02 iulie 2010

Dom' profesor nu ne spune cu cine trebuie negociat


În interviul din România liberă, dom' profesor susţine necesitatea unei negocieri pentru o nouă formulă de guvernare: "în acest moment singura solu­ţie pentru depă­şirea crizei este negocierea unei noi formule de guvernare, fiindcă un guvern care depinde de doi actori mărunţi, cum sunt UDMR şi UNPR, nu poate rezista".

Dom' profesor nu spune direct, ca altădat', cum c-ar trebui cooptat PNL la guvernare. Ia gândiţi-vă, numai, cum ar arăta un Atanasiu-Bijboacă la Apărare, un Chiuariu la Justiţie, un Arminius la Economie.
Scary !

Numai că se pare că mica scenetă în care Ponta s-ar fi lepădat de trei ori de PNL rămâne doar o scenetă.

Ziarul Puterea scrie despre o negociere la paritate PSD-PNL:

"Liberalii au cerut în discuţiile preliminare purtate cu social-democraţii pentru formarea viitoarei Alianţe de guvernare, care urmează să fie înregistrată şi la tribunal, o paritate de unu la unu.

 

Negocierile intense pentru formarea alianţei de guvernare dintre pesedişti şi liberali au fost devoalate în luna mai pentru „Puterea” de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. Acesta a precizat că preşedintele PSD a primit mandat din parte partidului pentru a forma o alianţă cu PNL, care urmează să fie înregistrată la tribunal. Chiar dacă Victor Ponta a negat informaţia, el a fost contrazis de Crin Antonescu, dar şi de colegii săi de partid. Liberalul a recunoscut la o emisiune tv că se pregăteşte formarea unei platforme comune între PSD şi PNL pentru un „Guvern de avarie”. Şi liberalul Eugen Nicolăescu i-a dat de gol pe pesedişti, amintindu-le că au participat miercuri la o întâlnire în care s-a stabilit că reprezentanţii celor două partide vor elabora o platformă comună de guvernare.

Acu'-i acu', dom' profesor, să plusăm: trebuie acordat PNL 60% ! Nu de alta, dar îi pierdem !


15 comentarii:

  1. Ar trebui vazut cine l-a propulsat pe CP si intrebat ce parere are de bufoneriile acestuia.
    Daca nu-i de ras e de plans .
    Un papitzoi platit degeaba de Romania, inclusiv de mine prin taxele pe care le dau la stat.
    Un impostor care freaca menta .
    Sunt o multime dintr-astia care habar n-au sa faca nimic altceva decat gargara care face rau Romaniei
    "Coana Chiritza" la Bruxelles

    RăspundețiȘtergere
  2. N-am incredere prea mare nici in Sabina Fati

    RăspundețiȘtergere
  3. Ehe, a lucrat la Cotroceni şi pe timpul Ţapului. Bine că s-a cărat de acolo, la fel ca Pleşu, Weber şi Săftoiu.

    Sunt curios - clachează şi se cară din partid, sau va fi dat afară ? Aş merge pe varianta a doua.

    Cică Sabina Fati ar avea un copil cu Hurezeanu (nu ştiu dacă e adevărat, poate este un zvon).

    RăspundețiȘtergere
  4. Sper sa-l dea afara pe CP.
    Altfel va contiua sa sape PDL din interior.

    Acum mai bine de un an Thor zicea de copilul cu Hurezean, tin si eu minte.

    Ce colcaiala...

    RăspundețiȘtergere
  5. DDT, dinamită, satâr, aruncător de flăcări, flit, apă fiartă ! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Nemtii pun usturoi la intrare ca sa nu le intre tiganii si vrajitoarele in casa
    Africanii alunga ghinionul cu vuvuzele ,parca.

    Deci ,cand apare C Preda sa inceapa sa cante vuvuzelele !!!!
    :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Mi-e că nu-i destul, pe ăsta îl învârte Soros cu cheiţa. Ce mai găselniţă, se răspândească (mass-media) zvonul cum că ar fi "omul lui Zeus". Poate dacă "Zeus" e sinucigaş !

    Stelian Tanase: “Basescu pregateste a doua garnitura la Palatul Victoria si la conducerea PDL”

    http://www.inpolitics.ro/stelian-tanase-basescu-pregateste-a-doua-garnitura-la-palatul-victoria-si-la-conducerea-pdl-art60314.aspx#

    Adio, slugarnicie: Boc, in razboi aprig cu Palatul Cotroceni

    http://www.inpolitics.ro/adio-slugarnicie-boc-in-razboi-aprig-cu-palatul-cotroceni-art60312.aspx#

    Cristian Parvulescu: “Basescu se va lepada de Boc in toamna”

    http://www.inpolitics.ro/cristian-parvulescu-basescu-se-va-lepada-de-boc-in-toamna-art60313.aspx#

    RăspundețiȘtergere
  8. Incredibil cat de ORGANIZATI sunt, incredibil !
    Totul este pus la punct pas cu pas de catre o echipa de strategie si tactica
    Asta este foarte clar.
    Cred ca pe undeva este un fel de Stat Major al stangii din Romania.
    Chiar stam si ne uitam ca fraierii cum fac ,desfac si isi aplica astia planurile ?
    Stam doar in aparare?
    N-ar trebui sa-i invaluim si sa-i desfiintam?
    Sa aratam ca nu fac decat propaganda si ca in rest fura si saracesc populatia ?
    Este inadmisibil .
    Trebuie sa lasam totul la o parte si sa ne ocupam de banditii astia,altfel va trebui sa plecam noi din tara pentru ca nu vom putea trai daca ajung astia la putere.
    Televiziune nu mai exista.
    B1TV-Nasul cred ca a intrat in concediu.

    RăspundețiȘtergere
  9. PDL este SINGURUL partid care mai poate împinge înainte România, cu toate imperfecţiunile lui şi cu tarele moştenite din fostul FSN. Restul joaca cu Ivan 100 %.

    RăspundețiȘtergere
  10. Da, asa este.
    Ai perfecta dreptate !

    Nu vezi ca isi pun fortele impreuna acum PNL cu PSD

    http://dreapta.net/res_495_Crin-si-Ilici-pun-de-o-platforma-pentru-revolutie.aspx

    RăspundețiȘtergere
  11. Desfasurarea de plan continua:

    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-7518479-guvernul-boc-provoaca-din-nou-nemultumiri-interiorul-pdl-cristian-preda-boc-trebui-dea-demisia-ioan-oltean-regret-nu-facut-remanierea-guvernului.htm

    RăspundețiȘtergere
  12. E clar, va pleca o aripa din partid, se va duce dracului majoritatea. Ajungem la anticipate cel târziu în primăvară.

    Sau are Zeus un plan B.

    RăspundețiȘtergere
  13. FFF greu.
    Ca sa nu mai vorbim de secta....

    RăspundețiȘtergere
  14. Nu stiu daca ai vazut replica asta:
    Sper sa n-ajungem din nou la concluzia de mai jos :

    devis grebu Says:
    2 iulie 2010 la 18:43
    "
    @Stely , in timp ce AVP,probabil ii cauta prin giudetz pe cei 4 istetz care-au fost 3 , un..doi…si…,voi incerca eu sa va explic faptul ca m-am saturat sa joc rol de gasca Capitol/troceni-ana voluntara , la asediati cu deshtele-n urechi .De atata amar de vreme NOI “gagaim” disperat de caraghioase , lungindu-ne gatul pana sub ferestrele “Palatului” aruncand in termopane cu “foi-gras”-ele saturate de asteptare , dand ridicol din aripi ca tzigancile care-si arata fundu’ cu poalele’n cap si… si… degeaba… consilierii dorm bustean , Presedintele-i ocupat , n-are timp pentru noi… Intre timp , Pe(SeDe)NeLe-Galli pregatesc jaratecul… De ce ( a quoi bon ) sa mai gagaim pana ne pleznesc coardele , cand , nu numai ca n-avem cu cine , dar , mai grav…n-avem la cine…Noroc ca “specia” noastra-i migratoare…"

    http://viorelpadina.wordpress.com/2010/06/30/%E2%80%9C-despre-onoare-intelectuala-in-timpuri-intunecate-%E2%80%9C/

    RăspundețiȘtergere
  15. Nu am trecut azi pe la AVP, mă duc acum.

    RăspundețiȘtergere

"Noi nu mergem la răzbel, ba ne și căcăm pe el!"

(soldat Josef Švejk, k.u.k. Heer, 1915)

Şi asta "încă din 1912"... zice Hašek.