24 octombrie 2010

Frontiera româno-română şi experienţa Germaniei



Frontiera româno-română şi experienţa Germaniei
sursa: blog.nistru-prut.info
foto: photobucket.com
1412



După ocuparea Germaniei de est autorităţile sovietice au încercat să-şi facă o Germanie “proprie”. Germanilor estici li se insufla că Republica Federală Germană este o ţară străină şi chiar inamică, iar în RDG a început să se formeze o naţiune est-germană distinctă, o naţiune germană “socialistă”.

Din 1955, în Germania Federală era activă “Doctrina Hallstein” conform căreia RDG-ul, cât şi hotarele sale, nu erau recunoscute, iar guvernul federal era obligat să aibă grijă de toţi germanii, inclusiv de cei din spaţiul ocupat de sovietici…

La 1 februarie 1970 Germania Federală a semnat tratatul “Gaz contra ţevi” în baza căruia, Uniunea Sovietică a obţinut posiblitatea să exporteze, pentru prima dată, gaze naturale în ţările capitaliste. Pe de altă parte, Germania de vest putea obţine gaz rusesc la preţuri foarte convenabile.

Peste 6 luni, la 12 august 1970, Willy Brandt, cancelarul Republicii Federale Germane renunţă de la “Doctrina Hallstein” şi semnează la Moscova tratatul prin care recunoştea frontiera cu RDG…

Întrebare: Ne aşteaptă aceeaşi manevră?

 Jurnal.md

Jurnalul istoricului de veghe

2 comentarii:

  1. nu e exclus ca de dragul gazului puturos si ieftin din teava south stream, sa renuntam la teritoriile ocupate cu sila de rusnacii betivi...la mine pe blog discutam despre Revolutia Franceza de la 1789 sau Paleocomunism nenorocit?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu e vorba atât de noi cât de basarabeni.

    Oricum, până nu se rezolvă într-un fel sau altul problema Transnistriei, nu poate fi vorba de Unire.

    RăspundețiȘtergere

"Noi nu mergem la răzbel, ba ne și căcăm pe el!"

(soldat Josef Švejk, k.u.k. Heer, 1915)

Şi asta "încă din 1912"... zice Hašek.