
Se pregătește circoteca readucerii lui Tăriceanu la conducerea PnL ?
![]() |
| Fante puriu, cu papion Ce mare om, ce mare om... |
Se ascut cuțitele în culisele PNL: Liberalii forțează demisia lui Crin
În USL rulează filmul „Good-bye, Crin!"
Pe pagina de Facebook a Clubului Liberalilor Români din Străinătate: „Jos Băsescu cu luneta !!“
Atenție mare: "La şcoală copiii erau uşor de prins" pentru vaccinare
Ultima gulgută moscovito-uselistă - că Băsescu i-ar fi promis lui Orban autonomia "Ținutului Secuiesc"
Nu-i un secret că Băsescu vrea regionalizare, dar varianta PDL de
regionalizare, propusă pe vremea guvernării, a fost respinsă de
mai multe ori de UDMR, care probabil are altă înțelegere cu USL pe acest
subiect. Varianta PDL presupune numirea regiunilor tot județe, spre a
nu se umbla la Constituție pe acest subiect (dat fiind imensa lui
impopularitate), USL vrea regionalizarea trecută în Constituție, cu
menținerea județelor "într-o primă fază" (document PnL).

Şopârla cu ungurii
RăspundețiȘtergerePrincipala linie de atac a presei ruse a fost aceea că referendumul a fost invalidat prin boicotarea sa de către populaţia de etnie maghiară, ceea ce ar constitui impunerea unui control al Budapestei asupra politicii interne a României.
În comentariul „Ce a promis Băsescu lui Orban” publicat de Vocea Rusiei pe 31 iulie se insinuează că preşedintele României i-ar fi promis premierului maghiar acceptarea autonomiei pentru zonele locuite de unguri. „O explicaţie alternativă şi mult mai credibilă este că Viktor Orban a obţinut de la Traian Băsescu nişte promisiuni atât de importante, încât liderul maghiar a considerat necesar să-i ofere tot sprijinul posibil. Cine nu crede în posibilitatea unui asemenea aranjament cinic, ar trebui să-şi amintească întreaga biografie politică a UDMR care întotdeauna s-a ghidat după principii extrem de pragmatice în relaţie cu politicienii de la Bucureşti”, afirmă Vocea Rusiei, care mai apoi citează o serie de declaraţii ale oficialilor maghiari care cer autonomie pentru ungurii din România.
Ideea „ajutorului maghiar” a fost preluată şi de cotidianul „Kommersant“ care a titrat: „Preşedintele României a fost salvat de unguri”. „Adversarul lui Băsescu, premierul Victor Ponta, la a cărui iniţiativă Parlamentul l-a suspendat din postul de preşedinte, a lăsat să se înţeleagă faptul că preşedintele îşi datorează victoria premierului ungar Viktor Orban, care le-a recomandat etnicilor maghiari din România să «ia decizia corectă, care ar putea însemna în cazul de faţă absenţa oricărei decizii» - cu alte cuvinte i-a îndemnat să boicoteze referendumul”, a scris „Kommersant“.
Planuri de eliminare
Postul de radio Vocea Rusiei a sugerat mai multe căi de eliminare a lui Traian Băsescu din viaţa politică a României, chiar şi după eşuarea referendumului de demitere. Vocea Rusiei a apreciat că „Echipa de la USL mai are şanse reale să-l demită pe Traian Băsescu, dar pentru a reuşi trebuie să acţioneze în forţă şi să renunţe la comportamentul defetist”. Sugestiile pentru continuarea tentativei de demitere a lui Băsescu sunt următoarele: „Imixtiunea externă ar putea fi invocată pentru a justifica validarea referendumului de CCR chiar şi în lipsă de cvorum. Parlamentul poate decide repetarea referendumului pentru atingerea cvorumului. Până la urmă, există şi opţiunea organizării unor proteste de stradă”
http://www.puterea.ro/articol/rusia_maraie_la_basescu
Eliminarea lui Basescu trebuie facuta cu orice pret ! Locul mintilor ratacite este la ...odihna ! Apoi alegeri in care ''boborul'' sa glasuie !
RăspundețiȘtergereDa ? Și cine plătește "orice prețul" ?
RăspundețiȘtergere