12 noiembrie 2010

N-are cum să fie



[...] Cum a crezut Traian Băsescu că PNL, care s-a pronunţat ferm împotriva oricărui acord cu FMI prin voci celebre ca Dinu Patriciu şi Călin Popescu-Tăriceanu, va atârna armele în cui şi va trece, constructiv, la munca de asanare a finanţelor publice? Că PSD, care, prin Victor Ponta, a declarat politicile rezultate din acord drept „genocid social" şi care a produs un fel de program de guvernare care nu putea fi pus în practică decât dacă acordul cu Fondul era denunţat, va ieşi de pe noul traseu socialist-revoluţionar pentru a se apuca de munca la buget? Că sindicatele vor abandona lupta de gherilă pentru privilegiile castelor bugetare pe care le reprezintă pentru a susţine o reformă autentică în administraţie? Sau că judecătorii vor avea brusc un acces dureros de conştiinţă şi vor renunţa să legifereze prin hotărâri judecătoreşti? Şi cum şi-a imaginat preşedintele că se va întâmpla? Că Roberta Anastase îşi va da mâna cu Ponta, iar Boc cu Antonescu şi vor cânta cu toţii „Kumbaya" în jurul Legii salarizării unitare?

Dar, pe de altă parte, ar fi de dorit un asemenea consens general - visul de aur al lui Ion Iliescu? Trecutul ne învaţă că nu. Există cel puţin trei situaţii în unanimitate, toate cu efecte dezastruoase: creşterea pensiilor în 2007 a fost adoptată de Cabinetul Tăriceanu la presiunile PSD, dar a fost votată cu entuziasm de parlamentarii PDL. Mărirea salariilor a fost adoptată în 2008, printr-o înţelegere între PSD şi PDL, în pofida opoziţiei Guvernului Tăriceanu, dar a fost votată cu entuziasm egal de parlamentarii PNL, deşi toată lumea ştia că nu poate fi pusă în aplicare. În sfârşit, nu de mult, parlamentarii PDL au votat, alături de opoziţie, reducerea TVA la alimente, deşi ştiau foarte bine că depindem de un acord cu FMI şi că nu poţi nici logic, nici moral să legiferezi în domeniul taxelor înainte ca Guvernul să vină cu Legea bugetului. Aceste momente consensuale s-au sprijinit pe laşităţi şi trădări, dar mai ales pe o completă lipsă de responsabilitate a tuturor actorilor politici, de la putere şi din opoziţie. Rezultă că nici parlamentarii PDL nu par mai conştienţi de imperativele „interesului naţional" decât colegii lor de la PSD şi PNL şi că, dacă li se dă posibilitatea să aleagă, vor alege întotdeauna opţiunea populistă, care împovărează statul şi nu le pune în pericol fotoliul. De aceea, Traian Băsescu trebuie să fie atent la ce-şi doreşte pentru că s-ar putea împlini: un eventual moratoriu politic nu ar susţine „interesul naţional", ci l-ar submina. [...]

România liberă, Cristian Câmpeanu : Pace? Nici o pace

5 comentarii:

  1. Bun articolul!
    Finalul este clar: Chemam nemtii!. Si sa te tii atunci :ne asteapta lagarele de munca fortata ,iar libertatea devine o gluma....Nemtii sunt "experti" in asa ceva

    "PSD să îşi asume iluzia statului social şi riscurile incapacităţii de a-l finanţa, PNL să îşi asume pretenţia de partid de dreapta, să sprijine reducerea aparatului de stat şi a taxelor, iar PDL să îşi asume programul Guvernului în loc să îl torpileze. Dacă nu sunt în stare de o clarificare responsabilă, atunci mai bine să dăm faliment. Nici o problemă, chemăm nemtii"

    RăspundețiȘtergere
  2. Asta îmi reaminteşte ideea că unele crize sunt "cu dedicaţie" - cineva le declanşează, apoi sunt indicaţi "salvatorii".

    RăspundețiȘtergere
  3. Da,este in continuare un razboi rece. Exista forte care vor sa ne impinga spre asa o oroare.
    Si au influienta in toate partidele.



    Am citit discusul lui V Klaus la Moscova.
    Tipul are un talent politic absolut deosebit !

    RăspundețiȘtergere
  4. C.Preda este din nou "pe sticla" la B1TV-transformata in "televiziunea nemtilor" de mai sus....

    RăspundețiȘtergere
  5. Dacă pe PDL nu i-a dus mintea să-şi facă o televiziune, deh...

    S-au lipit la Păunescu...

    RăspundețiȘtergere

"Noi nu mergem la răzbel, ba ne și căcăm pe el!"

(soldat Josef Švejk, k.u.k. Heer, 1915)

Şi asta "încă din 1912"... zice Hašek.