În oraşul francez Montpellier, un demnitar comunist intenţionează să ridice zece statui ale unor personalităţi politice, între care Lenin şi Mao Zedong (Euranet - Lenin instalat la... Montpellier):
O
acţiune de amplasare a cinci statui ale unor "mari oameni ai secolului
XX", între care Lenin, Churchill şi Roosevelt, a fost demarată recent,
la Montpellier, în sudul Franţei, la iniţiativa controversatului
preşedinte al regiunii Languedoc-Roussillon.
La
douăzeci de ani după ce statuile lui Lenin au început să dispară în
Europa de Est, “marele conducător” a fost repus pe soclu, în oraşul
francez Montpellier. Şi nici măcar nu a venit singur, ci însoţit de
alte patru figuri remarcabile ale istoriei secolului douăzeci,
relatează France Presse.
Statuile de bronz,
înalte de 3,3 metri şi cântărind câte 850 de kilograme, îi reprezintă
pe socialistul francez Jean Jaurés, pe fostul premier britanic, Winston
Churchill, dar şi pe foştii şefi de stat francez, Charles de Gaulle, şi
american, Franklin D. Roosevelt.
Acestea
vor fi inaugurate la jumătatea lui septembrie. În total, au fost
comandate zece statui. Între acestea, se mai află cea a indianului
Gandhi, a israelienei Golda Meir, a egipteanului Gamal Abdel Nasser, a
chinezului Mao Zedong şi a sud-africanului Nelson Mandela. Statuile
urmează să fie livrate la sfârşitul lui 2011, de sculptorul François
Cacheux.
Gestul a fost primit cu reticenţă,
în special de opoziţia din cadrul Consiliului Municipal Montepellier,
care a denunţat costul operaţiunii, estimat la aproximativ 200.000 de
euro pe statuie. Verzii au ameninţat inclusiv cu scoaterea acestora de
pe socluri.
"Generalul de Gaulle nu are
vocaţia să ajungă în aceeaşi tabără cu Lenin sau Mao. Într-un moment în
care statul adoptă măsuri de austeritate, colectivităţile locale
instalează statui pe banii contribuabililor", a declarat liderul
filialei locale a partidului prezidenţial, UMP (Union pour un Mouvement
Populaire, de dreapta), Arnaud Julien, pentru cotidianul Le Parisien.
Preşedintele regiunii Montpellier, Georges Frêche, s-a justificat afirmând că Lenin nu era "un dictator sângeros". "Este
omul care a schimbat faţa lumii în secolul XX (...). La Lenin, există
două momente luminoase, şi anume Revoluţia din Octombrie, pe care a
personificat-o Lenin, chiar dacă nu era singur. Şi mai este
decolonizarea, deoarece (anul) 1917 a schimbat faţa lumii. Fără
(evenimentele) din 1917, nu ar fi existat o decolonizare a Africii, a
Indiei, a Chinei şi, în general, a lumii numite în curs de dezvoltare", a declarat el.
În ceea ce-l priveşte pe Mao, "el
este mare pentru (o perioadă) de 20 de ani, între 1929 şi 1949 (...).
Revoluţia Culturală reprezintă o nefericire pentru China, dar Istoria o
va uita. Istoria îşi va aminti doar de Mao, care a redat Chinei
demnitatea", a adăugat el.
Fost
militant maoist, Georges Frêche a fost membru al Partidului Socialist
(PS), din care a fost exclus, în ianuarie 2007, pentru afirmaţii
considerate ca având caracter rasist la adresa componenței Naţionalei
de fotbal a Franţei.

Nu stiu cum pot fi adusi cu picioarele pe pamant occidentalii astia !
RăspundețiȘtergereDoar daca le da Dumnezeu vreo 50 de ani de comunism,sa se sature.
Dar nu vor accepta niciodata asta.
Doar gura este de ei si tot pe noi ne sacrifica
I-a pus la mişto pe Churchill şi pe Golda Meir printre socialiştii mai mult sau mai puţin dogmatici.
RăspundețiȘtergere"Imparţial", deh.
Misto faza cu datul afara pe motive rasist fotbalistice. Am ras de m-am spart.
RăspundețiȘtergereSe pare că omu' nu e prea stabil, din mai multe puncte de vedere.
RăspundețiȘtergereDar majoritatea din consiliul municipal ?!
Georges Frêche: The Le Pen of the left
RăspundețiȘtergere"[...] His big mouth threatens to create a new schism among the ever-squabbling French Socialists
Mr Frêche, president of Languedoc-Roussillon, has been called the "Le Pen of the left". He is a virulently pro-Israeli politician who makes seemingly anti-Semitic remarks. He is a pro-business ex-Maoist who attacks the "anti-market" tendencies of the French Socialist Party but wants to erect a statue of Lenin in his home city of Montpellier.
As a young man, he fought the police on the streets of France in the cause of Algerian independence. He has since become a political Godfather of the expelled white Algerian ex-colonists or "Pieds-Noirs".
He is a university professor and expert on Roman law who likes to present himself – and talk – like a grumpy old man drinking a pastis on a shaded bar terrace in the South of France. He is also given credit, in his 27 years as Mayor of Montpellier, up to 2004, for developing the city into one of the most attractive and commercially thriving in France [...]".
http://www.independent.co.uk/news/world/europe/georges-fr234che-the-le-pen-of-the-left-1909939.html