Rectorul al Universității Babeș-Bolyai, vicepreședinte PNL, Andrei
Marga s-a născut la 22 mai 1946. Anul acesta împlinește 65 de ani.
Rectorul Universității Politehnice București, vicepreședinte PSD,
Ecaterina Andronescu s-a născut la 7 aprile 1948. Anul acesta împlinește
63 de ani...
Conform noii Legi a Educației, promulgată ieri de președintele Traian
Băsescu, de acum se aplică și la universitari, ca la toți ceilalți
cetățeni, pensionarea obligatorie la 65 de ani bărbații și 63 de ani
femeile. Ei pot să rămînă la catedră ca profesor invitat. Amîndoi pierd
însă venituri de zeci [?!] de mii de euro pe lună.
Iată și cum au reacționat cei doi față de promulgarea Legii
Educației. Redau cîteva fragmente din declarațiile virulente care au
inundat presa.
Andrei Marga:
În învățămîntul de astăzi, să ne uitam bine în legile din alte țări,
competențele sînt complementate de abilități de baza și mai ales de
educația pentru valori. Așa cum sunt înțelese în lege aceste lucruri,
ele ne duc încet-încet, pe nesimțite, spre o viziune
provincial-tehnocratică, ce se aseamănă în multe privințe cu punctul 20
din programul nazist de guvernare din 1934.
Ecaterina Andronescu:
Știm și consecințele acestei legi. Prima este legată de cele 9 clase
obligatorii. Copiii din mediul rural vor rămîne fără școală, aceasta
este consecința. Eu cred ca CCR a greșit față de sistemul național de
învățămînt.
* başca - Androneasca trebuie să opteze (conform noii legi) între poziţia de rector (la Universitatea Politehnică Bucureşti) şi cea de parlamentar.
Bineinteles ca-i arde la buzunar !!
RăspundețiȘtergereAndroneasca mi-a fost asistenta la facultate.Asa ca acum cativa ani m-am dus sa-i duc o invitatie la o reuniune a fostilor studenti.
M-am crucit cand am vazut ce sanctuar are la Rectoratul Politehnicii !
Cucoana isi da atata importanta acolo si atatea aere de mare "Regina" a Politehnicii incat nu mi-a venit sa cred.Era foarte modesta la inceput.
Puterea i s-a urcat la cap
Politehnica e un cuib de omizi roşii, nicio mirare că a ales doar rectori PDSR si PSD.
RăspundețiȘtergereToate asociaţiile studenţesti din Politehnică sunt cumpărate şi sunt sub controlul lor. Deci, nu putea ieşi altceva la vot. Parcă văd că renunţă la postul de senator, l-a câştigat într-un colegiu (10, Bucureşti) cu mulţi chiriaşi deveniţi "proprietari" în case naţionalizate.
Asa este , bine le zici :omizi rosii :))))
RăspundețiȘtergereEu am invatat cu drag in facultate,la Politehnica .A reprezentat parte frumoasa a tineretii mele ,asa ca acum cativa ani am incercat sa intru putin in atmosfera de acolo sa reiau relatiile cu vechii colegi care acum sunt profesori, sefi de lucrari etc.
Am fost atat de dezamagita cand am constatat orientarea lor "rosie" incat nici nu mai vreau sa aud de ei.
Este o atmosfera mizerabila, colcaie incompetenta ,prostia si oportunismul
Cunosc mediul.
RăspundețiȘtergere:)
RăspundețiȘtergere